Despre iubire

Dragostea e dureroasă. Iar atunci când doi îndrăgostiți se întâlnesc, este firesc să se rănească unul pe celălalt. De fapt, este primul strat al apropierii de celălalt. O piele moartă trebuie să se taie și să cadă pentru a primi una nouă peste mușchiul liber. Un mușchi trebuie să se mărească și să se dilate pentru a primi corpul străin înăuntru. Și, bineînțeles, două buze trebuie să se despartă și să se atingă cu sânge pentru a primi sărutarea cu căldură înapoi.

Prima atingere era cea mai importantă.

Dacă nu te-aș fi lovit niciodată de mine, nu ai fi simțit niciodată trecerea mea tăcută pe lângă tine. Dacă nu te-aș fi atins niciodată, nu ai fi știut niciodată cum arăt. Pentru că forma mea este cuprinsă toată între palme. Treizeci de palme este cât îți trebuie ție să mă cuprinzi, sau poate mai puțin. Trei sute de degete să-mi numeri porii între degete. Și mai multe amprente ca să îmi înveți corpul pe de rost.

Dacă nu ne-am fi tăiat unul în celălalt, cum am fi putut privi înăuntru, prin pielea întinsă fedeleș peste găuri? Dacă nu am fi îndrăznit să ne rănim iubitul, cum am fi trecut vreodată de coaja albă a feței, dacă nu am fi îndrăznit să dezlipim cu unghii durerea aspră ce se-aduna pe piept, ca sarea, cum am fi îndepărtat-o de-acolo cu adevărat?

Dragostea e dureroasă. Dacă nu te lovesc, nu mă privești. Dacă nu te zgârii, nu mă mai simți. Dacă nu mușc din pielea ta, mușchiul tău va înțepeni pe vecie.

Dacă nu obțin culoare din șervetul pielii tale, atunci înseamnă că hârtia s-a îngroșat demult în tine și-are să se sufoce, sau s-a sufocat demult în vine. Dacă nu aduc roșu pe albul vieții noastre, buzele noastre vor rămâne legate fedeleș ca o hârtie. Și tăcerea va dura o veșnicie, așadar... 

...nu mai ai ce cuvinte să primești de la mine.