P.S.

P.S.: I love you

Ma asez si astept

Nu imi mai ramane decat sa ma asez langa geamul inghetat cu o cana de ciocolata calda, sa ascult melodii melancolice si sa astept iarna. O, si cat imi e de dor de ea!

http://www.youtube.com/watch?v=C_9KurUMNf4&feature=related

Cap. 6 - O tovarasa mai jigarita de drum

Isi simte trupul rece, sters in peisajul de toamna. Simti ceva cald si umed la degetele picioarelor dezgolite, moment in care tresari brusc, scoasa parca dintr-o reverie.
Jos, pe asfaltul prafuit si rece statea intinsa o pisica cu blanita cenusie. Avea ochi mari si somnorosi si o privire care te indemna la dragalasenie si atentie. Ro mereu crezuse ca pisicile, ca si femeile la un anumit nivel, ajung prefacute si interesate, ba chiar ipocrite dupa parerea ei, judecand dupa cautatura lor mieroasa, lingusitoare cu care te trateaza. Parca mereu ar cere ceva. Si, bineinteles, daca le "calci nitel pe coada" sar si te zgarie.
Acum, privind animalul cald si vesel la picioarele ei, cuprins de o moleseala placuta, nu stia ce sa mai creada. Era pisica asta diferita de altele? Era speciala? Modul in care se uita la ea era departe de al unei creaturi interesate. Era prietenoasa si avea un zambet incurajator in ochii verzi, aprinsi. Dar cand se uita in adancul lor inghetat isi aminti cat de stranii arata noaptea, stralucind in intuneric ca si cand ar fi martori la o crima sau ca si cum ar comite-o ei insisi. Ce idei ciudate avea! Si totusi, era un animal placut daca se gandea bine.
- Of, mato, ai reusit sa-ti gasesti un alibi in crima asta pe care o planuiesti! glumi ea cu un zambet vag si, oftand, se apleca si lua animalutul cenusiu in brate.
Gemu usor simtindu-si mijlocul indoit si pielea strangandu-i-se in linii rosii, in zig-zag provocandu-i durere si o strangere hotarata din dinti. Cand se trezise pe pietrisul umed de dimineata realizase cu surprindere ca visul nu fusese doar un vis, caci trupul gol ii era plin de taieturi si julituri ce se presupunea ca le capatase in timpul somnului, escaladand o stanca imaginara. Dar stanca era langa ea, la fel si marea si valurile si vuietul prelung al acestora....si frigul.
Acum, cu pisica torcand satisfacuta intr-o mana si cu un rucsac murdar in cealalta, se ridica mecanic la sunetul unui suierat. Trenul intra in gara.

Dintr-o poezie

{...}

"Camera e goala din nou,

Din tot ce a fost a ramas doar un ecou.

Si e din ce in ce mai frig,

E din ce in ce mai mic locul ce

In fiecare zi se umple cu sarea

Lasata de fiecare lacrima

Ce cade si se usuca,

Topeste, apoi loveste,

Iubeste, apoi zdrobeste...

Si asa trec zilele, trec anii

Si el incuie camera...

Eu insa am cheia

Si o deschid in fiecare seara

Ca sa mai iasa afara

Mirosul uitarii,

Mirosul mutilarii,

Mirosul incarcerarii

Primei iubiri..."

                                                                                 Alecsandra Costache-Florea  -  Vreau doar sa pot iubi

Uneori cand nu mai ai cuvinte simti nevoia sa le cauti la altii...pentru ca nu poti trai fara ele.

Poezia

Poezia este jurnalul unui animal marin

care traieste pe uscat,

ravnind sa zboare in vazduh.

Cap 5. - Incursiune in trecut

Usa se deschise cu un scartait metalic in picaturile tepoase de apa de afara. Era intuneric, iar luna alba isi reflecta razele in boabele de apa ca intr-o mie de cioburi de oglinda. Luminile i se reflectau in ochii negri, pe cand mainile mari, aspre ii trasera gluga peste cap, aparandu-l de ploaie. Era inutil - o stia: oricum se va uda pana la piele si, probabil, va cadea iar racit la pat.

