luni, 29 august 2016

Draga mea,

Îți scriu din închisoare ca să văd ce mai faci. Îți scriu dintr-o închisoare către o altă închisoare, căci știu că nici tu nu ești mai bine. Suferim împreună, dar în locuri diferite. Fiecare in propriul iad, in propria-i singurătate. Zilele astea nu au fost cu nimic mai bune de când ai plecat. Să te trezești și să privești ziua cea nouă în ochi nu a fost niciodată mai obositor. Mă simt mai obosită ca niciodată. Îmbătrânesc în camerele astea, și știu că și tu simți la fel în ale tale, dar nu te simți în stare să spui despre asta. Îți scriu în fiecare zi. Aceasta este a nu știu câta. Tu ești în același pat. Țintită. Ai și uitat cum să trăiești. Mă gândesc că ții un fel de evidență. Mă gândesc că ai un calendar pe perete. Tai zilele ca și cum ar fi flori moarte de care vrei să te descotorosești. Dar le primești în continuare în dar. În fiecare zi flori. Știu că niciodată nu ți-a plăcut să primești flori, le-ai aruncat dintotdeauna. Decât de la el. În fiecare zi aștepți o floare. Care nu mai vine. Și le arunci pe toate celelalte. Te întrebi cât timp o să mai dureze.
Îți spun - așteptarea nu o să se termine niciodată. Dar tu știi mai mult să te bucuri de ea decât mine. Mereu mi-ai spus despre cât de important este să încerci. Să te miști. Acum tu te gândești dacă vei mai reuși vreodată să o faci. Te uiți la picior, te întrebi de ce ți-a amorțit. De ce stă imobil acolo și nu ajută să te duci pe acolo pe unde numai inima te mai plimbă zilele astea. Dar nimeni nu te așteaptă la capătul inimii. Picioarele tale nu vor să calce pe degete moi. Pe poteci fără siguranță. Pe drumuri sterpe, fără floarea ta iubită.
Aș vrea să te ajut, draga mea. Dar tu nu primești pe nimeni să vină la tine. Te-ai închis și ne vorbim numai de la gratii. Parteneră de celulă. Nevăzută. Dar știi că eu te văd. Ești ca oglinda mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu