Alterare

...Si-mi simt trupul facut tot din fructe – fructe de diferite forme si culori – fructe mari, rotunde si muscate – roase si lasate-asa de altii, pentru ca eu sa incerc sa le acopar si sa-mi apara cicatrici in loc.

...Si-mi simt trupul tot din fructe ce vor putrezi la toamna, si am doi struguri in loc de ochi prin care nu mai vad deloc, si prin boabele de viata care mi-au ramas in suflet am inceput sa scot putregai si noroi, si-am in oase un octet de lacrimi ce-au intepenit in loc si-au facut puroi.

...Si-mi simt trupul din prea multe, si-am devenit nimic acum. Pentru ca eu si el ne-am despartit acum cateva sute de ani si ne-am lipit la loc. Dar nu mai vreau nicio alta forma pentru stelele ce vor inflori in mine, vreau sa ma racesc la iarna si sa nu ma mai trezesc deloc.

Decantare

As fi vrut sa ne despartim – eu si corpul meu – astfel incat el sa nu mai ceara nimic, eu sa nu mai am nicio nevoie, si sa ne eliberam complet. Asta as fi vrut – sa ne despartim. Si, daca ne-am fi vazut vreodata intamplator pe strada, nu ne-am fi intalnit, si nu ne-am fi salutat, pentru ca noi doi nu suntem simple cunostinte care isi spun « salut » pe strada si trecem mai departe – noi suntem mai mult, si nu suntem deloc. Doua parti, odata despartite, nu pot si nu mai au dorinta a se mai lipi la loc. Suna urat « doua parti », nu-i asa ? Dar noi ast-am fost. Doua parti, unul in celalalt, dar acum vreau sa raman o singura parte si n-o sa-mi fie dor deloc.

If looks could kill

Pe fundul ei se mula materialul unei fuste cu ochi care plangeau. Puteam simti taisul acelor gene strapungand in carne, iar umezeala de sub pleoape curgand pe pulpe, in jos, pana cand trupul tinerei femei devenea o masa vie de suferinta de la talie in jos.

Avea zeci de priviri, nu una singura ca noi, iar daca unuia din trecatori ii scapa sacosa de cumparaturi la o strada distanta, irisii ei mari reperau totul. Erau rotunzi si negri, si umflati de ganduri, asa cum imi puteam da seama prin material, de la distanta. Erau umflati cu ganduri despre oameni, si erau umflati cu ganduri despre ganduri – erau umflati cu gandurile fiecaruia dintre noi, iar fiinta ei, la randul ei, cu fiintele noastre. Si puteam simti greutatea acestor ganduri poposind toata pe solduri, si o simteam in pasii ei grei pe caldaram in timp ce pasea incet, de frica sa nu cada. Privirile toate o iscodeau, iar ochii intruzivi ai altora se ingramadeau toti sub fusta ei – iar noi, de la distanta, nu o puteam decat ajuta cu ganduri de bine, dar gandurile noastre nerostite erau mai multe si mai murdare sub pielea ei, si o muscau adanc pana la carne, acolo unde ea nu mai putea schita un gest ca sa se protejeze. De ceva timp, fusta devenise cu neputinta de de dat jos, iar privirile straine o jenau sa se mai curete seara, inainte de culcare, iar murdaria ramanea si se aduna acolo neincetat. Murdaria gandurilor si stransoarea materialului care nu se mai putea indeparta.

Intr-o zi am auzit ca ochii s-au inchis, iar, odata cu ei, toate gandurile au incetat. Pasii ei au putut sa alerge pe strada, usori si sprinteni de atata libertate. In sfarsit, putea privi deasupra la cer, acolo unde nici nu putea indrepta capul inainte, de atata greutate. Dar fata, de teama sa nu se trezeasca la loc, s-a oprit si a preferat sa coboare in pamant, acolo unde niciunul dintre ei nu o mai putea gasi si privi in atata intuneric.

Dark at sunrise

« Mi-e intuneric » ma gandesc si plutesc, ridicandu-ma tot mai mult pe fiecare fir de nelumina pe care il gasesc. Zilele astea m-am transformat nu intr-un paianjen, ci intr-un fir de paianjen – o « creatura » a creaturii mai mare a lui Dumnezeu care mi-a dat viata la randul sau.

M-am tesut intr-o dimineata de august si am inceput sa respir in soarele de rasarit. Avea raze groase, caramizii, si – fiindca nu se refacuse inca dupa somn – m-am inecat cu doua cheaguri din sangele lui care au alunecat pe mama mea. Arahnida s-a intins sa ma inveleasca. Nu a ajuns la timp iar soarele, orbind-o, a coborat-o de pe panza inainte de vreme si asa am ramas eu singura cu abia cateva surate, inainte sa ma incurc in ramificatiile altora si sa ma sufoc. Ai putea spune ca sunt o creatura aparte : eram finita, scurta si nevazuta, condamnata la somn inainte sa ma nasc inca si acum, nici nu m-am trezit bine si un joc de circumstante m-a trecut in infinit.

Sunt fara de seaman (ceilalti au murit inainte sa se nasca). Sunt nevazuta. Sunt neagra, sunt alba, sunt aici, sunt peste tot. Sunt un pic dintr-un pic mai mare. Sunt copil de Dumnezeu, ajutata de mama si sarutata de soare.

In the mood for love

« Nu am chef azi. Nu am chef azi... » te ridici si iti spui, uitandu-te la mine.

Te apleci, te uiti printre fire si deconectezi cablul direct de la inima, ca sa demonstrezi perfect lucrul acesta.

In loc sa pui deoparte ce ramane, te uiti mai departe si te gandesti cat de mult ma iubesti.

« Daaa, cat de mult te iubesc. Doar de-ai sta asa, tacuta, toata ziua. Doar cateva ore ca sa pot sa stau si eu linistit. Ce te iubesc, puiul meu. »

Ce ma iubesti.

Puiului ii cad cateva fire de puf, acolo unde pieptul a suferit socului extragerii. Sufli peste mine, ca sa fii sigur ca am adormit si te lasi pe o parte, gandindu-te ce placut este sa ai pe cineva zilele astea.