marți, 28 mai 2019

Ceapă arsă

Mirosea a ceapă arsă în ziua în care m-ai făcut să plâng.
Nu puteam suporta mirosul, iar, când l-ai observat și tu, am răsuflat ușurată căci credeam că numai mie mi se pare. Ai zis să aprindem o țigară să miroasă mai frumos.
Nu ar fi prima oară când mă îndragostesc în locuri împuțite.
Încep să devin o expertă în a îi găsi. Bărbați nesimțiți în locuri împuțite. Este incredibil câte detalii poți să observi în camera unui tip care nu te iubește. În timp ce el vorbește și reia aceleași subiecte, te întrebi dacă își învață micile povestioare pe dinafară și nu mai știe cui i le-a spus. Pentru el e plăcut doar să se audă vorbind. Și din nou aud de tigaia de fontă pe care i-a luat-o S. și în care ar vrea să gătească atunci când iese din depresie. Căci, vezi tu, iubitul meu, el este în depresie, și nu ar fi depresie adevărată dacă nu ar sta să îmi numere câte pastile de Xanax ia pe zi, dar nu Xanax, ci alprazolam le zice el. Pentru că sună mai important. Dar să ne întoarcem la tigaie. S. i-a luat o tigaie de fontă în care o să gătească atunci când iese din depresie, da, da, am mai auzit povestea asta. Ceea ce îmi amintește de ibricul
ibricul ibricul ibricul ibricul
care mi-a stat pe creieri săptămâni înainte de ziua ta, și toți prietenii mei au știut de el, și tot search history-ul meu de asemenea, căci nu am vrut să fie orișice ibric. Ci unul special, de care să îți amintești și de care poate să povestești așa cum povestești de tigaia asta de fontă. Ibricul, ca să îți amintești. Că am ținut minte că ai mai avut unul de ți-a fost drag, dar ți l-a ars. Ți l-a ars și apoi l-a furat dânsa la partaj pe următorul. Dar am vrut să ai unul nou. Ibricul. Pe care nu ți l-am mai luat. Pentru că de ziua ta, când te-am sunat
la 23:50, 23:50, 23:50
mi-ai zis doar un merci, bissous, și tuturor te-ai lăudat că mademoisella și proful tău ți-au urat la mulți ani prima oară, iar eu mi-am jurat atunci și acolo că altă dată nu ai să mă mai auzi. Dar am pierdut. Ca de obicei, promisiunile pe care mi le fac mie sunt primele pe care le încalc.
Și în continuare atâtea detalii pe care pot să le observ. În timp ce mă pierd într-un înveliș de carne, lustra din tavan e în continuare la fel de urâtă, nu e de mirare că nu o ții aprinsă niciodată. Ci numai veioza. Întoarsă spre perete cu lumina ei caldă. Îmi spui cum îți place contrastul dintre ea și albastrul de la laptop, iar eu îți spun că am făcut odată o astfel de fotografie acum două revelioane, era o fată care avea hota de la aragaz aprinsă, iar pe pereți erau luminițe de la disco albastre... Dar mă opresc pentru că știu că oricum nu ești atent. La ce zic. Așa că mă uit în continuare la obiecte și număr oițe
dacă 100 de oițe dansează, atunci 101 pot să danseze și ele, 102, 103, 104,
concentrează-te la asta, nu te gândi, doar nu te mai gândi. Sub nicio formă nu ai să plângi acum. Oițe, ca tatuajul de pe mâna mea stângă, pe care fostul meu prost credea că l-am făcut ca să îmi amintească de el. Bărbați. Bărbați nesimțiți în locuri împuțite. Este incredibil câte lucruri poți să observi în camera unui tip care nu te iubește.
105, 106, corpul lui se dă la o parte cu un oftat. Face o aureolă cu degetul în jurul sânului tău. Pielea tremură de parcă ar fi curentată. E timpul să pleci.
dacă 107 oițe dansează,
așteaptă măcar până pleci de aici. Concentrează-te la mine. Ia o țigară, măcar atât poate să-ți dea, ia două, și mai bine, uite, te încalți, te pupă, ieși pe ușă.
108, 109 de. Ușa se închide.
oițe dansează. Și tu plângi.
E un hol oribil, și miroase a moarte, sau poate așa ți se pare pentru că îți amintește de holul de bătrâni cu uși moi în care locuia tanti Meri. Acolo te duceau când te întorceai de la grădiniță. Nici ușa nu se închidea. Iar înăuntru erau două cămăruțe mici, la fel de împuțite, cu o veioză cu flori false, una care semăna cu o aripă de păun, și două garoafe. O periuță galbenă de lemn într-un pahar antic de lângă oglindă. O oglindă imensă. Ca cea din camera ta. Am evitat-o ca un vampir nebun, uitându-mă pe pereți. E incredibil câte detalii poți să observi când ești în camera unui tip care nu te iubește.
mai puțin reflecția ta în oglindă. Pentru că, pe toate cele 100 de oițe care dansează. Vrei să uiți că ești aici.
photo cred to this babychildnerd

