luni, 29 august 2016

Draga mea,

Îți scriu din închisoare ca să văd ce mai faci. Îți scriu dintr-o închisoare către o altă închisoare, căci știu că nici tu nu ești mai bine. Suferim împreună, dar în locuri diferite. Fiecare in propriul iad, in propria-i singurătate. Zilele astea nu au fost cu nimic mai bune de când ai plecat. Să te trezești și să privești ziua cea nouă în ochi nu a fost niciodată mai obositor. Mă simt mai obosită ca niciodată. Îmbătrânesc în camerele astea, și știu că și tu simți la fel în ale tale, dar nu te simți în stare să spui despre asta. Îți scriu în fiecare zi. Aceasta este a nu știu câta. Tu ești în același pat. Țintită. Ai și uitat cum să trăiești. Mă gândesc că ții un fel de evidență. Mă gândesc că ai un calendar pe perete. Tai zilele ca și cum ar fi flori moarte de care vrei să te descotorosești. Dar le primești în continuare în dar. În fiecare zi flori. Știu că niciodată nu ți-a plăcut să primești flori, le-ai aruncat dintotdeauna. Decât de la el. În fiecare zi aștepți o floare. Care nu mai vine. Și le arunci pe toate celelalte. Te întrebi cât timp o să mai dureze.
Îți spun - așteptarea nu o să se termine niciodată. Dar tu știi mai mult să te bucuri de ea decât mine. Mereu mi-ai spus despre cât de important este să încerci. Să te miști. Acum tu te gândești dacă vei mai reuși vreodată să o faci. Te uiți la picior, te întrebi de ce ți-a amorțit. De ce stă imobil acolo și nu ajută să te duci pe acolo pe unde numai inima te mai plimbă zilele astea. Dar nimeni nu te așteaptă la capătul inimii. Picioarele tale nu vor să calce pe degete moi. Pe poteci fără siguranță. Pe drumuri sterpe, fără floarea ta iubită.
Aș vrea să te ajut, draga mea. Dar tu nu primești pe nimeni să vină la tine. Te-ai închis și ne vorbim numai de la gratii. Parteneră de celulă. Nevăzută. Dar știi că eu te văd. Ești ca oglinda mea.

duminică, 28 august 2016

Heart-shaped box

If only I could make a sound.
If only I could grab your hand.
My heart is beating for yours, love
Don't fade away in that little cage
I know you think you've turned to stone
And think that people no longer die of age these days
But of broken heart.
I know you think you don't have one anymore
And don't feel the tears that come streaming down your face
Because the only water that touches stone
Is the one that comes from the sky
And not from your skin.
I know you think you stopped counting the days
Because stone buildings don't need to keep track of time
Only of the birds that have shit on them ever since
'Cuz they are in open air
But they don't feel anything.
They don't move a thing
At some point a human came close to your heart-shaped box
That was made of marble
And got upper on it, almost reaching its top.
He thought
He was reaching your lips
But you forgot
You had any
To touch his -
Any feelings
Any lips.
How could you?
You haven't spoken a word in months
You made yourself believe you'd never trust anyone
ever again.

It's four in the morning...


This is the first thing I write in months
I've finally found a way to get back to you
And crawl back into your mouth
Get those words out from you.
I thought it was dead for good
At least that's what Cohen said
About his lover Jane
When he never tried.
I wish you could get back to me in some way
The way I'm trying to get back to you
Tracing you down every day
By the scent your clothes leave in the air
Or the strains your hair left on the doorway.
Tracking a mummy has never been too easy
Getting tangled up in her chords
In her tomb, where she has so indulgently
Buried herself.
I wish you could try to breath for me, dear
Consider me a portal for your ways
Come down to me as you used to for so many days
We were once happy for months on end
Where did you go?
Stop telling me to leave your memory fade.

I wish you could try to breath for me, dear
My honey, my sweet
You were never dead to begin with.
This is the first thing my heart has written in months
Don't make me believe it'll also be its last.