A trecut ceva timp de când
eu și corpul meu nu am mai vorbit unul cu celălalt. Acum, deși am fost mereu
aici, a fost ca și când aș fi fost lângă –
lângă aici, lângă mine, lângă tine. Nici nu e ca și cum mi-ai mai fi dat voie să mă întorc
înăuntru de atât de mult timp. De prea multă vreme, mâinile noastre se ating
fără să se mai atingă, ochii noștri se privesc fără să se vadă, buzele noastre
se întind fără să iubească cu adevărat nimic.
Am uitat ce înseamnă să mai
sărut o inimă de om.
În schimb, am învățat ce înseamnă
să săruți o piele de el.
...dar până și pielea ta
miroase frumos. Chiar și acum, când mă întind spre tine să te sărut, porii mei
încă inspiră iritați de emoție un iz de om prea familiar. Dar mâinile tale sunt
cele care vin și mă împing imediat pe
partea cealaltă a patului, lângă și nu chiar – la un “mai încolo” care nu ne mai ține demult de cald. Mă
simt „dincolo” lângă tine, în celălalt colț al camerei, pedepsită să
contemplu fără să mai ating, aruncată la o parte ca să nu mai simt. Trupul tău
e la un metru distanță de mine, dar sufletul respiră atât de încet la mile
depărtare încât mă întreb uneori dacă nu a si murit.
Ne frecăm suprafețele fără să ne mai atingem. Ne îmbrățișăm corpurile
goale, fără să ne întrebăm dacă scheletele nu ne tremură pe interior.
…si al meu tot mai tremură pentru tine pe undeva. Îl aud noaptea când îmi
clănțăne dinții de frig sub pătură – dar nicio altă piele nu îmi ține de cald
cum o făcea deunăzi a ta. Și inima mi se umflă sub piele să țipe, și venele îngroșate pe deasupra în căutarea drogului cel drag, dar ai învățat-o bine să se
mulțumească cu prea puțin. Și se liniștește repede acum, mai mult moartă decât
vie in interior, fără să-mi mai scoată un sunet de dor. Căci ție a început
să-ți fie mai mult cald decât iubire și te descotorosești încet încet de mine,
ca de o a doua piele care s-a crăpat și a făcut coji la soare. Mă lași să cad
și mă tot dezlipesc, în fiecare zi câte puțin, ca un autocolant mai vechi care
și-a pierdut demult lipiciul și stă mai mult agățat de frigiderul nostru, lângă
și nu totuși acolo, să tremure de frig cu inimile noastre puse frumos la congelat.