joi, 16 mai 2019

Ploaie de primăvară

Geamurile transpiră în autobuzul
Care mă duce de aici
Emoționate ca mine
Nu au palme să șteargă sudoarea
Care le curge pe față
Așa că șoferul o face pentru ele
Considerent, apasă pe buton
Iar retrovizoarele dau la o parte
Fiecare lacrimă
De pe pielea de sticlă.
Aș vrea să fiu un geam la fereastra ta
Iarna
Să mă înroșesc toată când te apropii de mine
Fără să mă știi
Că sunt
Doar dacă ai veni să aprinzi aragazul
Și ai aștepta să se încălzească cina
Poate m-ai atinge plictisit
Și ai face forme haioase pe sticlă
Poate chiar numele tău
Să se imprime în mine.
Chiar și mult după ce ai plecat
Și eu m-am răcit în mine
Degetele tale le-aș păstra
Fără să le vadă nimeni.

Nightmares II

Deschid ochii și realitatea e un cazan cu smoală
Care curge peste mine
Aerul e un balon cu aer care mă ține înăuntru
Fără respirație
Cred că cel mai ușor trăiesc atunci când dorm
Acolo unde nu există niciun prezent
Și în orice realitate
Tu mă vizitezi.
Rouzbeh Rashidi (b° 1980)

duminică, 12 mai 2019

Curățare

Ajung acasă și trebuie să te curăț de fiecare dată, ca să fiu sigură că nu înnebunesc atunci când îmi amintesc. Fiecare miros, chiar și de pe hainele curate, trebuie șters, fiert, uscat și călcat, ca să fiu sigură că nu te păstrez. Acum câteva luni nu a fost așa ușor, căci ai lăsat urme pe piele pe care nu am putut să le omor. M-ai marcat ca pe un câine. Mă străduiam să ignor acea parte a corpului meu de parcă era separată de mine. Când îmi puneam sutienul, când îmi trăgeam bluza. Respiram ușurată. În ochii lumii eram curată, dar dedesubt mă simțeam vinovată. Forma dinților tăi. Forma corpului care se mișcă, transpiră, năpârlește. Lasă urme pe mine care or să înflorească mai târziu. Toate amintirile cu tine le pun în mașina de spălat, la 90 de grade. Fața spălată cu atenție, refuz să o privesc o vreme, căci m-a trădat - a păstrat în ochii ei amintirea feței tale. Și trimite neîncetat cereri la picioare să alerge să o mai vadă o dată. Ori asta nu se poate. Aș vrea să îi șterg și pe ei cu aracet dacă asta ar însemna că ar șterge toate chipurile din ei pe care le-au iubit vreodată. Ochii mei iubesc. Sunt prea copii. Degeaba îi antrenez cu lunile în singurătate, ei nu învață niciodată. Chiar și timizi cum sunt, din cele 20 de secunde cât ești lângă mine, 5 tot te privesc și te încapsulează acolo. Aș vrea să am un filtru peste ei, ca niște ochelari de soare invizibili. Ca să nu zici că sunt nepoliticoasă când te privesc prin ei și fără soare. Doar pentru că știu că imaginea ta e dragă. Și dragul de tine doare.
by grace denton

The penguin and the man


Fear is so vivid
Sometimes it swallows your words
And some beats of your heart
Body warmth
And control of your face muscles.
In moments like these I look like a frosty penguin
Living amongst people
I don’t know how to touch you in moments like this
When I can’t move, I can’t but close my eyes
And try to breathe
You think I’m not really there or that I don’t really care
But how could a penguin
Make love to a human being.

Baby heart


It’s hard to swallow when you’ve got
Ten thousand words stuck in your throat
It’s worse than choking with fish bones
Because the things that you need to tell him
Are more difficult to the human heart
Than sharp scratches to the skin.
I wish I were a mermaid, really
This way I wouldn’t be judged for my lack of speech
And my insane pleasure of laying hours under water
There is nothing that can calm me more
Except for a warm embrace, and you rocking me at night
When did we lose that?

I feel like a baby when requesting this kind of stuff
But you saw me as a strong baby
And admired me for it.
Others, they don’t. I wish I could find a way out
Of myself, but it is so hard
To look into human eyes and not turn away
Because your mermaid heart
Would flood your face
And scare him away.

sâmbătă, 11 mai 2019

Descleștare


De fiecare dată când te văd îmi pierd glasul
Vrei să știi de ce sunt așa distantă
Și îmi spui că între noi nimic nu o să iasă
Când tu pe pat, eu pe fotoliu,
Ore întregi, nu ne apropiem din orgoliu
De ce aș face mereu primul pas, "tu o molâie
Eu un închis, nu avem nicio șansă"
Te apropii de mine și îmi scoți sufletul cu ochii
În timp ce mă privești fix minute-ntregi în față
Te rog să te îndepărtezi, dar tu rămâi acolo
Nu mă vrei nici pe mine, dar nici să mă lași în pace
Mă săruți ca să îmi demonstrezi că nici mie nu-mi place
Dar te împing și îți arăt ce fraier ești
Nu știi ce gândesc, cum să te disprețuiesc
Când te arunc pe jos
Ne atingem de parcă am fi fulgerați
Nu e suficientă carne de înghițit
Suficientă piele de înfășurat
Am vrea să dureze o veșnicie,
Dar curând s-a epuizat
Și după ce m-ai dat la o parte mi-ai spus
Că asta s-a terminat.

Slăbiciune


Ieri mi-ai spus că sunt prea slabă
’’Mâinile tale-s făcute din gelatină
Fața ta
E prea fragilă
Dacă te ating, te dezmembrezi
Daca te iau, mă urmezi
Nu ești capabilă să ripostezi’’.
Nu poți să te uiți la mine
Fără să vezi ceva inegal
Rupt, lovit, împrăștiat
Trăsăturile mele nu se aliniază
Iar privirea nu poate să stea într-un singur loc
Crezi că asta înseamnă că nu sunt prezentă
Dar dacă aș fi mai prezentă de atât aș plesni în lacrimi
Vrei să fiu puternică să mă uit la tine când mă lovești.
Eu vreau să încetezi și să realizezi
Ce prost ești.

Ieri mi-ai spus că sunt prea slabă
Dacă ai ști cât de greu e să mă stăpânesc
Când aș vrea să urlu, să te fut și apoi să te lovesc
Cred că dovadă mai mare de putere nu este
Ca atunci când îți muști toate organele cu dinții
Să nu lăcrimezi
Pentru că cineva drag ție are chef să te dezmembreze
De fiecare dată când îl vezi.

Balonare


Corpul meu s-a umflat atât de mult în ultima perioadă
Îl simt greu când merg pe stradă
De la ochi până la tălpile de la picioare, totul plesnește
Rotunjit și pulsând ca o tumoare
Dacă mă uit prea mult în oglindă la formele care s-au mărit
Tot sângele îmi dispare din cap și o să alunece curând la picioare
Acolo unde atacurile de panică se opresc de fiecare dată
Dar vârfurile mele mereu mă sprijină și zvâcnesc ca un arc
Să mă trimită în siguranță înapoi la suprafață
Unde e prea greu să respir
Dacă nu mă gândesc la numărători și nu îmi astup urechile
Cu toate degetele de care sunt în stare.
E ceva care țipă înăuntru
În fiecare zi, iar mâinile mele se arcuiesc în forme curioase
Încercând să cuprindă sunetul, să nu îl lasă să iasă afară
Căci cine ar înțelege
O nebună care țipă pe stradă
Aș vrea să fie aici cineva să îmi spună că totul e bine
Dar nu mă am decât pe mine, așa că mă mângâi și îmi spun că nu
Am nevoie de tine.