Pasii ii rasunau ritmic in baltoacele de apa de pe trotuare. Scazu ritmul lor, mergand incet prin ploaie. Era un vechi obicei - periculos, de altfel - care il ajuta sa se concentreze, sa gandeasca intr- noapte in care are impresia ca peretii se strang in jurul lui cu o forta nenaturala, ca tavanul coboara si bucatile scorojite de parchet se ridica, ca patul scartaie mult prea tare, iar bucatile de sticla din oglinda sparte de alaturi par sa tremure fantomatic, gata sa se desprinda de acolo si sa se infiga in el. Se simtea sufocat in camera aceea veche si inghesuita. Inca se mai intreba cand si cum isi parasise apartamentul primitor, mare, spatios, modern cu vedere spre oras si usa spre acoperis de pe 5th Avenue Street in acea noapte seaca de vara. Isi dadu seama din nou de coincidenta temporala. La el toate actiunile ce ii afecteaza latura afectiva, interioara se petrec noaptea, ca si cand i-ar fi rusine sa se exteriorizeze in lumina indiscreta solara...ca si cum noaptea i-ar servi drept ascunzatoare, partasa a unui secret, a unei lupte interioare.

In apartamentul acela se simtea prea puternic amprenta ei, parfumul ei cald de vanilie, amintirea trupului ei subtire invartindu-se vesel prin camerele luminoase in fiecare seara. Parca fiecare particica din pereti, din podea, din tavan, din fiecare obiect ce apartinea apartamentului lui devenise al ei prin caracterul personal, intim ce aminteau de ea. Incepuse sa innebuneasca de durere dupa plecarea ei, ochii inrositi de nesomn fortandu-se sa ramana inchisi, refuzand sa priveasca peretii goi, intunecati inainte de umbrele lor, alungite, impreunate miscandu-se usor, tinandu-si respiratia spre a nu-i respira izul cald, dureros de placut ce se imprimase in aerul inchis al incaperii. Trupul ii tanjea de dor, fiecare simt al sau fiind legat de al ei, ca de o otrava, ca de un drog fara de care nu putea trai.
Asa ca plecase, luandu-si cat mai putine lucruri posibil, un pumn de bacnote si o noua perspectiva asupra viitorului. Primul bloc si cel mai vechi pe care il gasise in cale fusese parca destinat lui, astfel incat intrase in acesta si cumparase cea mai proasta camera, gandindu-se ca o va schimba dupa aceea, probabil. Dar dupa 2 luni deja ajunsese convins ca nu o va mai face. Camera devenise parte din el, exprimand durere, pustietate, solitudine prin peretii goi, imbibati de apa, cu o amprenta puternica a timpului rezonand in fiecare colt al incaperii.

Isi amintea...
Cand trupul ei se oprea incet, alunecand in miscarile usoare, ritmice ale somnului, el o privea, printre pleoapele grele de somn. Mana i se plimba greoaie pe gatul ei cald, lumina alba a lunii releifandu-i trasaturile senine, pielea de culoarea piersicii si parul blond - graul copt al toamnei. Degetul i se plimba la baza gatului ei, urmarind liniile albastre ale venelor in care ii simtea, parca, sangele alunecandu-i cald dinspre inima, sub pielea lui. Avea o textura moale, usoara, diafana...parea ca pielea-i presarata cu firicele aurii din raze de soare, ce se vor dispersa rapid la atingerea lui. Era dulce si pretioasa. Si era acolo, sub lumina lunii, langa el, in lumea lui.

Te simt

Te simt. Te simt prin geam, prin frunze, prin obrazul rece al lunii, prin ceata ce pare sa o fi acoperit ca un fum...acum apare doar ca un balon de sapun pe cer, printre altele mai mici numite stele.
Te simt prin fiecare respiratie, prin fiecare tremur al pielii in intuneric, pe buzele albe de durere, muscate pana la sange de dor. Imi simt parul moale alunecand pe perna si-mi trec degetele tremurate prin el...intunericul pare sa fie reflectat in nuantele sale castanii, intuneric ce se reflecta fantomatic pe tavan prin raza de luna. Sunt desene acolo, sus, as putea sa stau sa le dezleg intelesurile, formele, sunetele tacute, soptite de vant si ceata. Oare ceata vorbeste? Oare e respiratia ta, dragul meu? Imi respiri prin par, te simt...nu nega, esti aici.
Esti aici, langa mine, o forma nedeslusita in febra dureroasa, halucinanta ce m-a cuprins. Te rog, nu pleca. Sopteste-mi la ureche si lasa-ti capul blond de inger pe perna, langa parul meu.

