sâmbătă, 14 februarie 2015

La meridiane



Nu am ajuns niciodată la poalele ființei mele.
Și mâna străină, ciudat de familiară și totuși dispărută, ca prin ceață, m-a împins și s-a șters treptat și pe ea și pe mine în negativul luminos în care ajunsesem împreună. Ce este mai întunecat decât lumina într-un trup fără de cer? Sufletul meu a încetat demult să-mi mai fie bumerang în fiecare timp când mi-l chem înapoi. Trupul meu nu mai are elastice la cer. Arcurile tălpilor mi-au slăbit, iar pilonii de susținere s-au îngrădit și mi s-au spart sub picioare. De când un suflet de om nu m-a mai trimis la cer? De când sufletul tău nu a mai rezonat cu al meu? Muzica lui sună ca o bandă spartă de magnetofon în mii de rotocoale surde. Simfonia e falsă și ruginită – s-a oprit și nu o mai ia de la capăt. Gândul meu s-a blocat într-o bucată de mușchi, sau poate într-un colț din coaste – s-a rătăcit acolo și și-a format curată închisoare. Ochii mei nu mai caută să respire – urechile sunt nevăzătoare. Numai oasele – numai ele - țevi puternice de calcar – tremură surd în corpul cutremurat de nesimțire. M-am pierdut și am alunecat într-o zi fără de soare, când al tău soare țipa și strălucea cel mai tare pe cer. Steaua mea s-a scufundat în nori și mai adânci - și geme surd în mine, de parcă aripile noastre au fost cele care au clătinat cerul atunci când am căzut. De parcă stelele ar fi fost robi spășiți care se închinau la galaxiile noastre.
Ai suflat într-o zi tare peste ele și s-au împrăștiat toate din temelii. Stâlpii construcțiilor mi s-au prăbușit și au găsit un alt rost gustând viața din rămășițe de praf. Îmi simt viața prin pașii de ciment – un om a călcat peste mine într-o zi și m-a lăsat să mă îngrop acolo. Fierul are acum rămășițe din mine curgând pe dedesubt, sub pași de trecători – toți au trecut într-o zi și n-au realizat că au făcut dragoste cu părți tremurate de asfalt – rămășițe din mine au fier revărsând pe dinafară, deasupra venelor tăiate de dor – am trecut într-o zi pe deasupra și mi s-a făcut milă de ce aveam pe dedesubt.
 ...
Sufletului meu îi era milă de trupul lui. Nu. Trupului îi e milă de sufletul meu.
 ...
M-am scufundat într-o zi până la capăt și am gustat amărăciunea fierului de dedesubt. Oamenii au făcut dragoste cu rămășițe rupte din mine, rămase fără voie pe afară atunci când s-a prăbușit din temelie. Eu am plâns înnăbușit pe dinăuntru, și doar oasele mai auzeau și trimiteau mai departe lacrimile mele.
Am sare în oase de la durerea pe care ai picurat-o în mine. Organele mi s-au aplecat pe dinăuntru și-mi vomită moarte neîncetat în trupul vinovat de existență. Sunt la poale, pentru că am îndrăznit să pășesc pe ele. Mi-am călcat în picioare ceea ce nu ar fi trebuit s-ating niciodată.

Pe sub o boare de săpun colorat, m-am ridicat ușor cu încă un strat. Prin lichidul vinovat de prea-plin m-am adunat, eu, cel care nu mai am nimic.
În ziua în care sufletul meu a încetat să mai respire, trupul tău i-a pus la pământ o floare și a vrut să-i spună că îl iubește. 

vineri, 13 februarie 2015

Sezonul scriitorului tacut

"Sezonul scriitorului t(re)a(c)ut" sau "Ce a mai ramas din mine" (printr-o poezioara pe care nici n-am fost in stare s-o scriu):


"I used to be a writer.
I feel like it was just a season of my life.
I can’t write anything now.
I sit and stare at a paper and pen like it’s foreign to me.
I write in my head but I can’t get it down.
Here, I tried:
you
you
you."

 "Whispering Bones", de Drew Hairgrove

luni, 9 februarie 2015

Rugaciune



Iubirea mea e ca o rugăciune. Te port în gând, in suflet și pe buze.

Când vine noaptea, îți deschid gura și mă furișez pe nevăzute-n întunericul din tine. Nu ești atent, dar te scarpini la ceafă, acolo unde fire negre de smoală s-au împletit cu ale tale, blonde, acaparându-le, ca intr-o boală.  Mă îmbrac toată în făptura ta și gust substanță din tine mai ceva ca un roi de albine. De când m-am rătăcit ultima oară, am lăsat urme să-mi creez o hartă interioară. Dacă te-ai putea uita, ai vedea cum organele tale au căpătat trasee noi de la amprentele din palme, iar pielea are mușcături de la învelișuri ce le-am însemnat în carne. Am furat din ea – o mare parte - și o folosesc acum ca pe o carte, pentru zilele cu ploaie, să nu m-atingă cerul când ești plecat din zare.  Am furat – o mică parte – pentru serile când ești departe, și-mi ingros propriul acoperiș cu ea, să mă rog, când vine noaptea, la alunițe de pe pielea ta.

joi, 5 februarie 2015

Adieu au langage



Mă cerți că nu ascult ce spui. Dar poate ai uitat să asculți ce simt.
Cât timp să fi fost de când urechea ta nu s-a mai lipit de pieptul meu să asculte memoriile liniștite curgând înăuntru? Cât timp să fi fost de când tâmpla ta nu s-a lipit de a mea să liniștească valma de cuvinte inutile care se spargea la maluri? Cât timp de când buzele tale nu s-au lipit de gâtul meu să-mi sărute cu nervii striații de amintiri, și cu drag să pună cap la cap sentimente pe nisipul ce s-a asternut? Cât timp de când buzele tale nu s-au mai lipit...
...de nicio parte din mine. Doar de tine, și de ele, între ele. Plescăind, rotind și plesnind – totul ca să articuleze, să arunce încă câteva din cuvintele tale lăudate. Pentru care nu am nici urechi, nici inimă să le mai ascult.

luni, 2 februarie 2015

Poor

Mereu ti.am spus ca m-as simți ca un om al străzii fara dragostea ta. Mereu mi a fost teama ca voi ajunge așa cândva, si tu îmi promiteai ca nu se va intampla asa ceva. Mi-era frică de oamenii fară casa, pentru ca ei au ajuns așa ca nu era nimeni care sa ii iubească. Mergeam împreună și spuneai ca mâna mea nu va da drumul niciodată la mana ta. Nu a facut-o, dar tu singur ai inceput a te dezlipi de ea. Promiteai cuvinte goale ca toate sentimentele tale. Am rămas pe drumuri, așa cum unui copil i se spune ca i s-a terminat timpul in propria casa. Trebuie să-si păzească propriul spate de acum. Si daca ii e dor de cineva, de cineva din vechea "casa mea"cu atât mai rău, caci dorul nu o sa ii tina de cald când o sa se scufunde-n hău. E mai frig aici decat in tot viscolul de afara. Si gustul dinauntru e mai negru decat cafeaua cea mai amara. E-o gaura mare in pământ de-o vreme. Azi am dat bani la femeile străzii si am realizat ca.s mai săracă decât ele.
 
"But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread on my dreams."

W.B. Yeats