Golasa

“Tamar isi stranse parul. Si-l trecu prin fata narilor si a gurii, il gusta, il asculta, il saruta si deja ii era dor de aceasta atingere, de greutatea lui cand era legat si de sentimentul ca parul ei este acela care o creste si care da amploare vietii si existentei ei in aceasta lume.

-Taiati-l pe tot, ii spuse ea frizerului, cand ii veni in cele din urma randul.

-Pe tot?! intreba el cu vocea gatuita.

-Pe tot.

-Dar nu este pacat?

-V-am cerut sa il taiati pe tot.

(…) – Gata, am terminat, spuse frizerul in soapta si se duse sa curete briciul cu un tampon de vata imbibat in alcool, iar apoi continua sa isi faca de lucru cu saculetul pentru foarfece, asteptand ca ea sa deschida ochii.

Ii deschise dintr-o data si vazu o copila micuta si urata, speriata, chiar infricosata. Vazu o copila a nimanui, o copila a strazii, o copila nebuna. Fata aceasta avea urechi foarte ascutite, un nas exagerat de lung, ochi mari si departati unul de celalalt intr-un mod ciudat. Niciodata nu mai vazuse asemenea ochi. Acum o speriau privirile acelea goale si dure. Primul gand care ii veni in minte fu ca seamana foarte mult cu tatal ei, care incepuse sa imbatraneasca in ultimul an (…)Capul acesta nud ii amintea de un bustean. Avea senzatia ca acum oricine ii poate citi gandurile.

(…) Ii plati frizerului, iar acesta apuca banii cu varfurile degetelor. Avea impresia ca el se temea de atingerea ei. Pasea incet, cu umerii drepti, ca si cand ar fi purtat pe umeri o carafa cu apa. Toate miscarile pe care le facea ii starneau senzatii noi, iar acest lucru ii placea foarte mult. Tot aerul din lume dansa in jurul capului ei, ca si cum s-ar fi apropiat sa vada cine este, apoi se retragea si se apropia din nou.

Isi puse ruscacul pe umar, lua casetofonul si iesi. La usa se opri o clipa. O artista experimentata cum era ea stia ca se afla in mijlocul unui spectacol, desi, poate, unul putin cam inspaimantator. Insa nu putea sa reziste tentatiei: isi indrepta umerii si isi arunca deodata capul pe spate, scuturand o coama de par imaginara, iar miscarea ampla si furtunoasa era ca o ultima batalie, grandoarea unui suflet ravasit de furtuna; cu o clipa inainte sa dispara, isi ridica mana sus de tot, o flutura in aer si numai dupa aceea iesi, trantind usa.”

(“Cineva cu care sa fugi de acasa” – David Grossman)