joi, 16 noiembrie 2017

Who, except you?

Why does it always look so easy for others to have friends, to belong
How come you were the only person in the world that made it feel easy
For me too.

And now it's difficult again, I've been forgetting things
Smiles, laughter, two words
I've been forgetting how it feels like
To be safe, to be at home.

Home is in your arms, but you locked me out.
The people near your door said nobody lived there at all
It was all a fantasy, I dug a hole into a wall and pretended
I was Alice, or a little mouse, living in a house with you,
Away from all the grown-ups.

Now that I've grown too big to believe, I have to go back
My shrinking bottles are gone,
And the whole world is in danger if I don't get out
Because I'm about to outgrow my walls, and my lonely house
Is gonna fall.

But I am afraid of the other world for which I am too small
And I've been away for so long
While I stood inside with you and didn't get visits from nobody;
Who could have knocked at a little hole in the wall 
And even see me at all?
Except for you.

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Înainte de tine, am fost eu II

Dintre toți oamenii, tata niciodată nu îmbătrânește. Arată la fel cum arăta atunci când aveam trei ani și fugeam de el să nu îmi facă poze în Turcia, arată la fel cum arăta atunci când aveam patru ani și mă ducea de mână să o vedem pe mama însărcinată la spital, arată la fel cum arăta atunci când aveam șase ani iar el încă ne mai căra în spinare pe mine și sora mea prin casă, arată la fel cum arăta atunci când aveam șapte ani și mă uitam cu orele cum se joacă la calculator fără să înțeleg ce își vorbesc personajele. Arată la fel cum arăta atunci când aveam opt ani și dormeam împreună pe burtă cu perna în brațe atunci când nu reușeam să adorm singură, arată la fel cum arăta atunci când aveam nouă ani și ne-a strâns în sufragerie să ne întrebe pe cine iubim cel mai mult din lume. Arăta la fel cum arată acum când stă pe fotoliul din sufragerie ca și cum nu ar fi al lui, arată la fel cum arăta atunci când a plecat de acasă pentru că a hotărât pe cine iubea el cel mai mult din lume.
Dintre toți oamenii, tata niciodată nu îmbătrânește. Stă pe fotoliul din sufragerie și arată la fel cum arăta atunci când i-am spus că eu îl iubesc cel mai mult din lume.

Înainte de tine, am fost eu I

Când eram mică, bunicii mă puneau pe un grătar de lemn după ce mă spălau, mă ștergeau în baia aburită, mă înfășurau într-un prosop și mă luau în brațe lângă sobă unde îmi spuneau povești și îmi dădeau felii de pâine cu pate. Adormeam mereu împreună, chiar și când s-a născut sora mea și eu m-am mutat pe recamier. Bunica mesteca bomboane mentolate înainte de culcare și asculta radio-ul, jaluzelele formau umbre lungi pe tavan, iar mașinile care treceau pe strada treceau și pe varul de pe pereți, de la un capăt la celălalt. Câinele lătra la oamenii de pe stradă, greierii sâsâiau, pijamalele erau tari și proaspăt spălate, părul meu era mereu scurt și negru, mă uitam mereu în oglinda lungă de la baia care nu se închidea și făceam fețe. Mă loveam mereu la genunchi, mă dădeam în leagăn până atingeam sârma cu capul și prindeam puii de găină adolescenți să îi mângăi cu fața în sus și să-i văd cum tremură cu ochii peste cap ca și cum se excită. Îl ascultam pe bunicul cum improviza povești dup-amiaza după titlurile pe care le-am auzit și noi la televizor, ne uitam numai la Cartoon Network o oră pe zi pe canapea, ne uitam la telenovele două ore pe zi după canapea. Ne puneam pătura și ne jucam cu păpușile în curte până se făcea noapte, ne uitam la stele cu picioarele întinse până ne chemau la culcare. Ne cățăram pe casă să strigăm la geam când rămâneam pe afară, aprindeam luminile în curte când veneau musafiri și închideam ferestrele la etaj ca să nu intre țânțarii. Ne îmbrăcam frumos, ne ascundeam după uși. Ne era frică de toți.

Séance

Once I gave you a present with a note that said "you won't let go, i won't let go"
And you didn't. You've always come to me, even as a dream, in my head
I remember conversations we never had
I see you in places we've never been to
I remember you in hands that don't resemble yours, but that I hold just the same
I lean towards your shoulder in cinema seats,
But I always stop in the middle when I remember where you are
And where I am.
I always stop in the middle.
Words like "I love you" never unglued from my lips again
It's like they're stuck there, just like your mark:
Three identical moles on our left arms.
And people catch me groping in the dark
When I become afraid
And ask them to look at me when I'm in their bed
Because I sometimes fear it is you I feel then
And her name you call in my skin
Again.

I always stop in the middle.

No other someone is here
It is only two people, not four
That is what I tell myself every time
But it is always four hands in my mind
Scratching my body
Violently, for a grip of another's scent;
There are always three people making love
And I'm the unnecessary fourth
A replacement
No one loves
But uses to call back a ghost
And serves my body like an Ouija board.

luni, 6 noiembrie 2017

Oameni la cinema

Dacă auzi vreodata pe cineva dezlipindu-și lacom pielițele de lângă unghii, eu sunt aceea. Asta și îmbrățișatul fularului, genții, jachetei sau orice iau după mine. Uneori îmi iau Fornetti cu brânză și ascund în geantă. Am grijă să îmi scot mereu sutienul în geantă la baie ca să stau comfortabil. Îmi iau mereu un hanorac după mine vara și mă înfășor ca în pat. Îmi place să-mi las bărbia pe scaunul din față când nu e lume.
Dar alți oameni se lasă pe spate
Râd
Se uită pe telefon
Mănâncă nachos
Își sărută iubita
Adorm pe sub ochelarii 3D
Sforăie
Privesc picior peste picior
Se așează în ultimul rând
Sau în primul
Se uită în spate
La alți oameni
Uitându-se în față
La film.
Tu ce faci la cinema?
Atunci când te luam cu mine oftai
Nu-mi place aici, îmi spuneai
M-ai târât
Și mă folosești pe post de pernă
Când te sperii
Când plângi
Când râzi
Pentru că am un hanorac moale.
Acum oamenii nu mai poartă hanorace la cinema.
Dar când merg vreodată cu cineva și poartă,
Sau se așază cu bărbia pe scaunul din față lângă mine
Ca două capete fără corp pe rândul de jos
Clipind în lumina albă
Aș vrea să sărut capul ăla
Dar uit mereu
Că nu mai e ca pe vremuri
Și nu poți să săruți toți oamenii cu hanorace pufoase
Care se duc la cinema.

joi, 2 noiembrie 2017

Notite XXIX

Creierele noastre secretă fericire așa cum scoarța de copac secretă polei
Creierele noastre secretă tristețe așa cum scoarța de copac se simte când e acoperită de var.

Notite XXVIII

Obiectivele se scurg în noi.

Notite XXVII

Gustul de țigări cu ceai are aromă de alune, portocale și salată de vinete și îmi place să-l ating cu limba pe cerul gurii din când în când.

Lavender tea and cigarettes

Drinking lavender tea and smoking cigarettes for breakfast
Is the best definition for how I've been living the past year
In an attempt to calm and hurt myself
At the same time.
Thinking daily about pointing needles through my skin
Making a new tattoo
And avoiding the doctor out of fear of needles.
Thinking about how I need a hug before going to sleep
But rejecting every person that tries to touch me
Thinking about how I want a new lover
But avoiding anyone new.
Taking acting classes to decrease my social anxiety
But staying alone in the house for days.
I hate horror movies
And only write horror stories when I have assignments for school
I want to become a director someday
But scroll over that script contest I liked some days ago on Facebook
And keeps showing in my news feed.
Hating my exes, but writing messages to them every few months
To check up when what I really want is to break a hole through their skulls.
Hating myself, but doing yoga every night trying to grow that self-love.
Wondering how it would be like if I would write to that teacher in high school
That saw me when I was invisible
While, at the same time, I give myself one half hour per day to wonder what that bully at college
Said about me today.
Listening to stress-relief music while pulling out the skin around my fingers
Hating the sight of blood while I suck those empty spots around my nails
And think about how blood tastes like rust.
Thinking about how much I love life when I eat spiced Chinese rice I know to cook best
And how much I don't like life when I grow bored of food and can't eat anything for days.
Thinking about how I won't surround myself with negative people anymore
And give new excuses to the guy that said I had autism a week ago
And unblock him, and accept an apology
When in fact I wanted to say "fuck you".
Saying "maybe" everytime when what I meant was "no".
Apologizing everyday when I'm not asked to.
Ecstatically thinking about the future far away from here with my new family
And thinking about how the kids with my ex would have looked like
Or how his blonde hair will look like with grey in it.
Having an orgasm and crying the moment after it ends.
Looking at old photos with a smile and then finding out a familiar face I didn't want to see
With a tear.
Wanting the past back while not wanting it with every fiber of my body.
Trying to kill myself with pills and calling the ambulance one hour later.
Going to college everyday, happy that I have a purpose
And getting panic attacks a moment after about how I'm gonna turn homeless.
Thinking about how I miss my grandparents and going to visit them
When we have no subjects to talk about.
Every day I want to get out of bed
Only because I want that daily nightmare to stop, but another one starts
In the morning.

luni, 30 octombrie 2017

4:08 AM

Îmi doresc pur și simplu să nu mai respir. Vreau să cad jos și să nu mai respir.
Îmi doresc să nu mai gândesc. Nimic, absolut nimic, vreau să mă lovesc cu capul de ceva și să nu mai pot să procesez. Nicio informație, de orice fel, vreau să fiu debilă, vreau să fiu proastă, retardată, o handicapată, vreau să nu fiu capabilă să mai diferențiez un lemn de o bucată de cuțit și să cad pe el când intru în bucătărie. Vreau să urlu, vreau să mă zbat ca un animal. Vreau să îmi curgă mâncarea din gură ca la copii, să privesc în gol ca pescărușii tâmpi, vreau să stau ca o frunză și să aștept să mă plesnească vântul și să nu sper să trăiesc până la primăvară, vreau să fiu un organism mic departe. Vreau să mă calce cineva și să nu mă măture, vreau să mă lase acolo, nu vreau să fiu îngropată, vreau să fiu lăsată, vreau să fiu zdrobită, vreau să calce lumea peste mine pe o potecă. La infinit. Vreau să fie întuneric. Vreau să fie zgomot. Dar nu vreau să fiu singură. Și vreau să fiu mică. Să nu ajung la oameni. Ca în desenele animate. Vreau să uit cum le arată fețele. Vreau să stau într-o cușcă în frig și să latre câinele la mine. Vreau să-mi înghețe oasele. Vreau să le tocească apoi și să le facă var pentru case. Vreau să nu am nimic de zis. Vreau să mor. Și nu am nimic de zis.