                                                                      ...

Formele halucinante se disperseaza in firicele albe de  lumina de luna. Inchid ochii strans si-ti spun numele incet, chinuit printre buzele tremurand de durere. Intind mana spre geam...Este mana ta cea care se vede acolo, care vine parca spre mine, atingandu-mi degetele reci cu lumina de stea? Sau e simpla reflectie a mainii mele si o oglinda in noaptea tacuta?...Este frig...si liniste...si singuratate...si soapte in intunericul de nepatruns.

10 things I hate about you

"I hate the way you talk me
And the way you cut your hair
I hate the way you drive my car
I hate it when you stare.
I hate your big dumb combat boots
And the way you read my mind.
I hate you so much it makes me sick
And even makes me rime.
I hate the way you're always right
I hate it when you lie.
I hate it when you make me laugh
Even worse when you make me cry.
I hate it when you're not around
And the fact that you didn't call.
But mostly I hate the way I don't hate you
Not even close.
Not even a little bit.
Not even at all."

Timp

Zilele trec. Banuiesc ca ma chinui sa nu le mai observ...si ma prefac ca mi-e bine. Dar numai vantul, suierand halucinant in vid, zgariind frunze uscate in drumul sau poate sti secretul timpului. Spre cer si inapoi, el mai trece pe la clepsidra uriasa prin care trec secunde, minute, luni, ani...oameni, vieti. Toti suntem cuprinsi acolo, inecati in nisip, chinuindu-ne sa tragem aer in piept, sa respiram, sa mai tragem inca un suflu al vietii ce-a trecut, sa-l tinem in noi, sa nu-i dam drumul...Trece totul asa repede, asa usor, ca si cum n-ar fi existat. Ca si cum noi n-am fi existat. Ca si cum nimic nu a existat nicicand, fiind doar firicele marunte ascunse intr-o clepsidra. Uneori ma intreb daca eu exist cu adevarat, daca nu visez, daca nu ma voi trezi la un moment dat, cu memoria stearsa, lasata undeva in urma, dizolvata in sange si aer. Totul e efemer, nimic nu exista cu adevarat. Fiecare lucru pe care il vedem e ori o oglindire a vietii reale, ori o parte a visului nostru, creat in timpul somnului...
Dar avem nevoie de timp, cu o asemenea disperare, cu o dorinta acuta, nebuna...privim in jurul nostru - lucruri, oameni, obiecte - nimic din tot ceea ce ne inconjoara nu va mai exista peste o perioada de timp. Ne privim in oglinda, ne atingem trupurile albe, lungi, dezgolite de ingeri, ne atingem incet aripile nevazute de pe omoplati si ne gandim cat timp vom mai fi asa, cat timp vom mai rezista pe pamant, sub boala timpului, a aerului care ne intoxica plamanii, ne otraveste sangele, ne ucide lent, imperceptibil. Vom disparea la un moment dat, asa cum eram disparuti si inainte - ingeri goi, puri si albi aruncati pe un nor, cantand la corzi fluide de harpa, privind usurati pamanturile sterpe de pe care am plecat...si pe care vom reveni.

Un alt fragment

"O iubeste si nu o iubeste. Este vorba de frumusetea ei, racoroasa si languroasa, ce-i cade pe piele ca o frunza. Cand se ridica de pe trupul lui si se duce acasa [...] el isi asaza bratele pe piept ca sa simta urma lasata de ea. Cu siguranta i-a lasat o urma pe trup.
                                                                   ...
...ghemuit langa aparatul stereo din dormitor, cauta muzica aceea care, intr-un fel sau altul, o va lega pe aceasta fata de el, impiedicand-o sa se mai desprinda usor si sa treaca dincolo. Gaseste caseta si o introduce in aparat, apoi se ridica pentru a reveni in pat, dar primele note ale muzicii - clapele reci, de culoare albastru-inchis ale pianului - ii imprastie melancolia in membre; se gandeste la tradarea lui [...] si stie ca nu este demn de fata din fata lui, cu trup prelung, desenat in cafeniu si alb pe cearsafurile lui albastre."