Hotel

When I first called you, you entered so happily
You booked a room into my heart
I told you that you need no keys
My house is like a hotel, with the rooms empty
You can come in and live with me
But the conditions are poor
We do not have heating,
The floors squeak at night
You will have to bring your own food
Because I barely have enough to feed my own
Cells.
Even though it was formerly a prison
For all the lovers I tried to keep
Now my home has its doors torn from their sides
Except for one
I told you never to open.
When I let you in, I gave you everything
But I told you never to go into in there
You said it was ok, you understand
You have enough already
You are more than happy and don't want this to end.
The days passed and, as I became happy
You became sad
You started asking about the locked door in my house
That I've been keeping away
As I became safe
You became angry
You accused me of the cold
All of a sudden I wasn't giving you enough
The house was too empty
And I was spending too much time on my own.
When I last called you, you were gone
You didn't feel like I was even there, you said
Even though I disagreed, you didn't believe
And as you left, I had no more arms to keep you
For I renounced them long ago
When I had too much love to share.

Naftalină

Nu ai să știi niciodată ce simt
Pentru că nu tu m-ai croit
Nu ai să știi niciodată cum se simte
Pentru că nu ai locuit în mine
Nu ai să știi niciodată de ce nu mă mai simt
Pentru că nu tu ai fost haina mea
Ruptă de pe mine
Ca la oamenii străzii care nu au cum
Să-și mai ia veșminte.
Dar am vrut să te înveți cu mine
Pentru că ți-am dat și ac și ață
Ți-am dat trupul meu să îl îmbraci
Dar tu nu l-ai apreciat
Și mi l-ai aruncat în față
Crezi că așa se face când o femeie îți lasă
Mâna sub găurile ei
Am crezut că o să mă iei
Și o să mă coși în tine
Te-am ținut de mână sub o umbrelă
Când ploua de nu știam de mine
Ai văzut cum lacrimile nu ne-au umezit
Pentru că le-aș fi lovit cu degetele
Și nu le-aș fi lăsat să ajungă
Acolo unde te-ar fi găurit
Sub copcile mele e o carcasă mare
E drept că e de fier și sunt surdă tare
Trebuie să bați mai tare
Ca să îți fac ușă de la intrare.

Nu ai să știi niciodată ce simt
Mi-am pus haina la păstrare
Acolo unde nu o mănâncă molii
Și nu mi-o pun decât când afară e soare
Lacrimile mele sunt numai pentru mine
Și nu le las să te lovească
Atunci când mă lași
Și aș vrea să chem tunetele peste tine
Te înghit în sec și merg mai departe
Viața mea e goală, și vorbele mi-s deșirate
Dar știu să cânt atunci când vine ploaia
Și orice urmă de căldură și pământ
E departe.

Oglinda lui Erised

Depression - Erik Turner.

Acum demult, când eram copilă
N-am mers ca lumea și am căzut într-o oglindă
De atunci nu m-am putut întoarce
La familia mea
Și am căutat-o în lung și în lat
Am uitat cum arăta
Mama, tatăl și fetița mea
Am ținut minte doar cum se simțea
Să vii noaptea într-un pat
Și să adormi ținută lângă cineva
În oglinda mea ne învelim cu pături
Și punem perne sub cap în loc de brațe
Dacă mă trezesc, tot nu e realitatea
Și mă uit până mă ustură ochii să văd ieșirea
Și trebuie să mă culc la loc
Căci corpul meu de pământ mă doare
Mă cheamă înapoi să uit
Ca să nu înnebunesc de tot
Vezi tu, aici se moare
Înainte să găsești fericirea.

În visele mele cântă păsări

Cum poți să dai timpul înapoi
Cum poți să te iei înapoi
Și să te prinzi
Înainte să cazi într-o gaură de om
Înainte să îmi pui în mâini o promisiune
Înainte să te cred.

Înainte să ne ținem de mână
Și să ascultăm sunete de păsări
În mallul unde nu se auzeau nicăieri
Am crezut că le auzi și tu
Că veneau din corpurile noastre
Doar te țineam de mână
Doar credeam că mă auzi.
Îmi spui să mă trezesc la realitate
Cum pot să dau timpul înapoi
Înainte să adorm în tine
Am crezut că de data asta...
Dar m-am întors la început
M-am luat înapoi, nu-ți face griji
Nu trebuie să mă ții
Dacă nu vrei să fii
În visele mele.

