Matematica

La școală ne-au spus ca unul și cu unul fac doi. La școală ne-au învățat matematici – matematici greșite, pentru proști.

Au crezut ca or să poată să schimbe legile firii în legile cifrelor. Au crezut ca pot să schimbe legile sufletului în legile trupului.

Dar cum au putut ei să despartă picătura de apă în două, să împartă sângele în categorii, să ne ia aerul și să îl taie în două, ca pe maioneză – să ajungă pentru mai mulți.

Merg pe străzi și încerc să îmi imaginez cum lucrurile erau întregi. Odinioară...

Odinioară când singurătatea nu era o noțiune, nici măcar un gând, iar totul mergea unit, ca un rotund, iar Pământul – o materie diluată și gazoasă – se plimba la nesfârșit în spațiu, completându-se și dezvoltându-se la nesfârșit.

Nu aveam gânduri de tristețe pe atunci – de fapt, nici nu era suficient loc pentru așa ceva, în vecinătatea tuturor celorlalte care ne înconjurau și ne umpleau cu gândurile lor. Aproape vorbeam într-unul singur, iar solitudinea spațiului meu era înlocuită de împlinirea spațiului nostru - cu iubire, și nu puteam să ne desfacem în fărâme de timp, în fărâme de tristețe acolo unde îmbrățisări strânse veneau să ne adune din toate părțile. Conținutul intern al globului-mamă din care făceam parte era de necuprins, iar frumusețea rodului din care făceam parte de nepovestit.

Cine ar fi putut să-i spună unei picături pe atunci că o să cadă într-o zi la baza unui furtun și o să se despartă în molecule în chiuvetă?

Cine i-ar fi spus pământului că se va descompune uscat în grămezi prăfuite și va ajunge să acopere mormântul unui mort, în locul lui de veghe ascuns unde singurătatea îi va fi singurul companion?

Cine ar fi conceput aerul ca descompus în ceva ce nu se numește iubire, iar niște chimiști iluștri ar fi stabilit că ceea ce-i lipsește celui care moare sufocat este oxigenul, nitrogenul și dioxidul de carbon.

..și că nu moare de neiubire. De neîmpreună. De necomplet.

De matematică..

...Că lumea moare pentru că unul și cu unul fac doi. Iar peste doi urmează și alte cifre, și alte numere care toate rezultă mai mulți.

Că lumea moare de tristețe. Pentru că e singură.

Pentru că nimeni nu a înțeles că dacă de lângă doi iei unul, nu rămâne unul.

Rămâne zero.