Pentru o secundă e liniște. Te retragi și te desfaci. Corpul tău e greu. Dar nu îl simt greu. Parcă te-ai topi. Și te țin mereu să nu te împrăștii pe lângă mine. Te strâng tot înăuntru cu mâinile goale. Și mâinile tale sunt căzute. Ghearele noastre sunt obosite de cât au sfâșiat. Lupii cad obosiți din luptă. Își usucă sângele unul peste celălalt. Te mângâi pe părul strâns și ciufulit pe care nu mă lași niciodată altcândva să îl ating. Miroși a iarbă udă. Fiara din mine e fericită. Nu mai e nevoie să o hrănesc. Cu nimic. E momentul din zi când mintea mea tace. Singurul moment. Aproape adormim pentru un minut. Nu sunt ferestre la camera noastră. E un spațiu în toate părțile. Un spațiu care se dilată la nesfârșit. Și corpul tău care mă împinge în jos. Pe pielea mea cresc încet flori. Verzi la început. Apoi violete. Și dureroase. Corpul meu prinde rădăcini în tine. Nu va mai fi niciodată sterp. Sau singur acum. Ne scufundăm în saltea. Și pentru o secundă e liniște.
(Pentru R.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu