sâmbătă, 7 iunie 2014

Parteneri de celula



Erau vremuri cand camerele mele ramaneau pentru prea mult timp goale, si incepea sa sufle vantul prin ele, si incepea sa se puna praful pe pat. Acolo unde nu aveam ce strange la piept, era frig in cutia toracica, si viermi negri de sange incepeau sa ma ingreuneze in cheaguri in drumul meu catre suprafata. Era atunci cand prea multe goluri se formasera intre partile mele, iar acele goluri se transformasera in gauri pentru ca, in sfarsit, sa imi fie teama sa mai merg pe strada, cu frica sa nu schiopat in prapastii din carnea mea. Asa ca m-am strans in marginile mele si am incercat sa vad realitatea de pe un colt de pat, dintr-o gaura in perete : eram un intrus in propria mea casa, un intrus in propriul meu pat care nu mai primea decat locatari in doi in viata asta ticaloasa. Nu se mai vindeau decat paturi duble pentru persoane celibatare – apartamente cu doua camere pentru o singura persoana – mese cu doua scaune pentru unul singur care nu se va umple de praf.
As fi vrut sa te aduc atunci in camerele mele, sa vezi cat de singur era totul, cat de tare urla vantul : aproape ca incepusem, din gheata, sa imi compun ultimele piese ale corpului meu de puzzle gaurit. Erau atat de multe piese lipsa acolo unde odata fusese inima, atat de multe parti lipsa unde fusesera plamanii. Eram rece si nemiscata. Mi-a fost teama sa nu ma iei drept un obiect, sa zambesti si sa treci pe langa statuia mea ca pe langa exponate frumoase intr-un muzeu din care pleci mai departe. Dar tu ai ramas si, daca ai plecat vreodata, nu a mai fost decat in doi de atunci. Mi-a fost groaza de cate piese a trebuit sa iei din tine ca sa ma legi pe mine laolalta, dar tu ai facut-o fara vorbe, dibuindu-mi singur spatiile acolo unde eu nu indrazneam sa ma mai misc, umplandu-ma incet cu partile tale noi. Am devenit mai mult ‘tu’ decat am fost ‘eu’ vreodata.
Acum suntem singuri in casa mea, si acolo unde era unul singur – suntem singuri impreuna – si acolo unde viata era o inchisoare – suntem cei mai buni colegi de celula. Acolo unde unul se desface – celalalt il leaga inapoi ; iar acolo unde unul plange si tace, celalalt zambeste pentru amandoi.
Te iubesc asa cum iubesc cele mai adanci nise din casa mea, te iubesc asa cum iubesc cele mai ascunse colturi din fiinta mea – nu am stiut niciodata ca le am, dar ele au fost dintotdeauna acolo.

2 comentarii:

  1. Ma bucur ca iubesti atat de profund :)

    RăspundețiȘtergere
  2. e frumos să iubești, și mai frumos este să poți să și transmiți asta!

    RăspundețiȘtergere