Și inima din cuier devine rece

Merg cu gluga peste cap
Să nu vadă lumea ce simt
Mă doare când trag aerul în piept
Și mănanc cu furie
Ciocolata pe care ți-am luat-o de sărbători
Nu are nimic dulce de la toate lacrimile
Și în loc să am biscuiți
Înghit mirosul tău în gura mea
Merg cu gluga peste cap
Să nu vadă lumea ce simt
Am degete înghețate
Inelate de țigări
Fără număr, stomacul meu se varsă
La toate coșurile de gunoi pe care le văd
Aș vrea să te lovesc
Dar dau în mine
Și nu mai știu dacă am fața roșie de frig
Sau de la pălmi.
Merg cu gluga peste cap
Să nu vadă lumea ce simt
Tălpile mele merg pe asfalt
Dar vocea îmi stă pe loc
Cred că am reușit să mor de tot
De data asta
Îmi e frig de frigul
Celei ce-o să plece
Și nu va mai veni înapoi.

Band-aids

You lay in the toilet cubicle
Counting the minutes you have left to cry from your break
Is there no one in this place to hear you scream
Is there no one to hold you in their arms
I've just gotten used to stranger hands
And they twisted my fingers to the bone
I tremble as I crash, and my face is black
I don't know if the glitter from my skin is from the toilet seat
Or pouring out of my heart
I have love scattered on the floor
How can I clean it up in 5 minutes until anyone can see
I go to the mirror and stumble in napkins
My eyes look like a graveyard
For all the lovers I've buried there
I try to cover it up with water, it doesn't go away
People can see my death as I go back in the call room
And my voice is breaking
And my skeleton hurts
Why don't you ever learn not to learn
To let a piece of another human in yourself
Haven't you heard it's dangerous by now
Haven't you heard the screams
Your heart makes when it breaks
Don't you know I have no more band-aids
Don't you know I have no more strength. 

Radiografie

În holul de la intrare avem un geam
Și numai după asfințit se conturează în el alt geam
De la trei camere și un hol distanță
Rămâne acolo suspendat, ca o foaie albă, fără înțeles
Chiar și în zilele cele mai frumoase, nu poți să te bucuri pe deplin
De intrarea în casă
Pentru că se reflectă sfârșitul ei în ea
Vag, ca un cearșaf subțire, transparent
Pe care l-ai pune deasupra unui om ce a murit
Mă întreb dacă aș putea intra acolo și aș da geamul la o parte
Aș cădea în golul din spatele blocului.
Acum soarele apune mai devreme
Și, în timp ce casa se liniștește, eu mă sprijin pe pereții dintre holuri
În timp ce râd, ochii îmi caută pata de alb
Suspendată deasupra ușii de intrare
Fără de importanță, un geam simplu reflectat
Care nu mă lasă să mă bucur mai departe
Atunci când îmi amintesc de el
Și las oamenii să intre în holul casei noastre
Fără să știe că astupă cu spatele
O radiografie.

O aud noaptea în întuneric
Când stau așezată pe colacul de wc
Și am trei uși despărțitoare între noi
Vine în frecvențe slabe
Când mă trezesc din coșmaruri
Și știu că dacă deschid totul se vede
Se vede și curge, ca și cum lumina ar putea curge
Neîncetat peste o ușă întunecată
Așa ar trebui să arate găurile pe care crezi că le-ai cusut
Dar pânza a devenit subțire și acum vezi prin țesătură
Vrei să îți învelești corpul cu piele, dar e prea fină
Și, pe parcurs ce trece timpul
Rana devine mai proeminentă
Dură, groasă și vulgară
Ieșind pe afară cu venele cu tot
E ca și cum țesutul ar striga o amintire
Iar corpul îmbătrânit nu ar putea să o mai ascundă.

