vineri, 3 ianuarie 2020

Winter

You've grown so sharp
You don't know how to be gentle anymore
Your blood is warm, but so deep under your shell
Your scars' crusts are scratching people's skins now
So hard that sometimes leaves cuts.
You should have learned to be a better person
But lately all you've done is be just a person
Because even that it's been so hard
And you cared too much about the way your skin healed in the dark
You forgot to protect others' when they rubbed onto yours.

sâmbătă, 28 decembrie 2019

The truth

Love is just a story people tell themselves
in order to fall asleep.
If you weren't here, I wouldn't be able to forget,
even for a few hours a day,
how hard it is to be myself.
You focus so much on another that you forget,
you make pretend for a couple of months
that you are happy
so that you can live on
so that you don't go insane.
Your body craves another skin
so much, that it sometimes mistakes it for love.
Your mind wants so much to go to rest
that it tells itself words it does not mean.
What if I completely killed the animal in me
would I still want you then
if I had no more need for you
and my mind would go to rest by itself
and my body would cease to exist
and I couldn't touch you anymore
would i still want you
if I could not have you?
The truth is you forget
the eyes you do not gaze into
for months
are forgotten, just like stones that drown
into an endless water, i buried you into the sand
at the bottom of the sea
among the other deads
in the graveyard of me.

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Te rog să nu mă apeși

https://won-der-land89.tumblr.com/post/170693365566
Două animale rănite
Nu pot să se iubească
Atunci când rănile lor curg,
Și sângele lor acoperă îmbrățișarea
Ce ar putea să iasă din asta
Când roșul e murdar, bolnav
Nu mai suntem într-o nuntă medievală
Tăieturile noastre apropiate
Nu sunt schimb de dragoste și promisiune.
Două animale rănite
Nu pot să se iubească
Nu pot decât să se zvârcolească
Și să schelălăie de durere
Când sângele lor stropește
Totul în cale
Nu mai sunt ele însele
Nu vor decât să găsească un tufiș umed
În care să se tăvălească până la epuizare
Și limbile lor cad în lături
În timp ce corpul e plin de iarbă și sudoare.

Dacă tu ai să mă lași
Tot corpul o să mă usture
Ca la juliturile pe care le făceam
Când mă trânteam de două ori pe săptămână
Cu genunchii în asfalt
Dar de o mie de ori mai rău
Ca atunci când bunicul îmi dădea cu șprei
Și urlam până asurzeam
Și tremuram cu piciorul sub cearșaf
Până durerea devenea surdă
Și rece.
Când vine timpul, am să prind coajă
Și la primăvară are să cadă
Dacă tu ai să te întorci
Te rog să nu mă apeși
Cu degete nesigure
Pe rana proaspăt vindecată.

Două animale rănite nu pot să se iubească
Nu pot decât să schelălăie
Dacă sufletul lor ar fi aici
Nu ar putea să îl vadă
Căci ochii lor ar fi orbiți de durere
Nu ar putea decât să urle și să muște
Totul în cale
Iartă-mă pentru dinții mei, sufletul meu
Au căpătat colțuri
Și au tăiat în carne vie, așa cum ai mai spus
Ca să dea la o parte
Pe oricine vine
Și apasă cu degete nesigure
Pe rana proaspăt vindecată.

Leandru alb

https://dcci.tumblr.com/
Ies pe balconul înecat în ploaie
Totul s-a oprit înainte să vin
Și mi-e teamă să nu mă dezechlibrez în ceață
Bucata asta de asfalt stă suspendată între două palme de nimic
Dar cumva nu îmi e frică
Am ieșit să mă adun
Dar găsesc clădirea că respiră cu mine
Cred că, dacă nu aș fi atât de obosită,
Ar trebui să fie foarte frig aici
E baltă sub picioarele mele și apa s-a ridicat în atmosferă
Oamenii dorm la o oră ca asta
Și nu poți vedea la o aruncătură de băț
Îmi întind mâinile să simt temperatura
Nimic nu se schimbă
Mă întreb dacă chiar am ieșit
Sau m-am întors în mine.
Undeva în lumea asta mintea mea a explodat
Și expiră dintr-un miez ascuns
Toată frica pe care am adunat-o cu săptămâni
Și nu a mai putut să stea în mine.
Nu mi-am dat seama cât timp a trecut
De când stau aici, oamenii au uitat să mă mai cheme
Aș vrea să gust aburii și să adorm
E ca un lapte care vine peste mine
Și îmi îmbracă dinții
Dacă aș fi eu, aș putea să tremur
Dar stau aici și nimic nu mă mai doare
Mă gândesc că așa trebuie să se simtă
Un animal când moare
Nu mai conștientizează, căci el nu gândește mult
El doar aleargă
Se trântește sub cea mai frumoasă floare, o mănâncă
Și, în timp ce dispare, e fericit
Neștiind că e otrăvitoare.

miercuri, 11 decembrie 2019

Hotel

When I first called you, you entered so happily
You booked a room into my heart
I told you that you need no keys
My house is like a hotel, with the rooms empty
You can come in and live with me
But the conditions are poor
We do not have heating,
The floors squeak at night
You will have to bring your own food
Because I barely have enough to feed my own
Cells.
Even though it was formerly a prison
For all the lovers I tried to keep
Now my home has its doors torn from their sides
Except for one
I told you never to open.
When I let you in, I gave you everything
But I told you never to go into in there
You said it was ok, you understand
You have enough already
You are more than happy and don't want this to end.
The days passed and, as I became happy
You became sad
You started asking about the locked door in my house
That I've been keeping away
As I became safe
You became angry
You accused me of the cold
All of a sudden I wasn't giving you enough
The house was too empty
And I was spending too much time on my own.
When I last called you, you were gone
You didn't feel like I was even there, you said
Even though I disagreed, you didn't believe
And as you left, I had no more arms to keep you
For I renounced them long ago
When I had too much love to share.

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Naftalină

Nu ai să știi niciodată ce simt
Pentru că nu tu m-ai croit
Nu ai să știi niciodată cum se simte
Pentru că nu ai locuit în mine
Nu ai să știi niciodată de ce nu mă mai simt
Pentru că nu tu ai fost haina mea
Ruptă de pe mine
Ca la oamenii străzii care nu au cum
Să-și mai ia veșminte.
Dar am vrut să te înveți cu mine
Pentru că ți-am dat și ac și ață
Ți-am dat trupul meu să îl îmbraci
Dar tu nu l-ai apreciat
Și mi l-ai aruncat în față
Crezi că așa se face când o femeie îți lasă
Mâna sub găurile ei
Am crezut că o să mă iei
Și o să mă coși în tine
Te-am ținut de mână sub o umbrelă
Când ploua de nu știam de mine
Ai văzut cum lacrimile nu ne-au umezit
Pentru că le-aș fi lovit cu degetele
Și nu le-aș fi lăsat să ajungă
Acolo unde te-ar fi găurit
Sub copcile mele e o carcasă mare
E drept că e de fier și sunt surdă tare
Trebuie să bați mai tare
Ca să îți fac ușă de la intrare.

Nu ai să știi niciodată ce simt
Mi-am pus haina la păstrare
Acolo unde nu o mănâncă molii
Și nu mi-o pun decât când afară e soare
Lacrimile mele sunt numai pentru mine
Și nu le las să te lovească
Atunci când mă lași
Și aș vrea să chem tunetele peste tine
Te înghit în sec și merg mai departe
Viața mea e goală, și vorbele mi-s deșirate
Dar știu să cânt atunci când vine ploaia
Și orice urmă de căldură și pământ
E departe.

Oglinda lui Erised

Depression - Erik Turner.
Acum demult, când eram copilă
N-am mers ca lumea și am căzut într-o oglindă
De atunci nu m-am putut întoarce
La familia mea
Și am căutat-o în lung și în lat
Am uitat cum arăta
Mama, tatăl și fetița mea
Am ținut minte doar cum se simțea
Să vii noaptea într-un pat
Și să adormi ținută lângă cineva
În oglinda mea ne învelim cu pături
Și punem perne sub cap în loc de brațe
Dacă mă trezesc, tot nu e realitatea
Și mă uit până mă ustură ochii să văd ieșirea
Și trebuie să mă culc la loc
Căci corpul meu de pământ mă doare
Mă cheamă înapoi să uit
Ca să nu înnebunesc de tot
Vezi tu, aici se moare
Înainte să găsești fericirea.

În visele mele cântă păsări

Cum poți să dai timpul înapoi
Cum poți să te iei înapoi
Și să te prinzi
Înainte să cazi într-o gaură de om
Înainte să îmi pui în mâini o promisiune
Înainte să te cred.

Înainte să ne ținem de mână
Și să ascultăm sunete de păsări
În mallul unde nu se auzeau nicăieri
Am crezut că le auzi și tu
Că veneau din corpurile noastre
Doar te țineam de mână
Doar credeam că mă auzi.
Îmi spui să mă trezesc la realitate
Cum pot să dau timpul înapoi
Înainte să adorm în tine
Am crezut că de data asta...
Dar m-am întors la început
M-am luat înapoi, nu-ți face griji
Nu trebuie să mă ții
Dacă nu vrei să fii
În visele mele.

Și inima din cuier devine rece

Merg cu gluga peste cap
Să nu vadă lumea ce simt
Mă doare când trag aerul în piept
Și mănanc cu furie
Ciocolata pe care ți-am luat-o de sărbători
Nu are nimic dulce de la toate lacrimile
Și în loc să am biscuiți
Înghit mirosul tău în gura mea
Merg cu gluga peste cap
Să nu vadă lumea ce simt
Am degete înghețate
Inelate de țigări
Fără număr, stomacul meu se varsă
La toate coșurile de gunoi pe care le văd
Aș vrea să te lovesc
Dar dau în mine
Și nu mai știu dacă am fața roșie de frig
Sau de la pălmi.
Merg cu gluga peste cap
Să nu vadă lumea ce simt
Tălpile mele merg pe asfalt
Dar vocea îmi stă pe loc
Cred că am reușit să mor de tot
De data asta
Îmi e frig de frigul
Celei ce-o să plece
Și nu va mai veni înapoi.

Band-aids

You lay in the toilet cubicle
Counting the minutes you have left to cry from your break
Is there no one in this place to hear you scream
Is there no one to hold you in their arms
I've just gotten used to stranger hands
And they twisted my fingers to the bone
I tremble as I crash, and my face is black
I don't know if the glitter from my skin is from the toilet seat
Or pouring out of my heart
I have love scattered on the floor
How can I clean it up in 5 minutes until anyone can see
I go to the mirror and stumble in napkins
My eyes look like a graveyard
For all the lovers I've buried there
I try to cover it up with water, it doesn't go away
People can see my death as I go back in the call room
And my voice is breaking
And my skeleton hurts
Why don't you ever learn not to learn
To let a piece of another human in yourself
Haven't you heard it's dangerous by now
Haven't you heard the screams
Your heart makes when it breaks
Don't you know I have no more band-aids
Don't you know I have no more strength.