Take me somewhere nice

Ia-ma cu tine si du-ma undeva frumos. Invata-ma sa pictez acest "undeva frumos" in albul simplu al mintilor noastre, fara culori, fara atingeri multe si cuvinte de prisos. Fara atata spoiala. Si taci... Taci din gura. Fa-mi placerea asta. Te-am rugat sa taci din gura... dar eu stiu ca tu ai sa stii sa-mi vorbesti si altfel.

Asa. Ma auzi acum? Stiam eu c-ai s-o faci. Tine-ma de mana. Te las sa ma atingi acolo pentru ca asa vreau sa ne vorbim de acum inainte. Si eu cred...ca daca mainile noastre stau strans lipite, trupurile noastre or sa stie sa-si vorbeasca singure, fara cuvinte, transmitandu-si unul altuia gandurile pe acolo, prin piele, oase si muschi si ramificatii de vene si nervi, ca la gemeni, ca la fapturile malformate care se nasc cu doua capete, cu doua inimi, cu doua suflete.

 Asculta-ma. Asculta-ma... Ma auzi? Eu numai tie iti vorbesc. Numai tie. Lor nu. Lor nu. Lor nu... Lor niciodata.

Jocuri de copii

Papusa mea cu parul albastru... Da sa te pup. Da sa te strang in brate, cu capul tau luminos in poala mea, poate reusesc sa absorb acolo durererea care se scurge din toata fiinta ta. Poate, in acelasi timp, ma umpli tu cu lumina din parul tau, caci imi pare ca traiesc zane colorate acolo, asa iti stralucesc ochiii si mintea de la o vreme. Te iubesc, stii ? Da, te iubesc, chiar daca ma lovesti. Chiar daca ma dori, ma doare si nu reusesc sa te opresc niciodata. Chiar daca nu te uiti la mine, chiar daca uiti de mine, chiar daca te strig si tu nu mai vrei sa imi raspunzi. Te iubesc. Si vreau sa te ajut. Esti parte din mine, stii ? Cel putin, asa imi pare acum, cand stam imbratisate una in cealalta, tu – cu mainile inerte plutind pe langa mine si cu ochii goi uscati de lacrimi, leganandu-te constant de pe un picior pe altul – eu, cu mainile strans legate in jurul tau de parca mi-ar fi teama sa te scap dintr-o clipa intr-alta si sa nu te mai vad apoi si cu ochii mari, plini de lacrimi, razand din cand in cand de fericire si sustinandu-ti miscarile neregulate ricosind din cand in cand in jurul meu. Papusa mea... cu parul albastru. Te iubesc, stii ? Si vreau sa te ajut.

Scrieri V

Uneori moartea nu este cel mai bun remediu pentru depresie. Imi doresc atat de mult sa mor incat aproape ca nu as mai vrea sa vad sange, sa sufar de vreo durere fizica sau sa ma stranga cineva de maini niciodata. Imi este atat de frica de ceea ce ma inconjoara incat as vrea sa ma arunc cu capul drept inainte in toata actiunea si posibilitatile din lumea asta. Vreau asa de mult sa se termine orice durere incat ma zgarii pe picioare si pe brate pana la sange de fiecare data. Imi doresc atat de mult sa traiesc incat ma inchid in casa cu trei lacate, sa fiu sigura ca nu intra nimeni, si apoi in mine insami cu si mai multe sa fiu sigura ca nu o sa incerc ceva nebunesc cum ar fi...viata.

Scrieri IV

Sunetul pe care l-a facut usa cand s-a deschis, un scartait scurt, a fost ca o intrebare. Casa avea o nedumerire in ce ma privea, cauta sa vorbeasca cu cineva si suspina de singuratate in tocul usii de la etaj. Dar nu aveam ce sa-i fac. Nu o intelegeam...

De fapt, intelegeam prea putine. Aproape nimic.

Dulceata pentru suflet

Insectele vin la borcanul cu gem ca victimele la plantele carnivore, si acestea din urma la soarele care le sustine viata. Insectele sunt atrase de borcanul cu gem asa cum sunt eu atrasa de tine. Insectele sunt innebunite borcanul cu gem asa cum e inima mea dupa o alta inima, dupa legea firilor. Insectele ar da orice pentru o gura de gem, asa cum ar da a mea pentru o gura de om, iar ele ar vrea sa linga gura aia pana mor, asa cum aproape as face-o si eu daca as fi o insecta, iar tu... o gura de gem.