Te-ai întrebat vreodată
De ce bătrânii se îmbracă așa de gros?
Îmi e frig ca și cum aș avea o sută de ani
Oamenii râd de mine pentru că nu pot dormi noaptea fără șosete
Dar, vezi tu, tălpile îmi tremură
Ca și cum moartea m-ar trage de picioare
Simt cum ieși din mine când adorm
Ca o fantomă care-mi respiră pe sub piele
Vreau să te înăbuș și să te ucid
Dar mă trezesc dimineața cu amintiri care nu erau acolo
Te strig, dar fața ta rămâne într-o foaie de hârtie
Mai albă pe zi ce trece, fără trăsături
Ultima oară când te-am văzut
Colțul gurii tale se ridica într-un zâmbet
Se poate ca de aceea umbra de pe geamul meu
Să fie îndoită la un singur capăt.

Soarele strălucește mai puternic la ultimul etaj

Corpul meu se ridică dimineața
Ca într-o rugăciune
Cu oase pe care nu le am
Formând o scară către cer
Am în mine o lumină aurie
Pe care o caut atunci când mă uit dintre barele de lemn
Mă sprijin și expir fum care atinge tavanul
Pătat de igrasie, îmi amintesc
Cum obișnuiam să ne oprim acolo noaptea
Când toată lumea dormea
Și să mă împingi în geamul încuiat
Din spatele plantei înalte
Eram ca Jack urcându-mă pe un vrej imaginar
Totul se înalță mai sus de la ultimul etaj
Mai sus de peretele care ne desparte de aer
Mai sus de scările care se opresc
Nu e nicio trapă despărțitoare, dar eu o văd
Atunci când ochii mei caută lumina
Există o ușă către fericire în tavan
Acolo unde soarele strălucește
Mai puternic decât în orice altă parte
Poate mă voi regăsi acolo când voi pleca
Și ne vom mai îmbrățișa o dată
Pentru totdeauna.

A love letter to my heart

I know you feel guilty for a lot of things that are not your fault.
I know you find it difficult to breathe sometimes
I know you feel scared and I know you want me to kill you so much
That some days I can look at every thing as a weapon.
I know you feel alone, I know you feel misunderstood, I know you feel
Desperate.
But there comes the time when you expire
And you know you are in a good place, because you are never alone
As long as my mind is here, everything is in order
And as long as I can find power in me to love you
You don't need love from anyone else.
I don't need to hope in order to find peace.
I don't need to look in the past to know I can be happy
I just need to look in the mirror
And I am alright.

(August 2019)

Aer liber

Mă întorc și nu mai e.
Până acum adormeam noapte cu numele tău în gură
Așa cum bebelușii adorm cu sânii mamelor lângă buze
Eu nu reușeam să mă liniștesc fără să mă hrănesc cu imaginea ta
Adormeam la respirația ta, mă trezeam la realitatea mea
Murisem și visam că mă nasc din nou, ca atunci când eram împreună
Înainte să îmi dai drumul în lume, înainte să ne despărțim
Înainte să mă naști cu durere și țipăt
Tu ai simțit-o ca pe o eliberare, mă ținusei în tine atâta amar de vreme
Încât voiai să fii ușor din nou, liber, singur din nou.
Eu am simțit-o ca pe o sufocare
M-am născut din tine și mor singură acum
Așa îmi ziceam
M-am chinuit cu lunile să reușesc să mă mișc
Cu anii încă până să învăț să vorbesc cu lumea de afară
Dar cumva ceva s-a formulat și a ieșit din mine
Împreună cu tine, atunci când nodurile din stomacurile noastre
S-au legat pentru totdeauna, și ne-au strâns în noi
Am știut că acum sunt numai pentru mine
Și te-am vomitat, ca pe o boală, la cel mai apropiat coș de gunoi
Iubirea. O boală.
Crescusem. Și vedeam că corpu-mi începuse să nu mai semene cu tine
De unde, până atunci, te vedeam în oglindă la fiecare mișcare
Ceva se schimbase, nu mai erai tu
Tu și cu mine
Doar mine acum.
Mă întorc și nu mai e
O amintire în spatele meu, doar aer
Cerul liber nu poartă coșmaruri
Nu vrea să mă sperie
El a fost dintotdeauna un suflu de căldură,
Chiar și în nopțile de iarnă,
Pe care eu am învățat să îl trag în piept
Abia târziu, când am înțeles că nu mă înec
Ci corpul meu respiră
Din reflex
A învățat să supraviețuiască.