Un fundal pentru sentimente

"Iubesc muzica cu patima. Muzica e pentru mine un prilej de inspiratie, dar cateodata un motiv de durere." - Gala G.

Se face ca uneori un fragment muzical imi poate caracteriza starea de spirit de o mie de ori mai bine decat ar face-o cuvintele. Iar muzica aceasta pur si simplu imi rezoneaza in minte de ceva vreme.

  

Un plisc de pasare

"Un plisc de pasare cu dinti
ciugulindu-ne carnea de pe spate
cand ne privim in oglinda, la flacara unui chibrit.
Si ceata din farfurii, care ar fi trebuit sa ne puna
mai de mult pe ganduri. Iata nu este vis
in care sa nu seceram, toata noaptea, pe ploaie,
mereu si mereu aceeasi tarla de grau. Nu este nod
sa-l desfacem, fara ca el sa nu creada
c-am incerca sa-l invatam sa planga. Ni se face dor
sa cantam si nu izbutim din pricina intunericului
din gura."

Idei nebunesti I

" <...poate exista o lume in care oamenii pleaca dimineata la serviciu sau la scoala, iar seara se intorc intr-o alta casa, iar acolo fiecare isi face datoria, datoria de "mama", de "tata" sau de "copil", de "bunica" si asa mai departe. Si seara sa stea acolo de vorba, sa rada, sa manance, sa se uite la televizor si fiecare sa se comporte in conformitate cu statutul lui. Dupa aceea fiecare sa mearga la culcare, iar dimineata sa se trezeasca si sa plece inca o data la serviciu si la scoala, iar seara sa se intoarca, dar intr-o alta casa si sa o ia de la capat. Tata este tatal unei alte familii, copila este fiica unei alte familii, pentru ca in timpul zilei uita ce s-a intamplat in seara precedenta, li se pare ca tot timpul se afla in casa lor, in casa potrivita. Si astfel sa continue toata viata.>

Lasa caietul sa ii cada incet din mana. Ideea aceasta il umplu de emotie si neliniste. Se gandi imediat la familia lui, desigur. Daca este adevarat? Daca, intr-adevar,  in fiecare seara merge intr-o alta casa si intalneste alti oameni, complet straini, carora le spune mama si tata? Nu, se trezi el imediat, la noi nu este posibil asa ceva. Mirosul mamei sale il putea recunoaste dintr-o mie de alte mame. Si atingerea palmelor tatalui sau pe obraz si micile lui glume taioase si enervante, iar de Muki ce sa mai spuna, pe ea o putea recunoaste cu ochii inchisi dintr-o mie de fetite de sase ani.
Deschise un alt caiet, mai urat. Rasfoi paginile. Il inchise. Ideea aceasta ciudata a ei nu ii dadea pace. Si daca are, totusi, putin dreptate? Pentru ca daca se inseala, de ce simte el o arsura usoara si indepartata, indepartata, in inima?"
(" Cineva cu care sa fugi de acasa" - David Grossman)

Retinerea

"Avea o inocenta ciudata, ca a unui copil care nu a invatat inca sa se tina departe de straini..."

("Cineva cu care sa fugi de acasa" - David Grossman)

De ce nu mai putem fi asa inca? De ce am pierdut asta? De ce am fost invatati inca de mici sa ne pierdem pe noi insine? Asta as vrea sa stiu.
 

De ce cad ingerii

Niste ganduri viitoare:

"Si ingeri cu aripile-atarnand
Sunt dusi incolonati
Si stransi in piete.
Vor fi judecati in curand.
Vor fi intrebati:Ce pacat
Le-a alungat fapturile din ceuri,
Ce vina?Ce tradare?Ce greseala?
Ei,cu o ultima iubire,
Ne vor privi incetosati de somn
Si n-or gasi draceasca indrazneala
De-a marturisi ca ingerii cad
Nu din pacat, nu din pacat,
Ci din oboseala."
A.B

Stabilitatea 2

Uneori se intampla. Un simplu gest, niste cuvinte, sau chiar o privire surprinsa pe strada la un moment dat in ochii unui strain, te poate trezi. O cauti in fiecare dimineata, imediat dupa ce te trezesti, iti iei micul dejun si iesi din casa. Vine ca o gura de aer proaspat cu care simti ca poti sa-ti incepi ziua, vine ca un lucru necesar, vital chiar, caci fara acea sclipire a zorilor intr-un chip uman, te simti cazuta, inca prinsa in cosmarul negru din patul tau care pare ca nu s-a terminat. Si atunci degeaba te-ai trezit, caci o sa fii inutila timp de o zi intreaga. Insa daca ai gasit-o - moneda norocoasa cazuta cu fata in sus, catre tine, catre cer - te ridica, si simti ca o porti alaturi de tine tot timpul. Trebuie sa stii sa o pastrezi, caci maine s-ar putea sa nu o mai ai, iar visele care astazi par atat de aproape maine pot fi mai departe decat le poti atinge macar.