Pistruiatul

Fata copilului indemna la visare. Chiar si cu ochii inchisi, reprezenta un punct de atractie surprinzator pentru mine, avand o constitutie cum nu mai vazusem, aproape neobisnuita pentru lumea aceasta. Chipul lui micut, copilaros, se misca incet, inspirand calm si o oarecare aura de liniste absoluta, venita poate dintr-un aer de intelegere superioara a lucrurilor. De unde aceasta impresie la un copil de sase ani neimpliniti ? Ai fi zis ca solemnitatea relaxata a trasaturilor sale aduceau mai degraba a copil de print, cu sange pur, constient de insemnatatea sa si de importanta care i se ofera. Parea.. nobil. Asta era. Nobletea lui iti sarea in ochi aproape imediat dupa pistruii imprastiati de-a lungul nasului. Avea o multitudine de pistrui. Se odihneau sub perdeaua fina de gene negre a ochilor, cursi parca din resturi de vise, cazute de sub ochi.  Pareau ca se impletesc pe fata lui in constelatii nesfarsite, intrandu-i in piele, in sange, in intreaga lui conformatie, definindu-i de-a dreptul felul de a se comporta. Oare acestia erau cauza infatisarii sale ? Ai fi zis ca pistruii – constelatiile de pe fata lui – devenisera mai mult decat o parte din el, dominandu-i intreaga fiinta, dictandu-i comportamentul, felul de a fi, pana in strafundurile sufletului sau omenesc. Si pentru o clipa, acolo, in fata acelui pui mic pamantean, am crezut ca vad pentru prima oara o fiinta de origine stelara, un descendent al altei galaxii, nascut aici din pura intamplare si – ma tem – dintr-o si mai mare greseala care avea sa ii  domine viata pana cand avea sa se sfarseasca. Se stie doar ca un astfel de suflet tremura si suspina in trupul ce i-a fost dat, privind cu teama lumea din exterior care, in loc sa-l trateze cu grija, ca pe un vlastar inca sensibil de floare, avea sa-l stranga si sa-l otraveasca, privind cu ciuda ceva ce nu e de-al lor.

Scrieri I

Si pe pat era numai silueta ei, simpla, tremuratoare – ca facuta din gelatina moale, transparenta, gata sa se desprinda sau sa se lichefieze in orice moment. Era o femeie. Sau o fata – nu as fi putut spune. De fapt, nici nu as fi putut spune daca era de gen feminin daca nu i-as fi zarit pieptul abia rotunjit sub tricoul care o acoperea de la stomac in sus, caci avea capul ascuns sub haina, si mainile acoperite de par asezate sub el, relaxate. Avea par peste tot. Incredibil de mult par. Numai in cap – nimic. Nimic din ce ar fi putut zari, oricum. Bostanul se odihnea rotund sub bucata de material, conturandu-se rotund si neted dedesubt. Acum, mai aproape de ea, am ocazia sa observ ca feminitatea i se definea prin alte trasaturi. Destul de puternice, de fapt. Era caracterizata printr-o anumita fragilitate, as putea spune – fragilitate rar intalnita la varsta ei – un adult bine dezvoltat, dupa cum se vedea acum, care ii dadea un aer cutremurator de slabiciune. Abdomenul alb, acoperit de puf, ca la puii de pasare proaspat iesiti din gaoace, se ridica repede, in ritmul respiratiei agitate a femeii, lasand sa se vada o gaura adanca sub piele, ca si cum lipseau organe dinauntru, organe obisnuite care ofereau stabilitate si opulenta partii aceleia din trup. La ea... lipseau. Intreaga parte de sus a corpului se sprijinea pe oasele care separau stomacul de singurul organ vital de care nu parea sa se lipseasca – si anume inima – avand in vedere intensul ritm cardiac, restul de piele parand gata sa fie absorbit la urmatoarea respiratie inauntrul ei, lasand-o sub forma unui schelet diform de femeie. Atunci, afirmatia cum ca unii oameni isi doresc sa se caste o gaura sub ei si sa ii inghite ii paru mai adevarata ca niciodata. Pentru o clipa, avu convingerea ca acest om isi dorise prea mult acest lucru, iar dorinta ajunsese sa i se implineasca, absorbind-o nu in pamant, nu in moarte – ci in propriul corp...  

« Ma tem ca, daca s-ar casca vreodata o gaura sa ma inghita, aceea ar fi stomacul meu - asa de goala ma simt pe dinauntru. »