vineri, 13 martie 2015

Langa tine



A trecut ceva timp de când eu și corpul meu nu am mai vorbit unul cu celălalt. Acum, deși am fost mereu aici, a fost ca și când aș fi fost lângă – lângă aici, lângă mine, lângă tine. Nici nu e ca și cum mi-ai mai fi dat voie să mă întorc înăuntru de atât de mult timp. De prea multă vreme, mâinile noastre se ating fără să se mai atingă, ochii noștri se privesc fără să se vadă, buzele noastre se întind fără să iubească cu adevărat nimic.
Am uitat ce înseamnă să mai sărut o inimă de om.
În schimb, am învățat ce înseamnă să săruți o piele de el.

...dar până și pielea ta miroase frumos. Chiar și acum, când mă întind spre tine să te sărut, porii mei încă inspiră iritați de emoție un iz de om prea familiar. Dar mâinile tale sunt cele care vin și  mă împing imediat pe partea cealaltă a patului, lângă și nu chiar – la un mai încolo” care nu ne mai ține demult de cald. Mă simt „dincolo” lângă tine, în celălalt colț al camerei, pedepsită să contemplu fără să mai ating, aruncată la o parte ca să nu mai simt. Trupul tău e la un metru distanță de mine, dar sufletul respiră atât de încet la mile depărtare încât mă întreb uneori dacă nu a si murit.

Ne frecăm suprafețele fără să ne mai atingem. Ne îmbrățișăm corpurile goale, fără să ne întrebăm dacă scheletele nu ne tremură pe interior.

…si al meu tot mai tremură pentru tine pe undeva. Îl aud noaptea când îmi clănțăne dinții de frig sub pătură – dar nicio altă piele nu îmi ține de cald cum o făcea deunăzi a ta. Și inima mi se umflă sub piele să țipe, și venele îngroșate pe deasupra în căutarea drogului cel drag, dar ai învățat-o bine să se mulțumească cu prea puțin. Și se liniștește repede acum, mai mult moartă decât vie in interior, fără să-mi mai scoată un sunet de dor. Căci ție a început să-ți fie mai mult cald decât iubire și te descotorosești încet încet de mine, ca de o a doua piele care s-a crăpat și a făcut coji la soare. Mă lași să cad și mă tot dezlipesc, în fiecare zi câte puțin, ca un autocolant mai vechi care și-a pierdut demult lipiciul și stă mai mult agățat de frigiderul nostru, lângă și nu totuși acolo, să tremure de frig cu inimile noastre puse frumos la congelat.