Stabilitatea 1

Uneori uit cine sunt. Imi uit fața, imi uit vocea, imi uit trupul si formele care, unite, ma compun in chip uman, asa cum ma privesc ceilalti, dar asta nu as putea sti oricum. Uneori ma caut innebunita si nu stiu unde sunt, daca am disparut sau daca tot ce ma inconjoara e un vis, daca pot fi vazuta ratacind infrigurata pe strazile lungi si intortocheate in labirinturi, sau daca m-am prefacut intr-o fantoma trista si singuratica pentru vecie. Sunt atat de obosita incat simt ca o sa cad, capul mi se invarte - dar vai, acesta nu este capul meu, caci nu reusesc sa-l vad, iar singura stabilitate o gasesc in maini - in degetele astea scurte si diforme ca de papusa rupta. Atunci am o nevoie disperata sa-mi privesc chipul intr-o oglinda, sa imi amintesc doar ochii aceia in care pot sa imi recunosc privirea ce cauta disperata un raspuns. Si atunci il primesc. Pentru ca stiu ca daca imi opresc gandurile, intregul trup ramane o forma fleasca, fara mimica, nemiscat ca o papusa de carpa. Pentru ca stiu ca acolo, undeva in pupilele acelea marite de frica, sunt eu, indiferent daca sunt o culoare sau o cantitate de lichid... indiferent daca sunt piele, sau muschi sau oase. Sunt eu. Ma regasesc si atunci pot trage usurata aer in piept, imi simt picioarele atarnand grele din trup si lipindu-se incet de pamant, asa cum lipesti o meduza pe nisipul umed. Realitatea pierduta pentru o clipa se intoarce la mine si pot ... in sfarsit am siguranta cuvantului ''pot''.

Coconul

Se trezi prin par si printre maini, in mirosul inchis, intim, de piele calda, cu sangele amortit in bratele intepenite sub cap si in degetele de la picioarele stranse sub ea. Cum statea asa, cu lumina zorilor abia strapungand-o de dupa perdelele trase prin porii umezi si fierbinti de somn, parea stransa, invelita intr-un cocon propriu, protejandu-se inauntrul ei de lumea de afara.

Pasionata

Primavara asta... cu ploile ei si cu mirosurile ei sarate, timide parca si rigide de fata tanara... mi-a intrat pe sub piele. Acum o simt acolo - primavara, anotimpul care mi-a inflorit in suflet. Si da, cred ca face parte din mine. Am o primavara in mine... si nu ma mai pot satura de ea.

Golasa

“Tamar isi stranse parul. Si-l trecu prin fata narilor si a gurii, il gusta, il asculta, il saruta si deja ii era dor de aceasta atingere, de greutatea lui cand era legat si de sentimentul ca parul ei este acela care o creste si care da amploare vietii si existentei ei in aceasta lume.

-Taiati-l pe tot, ii spuse ea frizerului, cand ii veni in cele din urma randul.

-Pe tot?! intreba el cu vocea gatuita.

-Pe tot.

-Dar nu este pacat?

-V-am cerut sa il taiati pe tot.

(…) – Gata, am terminat, spuse frizerul in soapta si se duse sa curete briciul cu un tampon de vata imbibat in alcool, iar apoi continua sa isi faca de lucru cu saculetul pentru foarfece, asteptand ca ea sa deschida ochii.

Ii deschise dintr-o data si vazu o copila micuta si urata, speriata, chiar infricosata. Vazu o copila a nimanui, o copila a strazii, o copila nebuna. Fata aceasta avea urechi foarte ascutite, un nas exagerat de lung, ochi mari si departati unul de celalalt intr-un mod ciudat. Niciodata nu mai vazuse asemenea ochi. Acum o speriau privirile acelea goale si dure. Primul gand care ii veni in minte fu ca seamana foarte mult cu tatal ei, care incepuse sa imbatraneasca in ultimul an (…)Capul acesta nud ii amintea de un bustean. Avea senzatia ca acum oricine ii poate citi gandurile.

(…) Ii plati frizerului, iar acesta apuca banii cu varfurile degetelor. Avea impresia ca el se temea de atingerea ei. Pasea incet, cu umerii drepti, ca si cand ar fi purtat pe umeri o carafa cu apa. Toate miscarile pe care le facea ii starneau senzatii noi, iar acest lucru ii placea foarte mult. Tot aerul din lume dansa in jurul capului ei, ca si cum s-ar fi apropiat sa vada cine este, apoi se retragea si se apropia din nou.

Isi puse ruscacul pe umar, lua casetofonul si iesi. La usa se opri o clipa. O artista experimentata cum era ea stia ca se afla in mijlocul unui spectacol, desi, poate, unul putin cam inspaimantator. Insa nu putea sa reziste tentatiei: isi indrepta umerii si isi arunca deodata capul pe spate, scuturand o coama de par imaginara, iar miscarea ampla si furtunoasa era ca o ultima batalie, grandoarea unui suflet ravasit de furtuna; cu o clipa inainte sa dispara, isi ridica mana sus de tot, o flutura in aer si numai dupa aceea iesi, trantind usa.”

(“Cineva cu care sa fugi de acasa” – David Grossman)