If looks could kill

Pe fundul ei se mula materialul unei fuste cu ochi care plangeau. Puteam simti taisul acelor gene strapungand in carne, iar umezeala de sub pleoape curgand pe pulpe, in jos, pana cand trupul tinerei femei devenea o masa vie de suferinta de la talie in jos.

Avea zeci de priviri, nu una singura ca noi, iar daca unuia din trecatori ii scapa sacosa de cumparaturi la o strada distanta, irisii ei mari reperau totul. Erau rotunzi si negri, si umflati de ganduri, asa cum imi puteam da seama prin material, de la distanta. Erau umflati cu ganduri despre oameni, si erau umflati cu ganduri despre ganduri – erau umflati cu gandurile fiecaruia dintre noi, iar fiinta ei, la randul ei, cu fiintele noastre. Si puteam simti greutatea acestor ganduri poposind toata pe solduri, si o simteam in pasii ei grei pe caldaram in timp ce pasea incet, de frica sa nu cada. Privirile toate o iscodeau, iar ochii intruzivi ai altora se ingramadeau toti sub fusta ei – iar noi, de la distanta, nu o puteam decat ajuta cu ganduri de bine, dar gandurile noastre nerostite erau mai multe si mai murdare sub pielea ei, si o muscau adanc pana la carne, acolo unde ea nu mai putea schita un gest ca sa se protejeze. De ceva timp, fusta devenise cu neputinta de de dat jos, iar privirile straine o jenau sa se mai curete seara, inainte de culcare, iar murdaria ramanea si se aduna acolo neincetat. Murdaria gandurilor si stransoarea materialului care nu se mai putea indeparta.

Intr-o zi am auzit ca ochii s-au inchis, iar, odata cu ei, toate gandurile au incetat. Pasii ei au putut sa alerge pe strada, usori si sprinteni de atata libertate. In sfarsit, putea privi deasupra la cer, acolo unde nici nu putea indrepta capul inainte, de atata greutate. Dar fata, de teama sa nu se trezeasca la loc, s-a oprit si a preferat sa coboare in pamant, acolo unde niciunul dintre ei nu o mai putea gasi si privi in atata intuneric.