M-am trezit cu impresia că mă aflu în interiorul unei respirații. O respirație mai mare decât corpul meu, care cuprindea și camera și oamenii care treceau pe lângă ea. De fiecare dată când o opream pe a mea, respirația din jur se oprea și ea, plutind nemișcată să o cuprind, densă și profundă peste tot în jurul meu. La ferestre plămânii transparenți se umflau excitați de emoție și prindeau a expira mai puternic în pereții camereu mele de fiecare dată când mă străduiam să-i aud. Totul prindea viață și aveam senzația că cineva îngână lângă mine ritmu-mi cardiac. Dulapurile gemeau în adâncime, ca niște peșteri în care s-a pierdut ecoul și tot ce se auzea în depărtare venea înapoi jos, fără inflexiune, ca o mantră pentru chemarea demonilor din mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu