Singuratatea unui caine

singurătatea nu este un lucru care se întinde de aici și până colo. singurătatea nu începe de acolo de unde mă trezesc dimineața și privesc patul pustiu și nu se întinde până la masa din bucătărie cu aceeași față de masă și aceleași două felii de pâine insipide. singurătatea nu începe de pe străzile murdare și reci și se termină acolo unde mă pierd în șirurile de oameni în învălmăjeala de la metrou. singurătatea nu se întinde între pereții unde plâng eu ore nesfârșite niște sentimente pe care nu le mai aude nimeni. singurătatea nu începe de la punctul A. Ea nu are un punct B.

Nu este dreaptă nici curbă, nici diagonală precum o rază de lună noaptea atârnată peste gard. singurătatea nu este cămașa și nici cearșaful alb pe care mama îl agață pe sârmă la uscat și este uitat de dumnezeu acolo. singurătatea nu are dumnezeu. De aceea o scriu cu literă mică.

singurătatea nu este un lucru care începe. Ea este un lucru care se întinde.

singurătatea nu are formă și lungime. Ea este cât o semilună de lacrimă când se așează și moare acolo până dimineața când un soare nou și-a împlinit deja ciclul pe cer. Sau este o lună întreagă și nesfârșită care se ascunde în spatele lui și suferă tăcută.

singurătatea nu are noimă. De aceea ea nu poate fi descrisă în cuvinte.

Ea nu există despre mine, despre tine, despre noi. Ea există.

Pretutindeni, pentru totdeauna. De acum și până la sfârșitul timpului.

singurătatea nu este un lucru care se întinde de aici și până la punctul B (deși aș fi vrut ca tu să fii punctul meu B). singurătatea este un lucru care se întinde, care trăiește și nu i-am găsit capătul încă.

singurătatea este ca un câine care se aleargă bezmetic fără să-și atingă coada niciodată.

singurătatea este despre un câine căruia nu i s-a spus niciodată când să se oprească.

singurătatea este despre un câine.

Poate dacă o să îl atingă cineva pe spate și o să-i răvășească părul are să dea puțin din coadă și are să scoată limba la cel care-i acordă puțin din timpul lui. Dar nu are să fie niciodată fericit. Căci coada lui nu este un indicator pentru când pot să treacă sentimente verzi și pe strada lui, iar limba ce o scoate nu are să fie niciodată un zâmbet.

...

singurătatea este încă, chiar dacă am terminat deja rândurile despre ea. A fost dintotdeauna, chiar înainte să încerc eu să mă gândesc la ea. Poate că atunci o cunoșteam cu adevărat cel mai bine.

Când, în mine despre mine, nu exista niciun mine care să se întindă către tine.

singurătatea nu este un punct A care se întinde către un punct B (punctul B a plecat demult de la capătul lui A deja).