Scris pe trup

"Articulatia degetelor, limbajul surdomutilor insemnand pe trup setea de trupul celuilalt.
Cine te-a invatat sa-mi scrii pe spate cu sange? Cine te-a invatat sa-ti folosesti mainile ca pe un fier inrosit? Ti-ai gravat numele pe umerii mei, m-ai marcat ca apartinandu-ti. Buricele degetelor tale s-au transformat in presa de tipar, imi imprimi un mesaj pe piele, iar fiecare atingere a ta transmite un mesaj corpului meu. Codul tau morse interfereaza cu bataia inimii mele. Inainte de a te intalni inima-mi batea regulat, ma bazam pe ritmul ei, avusese perioade de mare activitate si se intarise. Acum, tu ii modifici ritmul cu propriul tau ritm, canti la mine, bati darabana pe mine, iar eu iti raspund incordandu-ma.
     Scris pe trup e un cod vizibil doar intr-o anumita lumina; acolo sunt acumularile de-o viata. In anumite locuri palimpsestul de atat de adanc gravat ca literele par a fi braille. Imi place sa-mi tin corpul strans in sine, ferit de ochi iscoditori. Niciodata n-am dezvaluit prea mult, n-am spus toata povestea. Nu stiam ca tu ai maini care pot citi. M-ai tradus recreandu-ma in propria ta carte.”

"Scris pe trup" - Jeanette Winterson

Pradă

Uitându-se pe fereastră la peisajul mohorât de toamnă, simți un gol adânc în stomac – o senzație de pustietate, de parcă se rupsese ceva din ea și atârna acum ca un hoit în copacii încărcați de culori. Îi simțea parcă mirosul greu peste tot în jurul ei, plutind în aerul de afară și intrând în cameră pe geam. Se simțea rece, lipsită de vlagă, ruptă de realitate într-un glob de sticlă, înconjurată de fantasmele ei.Părea singură și neputincioasă așa cum își întindea mâna de o fragilitate cadaverică să dea la o parte frunzele uscate de pe pervaz, încercând să-și oprească tremurul interior. Avea un gust amar în gură și îl simțea curgându-i ca o otravă pe gât până jos de tot, în vârful degetelor, chircite de durere într-o zvâcnire violentă. Își simțea corpul greu, străin, departe de ea, așa cum stătea acolo cu mâinile strânse la piept, încercând să se adune. Avea ochii larg deschiși, cu o privire ascuțită de om înfometat care nu mai poate gândi în fața nevoilor organice, care înțepenește în loc de teamă să nu-și mai poată controla trupul tremurând de emoție. Nu putea reacționa în niciun fel, nu putea decât să stea pe loc și să privească în gol, strângându-se în corpul mic, dar puternic în senzațiile de furie ce-i curgeau prin sângele fierbinte, încrețindu-i pielea dezgolită și întărindu-i oasele albe prin membrele încordate. Părea un animal de pradă așa cum stătea acolo, la pândă lângă geamul transparent, dar golul din ea o făcea vulnerabilă la orice atingere, transformând-o pe ea în prada vârfurilor ascuțite ale crengilor ce se înălțau până la ea.

Eu sunt...

Eu sunt un zbor frant,
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o palma fierbinte,]
Un zambet pierdut in rasul tau...
Eu sunt o fereastra deschisa
Pentru zborul viselor tale...
Mi-s gandurile pasari ingenuncheate-n zbor
Cu aripile frante de cerurile grele,
Purtand spre implinirea arcadelor de stele
Intaiul pas invins al prabusirii lor...

Din cartea "Declaratie de dragoste", George Sovu

Suflete de flori

Multi dintre noi suntem veniti dintre nori

Cu soare si ploaie drept bagaje,

Cu sperante simple, dar desarte

Pe meleagurile sufletelor moarte.

Ne-am nascut langa aurore

Botezati cu apa de roua

Am inflorit fericiti, indragostiti

Cu razele de soare

Iar pana la asfintit am imbatranit

Alunecand pe pamant drept flori

In gradinile de jos, de langă case.

Asa cum am aparut, am disparut incet

Coborandu-ne crestetul greu de petale

Si cazand cu inimile aproape pustiite.

Am fost legati de pamantul care ne chema

Pe zi ce trece, tot mai adanc

Iar noi, cazand, nu mai eram noi insine

Intr-o ultima  ridicare chinuita a tulpinii

Catre cerul care odata ne-a zambit,

Dar care acum s-a intunecat de noapte.

Imaginea din oglindă

"Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura oaselor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcîmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a învăţat şi dacă
E aievea cîntu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă
Mi-era frică seara să adorm."

                                 ana b.

Boala de care sufăr

" De boala de care sufăr

Nu se moare,

Ci se trăiește –

Substanța ei este chiar eternitatea,

Un fel de cancer al timpului

Înmulțindu-se din sine fără oprire.

E o boală impecabilă,

O suferință perepetuă ca o vocală de sticlă

Laminată în văzduhul asurzitor,

O cădere,

Căreia, numai pentru că e fără sfârșit,

I se spune zbor.”

Ana Blandiana

Cerșetoare de iubire

„Cerșești întotdeauna iubire din partea a tot ceea ce există; ești o cerșetoare de iubire. […] Tu nu vrei să iubești – tu jinduiești, stăruitor și anormal, doar să fii iubită. Nu ești pozitivă, ești negativă. Absorbi, absorbi, trebuie să te îndopi cu iubire, pentru că pe undeva ai un minus.”

Arabescuri pe un colț de piele

Pe pielea-ți sărutată de soare

Abia nuanțată-n blond pe coapse

Se liniaz-o pagină de caiet subțire

În ale florilor suflări prăfoase.

Se-nvârt în cercuri compasuri pe spate

Să-ți coloreze-n roșu gurile rotunde

Ale zânelor ce cântă-n tine

Întinse sub vârf de ace,

Să-ți ajungă la ureche.

Trandafiri au încolțit sub brațe

Dezlegându-se spre umeri;

Verzi liane încurcate

S-au cățărat încet de sub călcâie.

Ai adormit sub cer pictată

În arabescuri agresive

Ascunse într-un colț de piele

Sub coaja de piersică târzie.

Cerul de nucă

Am impresia unui cer de nucă

Închis sub coaja aspră de copac

Ascuns în zig-zaguri nervoase

Ascuțindu-se-ntr-un vârf de nor.

Am imaginea unui cer curat

Proaspăt într- strălucire mută

Răsuflând c-o parfumare

Densă, dulce de rășină.

Am senzația unei alunecări discrete

Tăioasă printre șanțurile negre

Căutând într-un apus de soare

Miezul cald al libertății.

Zile desprinse

 Se spune că singurătatea și liniștea sunt cei mai buni sfetnici. Dar parcă prea mare e pustitetatea ce-i înconjoară...Zilele trec încet, calde, luminoase, cu parfum de vară; la fel și nopțile punctate de stele și de vise efemere.

Mi-ar plăcea ca aceasta să fie o postare deschisă pe care să o scrieți voi cu gândurile voastre încălzite de soare, cu muzică, cu sugestii sau impresii pentru acest blog sau chiar și pentru doar câteva litere ... Nu știi niciodată de unde poate apărea o idee, o inspirație de moment. Așa că simțiți-vă liberi să spuneți tot ceea ce doriți. 

Vă doresc tuturora o vară cât mai plăcută... sau ce-a mai rămas din ea!