Trebuie să ai trandafiri care-ți cresc pe sub piele, draga mea. Am vrut să-ți spun asta de foarte mult timp, dar spinii lor m-au ținut deoparte. Mărturisesc că mi-a fost teamă. Prea mult timp mi-a fost teamă să te ating. Dar nu pentru că nu nu ai fi fost frumoasă. O, parfumul lor amețitor se simte pân-aici. Iar în zilele cu soare mi-e cel mai greu să îl îndur. Petalele se încălzesc și porii tăi emană un miros dulceag, al trandafirilor care se excită și se umflă pe dedesubt. Cred că dacă ți-ai deschide în clipele acelea ochii, ar înflori boboci dilatați de floare dinăuntrul pupilelor tale, și nu ai mai putea vedea clar ce se întâmplă-n jurul tău. Îmi imaginez că nici tu nu-ți dai prea bine seama ce se-ntâmplă. Te-ntrebi de ce noaptea te furnică tălpile, de parcă ți-ar crește rădăcini în lume, iar ziua toată pielea se irită, de la atâta roșeață ce-ți înflorește în obraji. De aceea stai ascunsă-n întuneric. De aceea nu ne lași să te vedem. Trandafirul pielii tale e prea copleșitor la soare. Izbucnește din interior și te acaparează. Într-una din zilele astea ar putea să cadă prea multă ploaie și să te dezvolți complet. Atunci nu ai mai putea să te ascunzi de niciun fel. Ar trebui să ieși sub adevărata formă, iar ființele de pământ s-ar îndepărta cu teamă, căci demult n-a mai umblat în rând cu ele-o floare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu