Crema

Nicolas Comment ph. -INTÉRIEUR, 2014

Într-o zi m-am trezit și am văzut cum curge pielea toată de pe pereți. Cum se întinde și curge, ca o vopsea, udă, lichidă și multă, de pe toți pereții camerei mele, mai întâi de pe marginile de sus, și apoi de-a dreptul din tavan, murdărindu-mă toată de ea. Culoarea era atât de puternică și cred că permanentă, pentru că nu mai puteam să o scot de pe mine cu niciun chip. Atunci am devenit blondă, precum varul cu care sunt pictate pietrele mele, cu care sunt pictați pereții mei din casă. Cred că e din cauza căldurii, ea îi face să se topească în felul ăsta, și o fac într-o veselie, fără să se oprească, fără să se termine, scoțând piele și piele nouă din porțiuni neclintite de casă. Cade în straturi, și e fierbinte de mă frige, ca și cum m-aș îmbăia în mare, numai că marea nu miroase în halul ăsta de tare. Zici că vor să mă sufoce în dimineața asta, pereții mei, și nimic nu îi oprește să continue în stilul ăsta până la prânz. Ferestrele nu mai sunt dreptunghiulare, sunt curgânde acum. Ar trebui inventată o nouă formă - curgânda - o formă fără formă înăuntrul camerei mele de 4 pe 4. Dacă întind mâna afară, sunt dealuri întregi care se ating de degetele mele, și forme noi de relief se întâlnesc cu corpul meu pe parcurs ce pielea capătă volum în cameră. Niciodată nu am crezut că am să fiu înghițită de un dâmb de piele, să mă-mpiedic și să cad în el. Înainte credeam că negii sau grăsimea în plus e rea. Ori acum fereastra mea picură de grăsime, iar pereții ce erau odată netezi și uniformi, au pus straturi și straturi pe ei, umflându-se de la atâta soare. Respiră greu sub pâcla groasă, coborând și retrăgându-se încet, de parcă și-ar economisi atent restul de aer rămas. Poate i-am lăsat prea mult la soare și s-au ars. Le e greu să mai se miște și simt cum eclozează-ncet. Materia moartă cade la o parte.Acum pielea vechea se curăță de pe ei, decojindu-se în valuri de lumină coaptă, să lase carnea crudă din nou să iasă la iveală.