joi, 11 iunie 2015

...against the dying...



Printre toate straturile astea de ceilalți, într-un final ajungi la tine. Printre toate straturile de suferință, este ceva dedesubt – o felie brută de tine care știe să existe, oricât încerci să o omori. Toate celelalte bucăți din mine sunt îndrăgostite. De mai mulți oameni, dar de tine în principal. Sunt unele care sunt chiar îndrăgostite de trupul ăsta, căci nu mă lasă să-l transform bucățele. Dar dedesubt. Dedesubt nu e iubire pentru nimeni altcineva.
E foarte greu să mă învăț să respir invers, atunci când toate respirațiile mele erau trase din tine. M-am obișnuit prea mult cu pielea ta, bănuiesc. Cu oasele tale. Cu mâinile. Și venele tale pronunțate. Puteam auzi aproape sângele curgând prin ele. Puteam să te mușc de gât și să îl simt viu, încălzindu-se înăuntru. Acum, totul e surd. Picăturile tale nu mai bat în gol, și nimic nu alimentează sursa de viață care a rămas.
Mă întrebi ce mă doare. De prea multe ori mă întrebi ce mă doare. Nu am putut niciodată să-ți răspund. Nu am putut niciodată să-ți răspund la nimic. Irosesc prea multe cuvinte pe oameni. Pe tine.
105/365 Died nature por Stefano Galeottti

În sfârșit, dacă mă scufund. Pot auzi frânturile de materie plutind în spațiu. Acolo lucrurile sunt încă vii. Aș vrea să găsesc melodia care să reproducă sunetul lacrimilor mele. Atunci ți-aș putea răspunde la întrebare.

2 comentarii: