Scrisori I

"Ea îmi scrie mereu, dar eu nu-i răspund. Nu i-am răspuns niciodată. Nu pot. Ultima dată m-a ameninţat : „Dacă nu-mi scrii, nu mai aştepta poşta'. Şi se va ţine de cuvînt. Ştiu, presimt. Dar nu pot ; mi-e imposibil să scriu o scrisoare de dragoste. Ei însă nu-i pot explica asta. Nu vreau să cunoască motivul. Şi nici nu m-ar înţelege. Nimeni nu mă poate înţelege. Mie însumi îmi vine greu să mă înţeleg, să-mi explic cum, odată cu scurgerea anilor, în loc să se şteargă, să-şi piardă conturul, imaginea halucinantă a scrisorilor de dragoste spînzurate devine tot mai vie ; le văd zbătîndu-se în vînt, paralizîndu-mi şi mîna şi gîndul şi sufletul ori de cîte ori m-aşez să-i scriu."