Astazi m-am uitat pe geam si am privit soarele apunand pentru ultima oara in anul acesta. Cumva, stiam ca avea sa fie un moment deosebit, insa nu am fost tocmai coplesita de solemnitatea clipei. Ce a fost a fost, iar razele acelea vor mai straluci din nou maine, indiferent ca este anul 2011 sau 2012, cu aceeasi culoare, lumina, poate chiar aceleasi secunde agatandu-se de intuneric. Nici daca as incerca sa gandesc altfel nu as reusi, caci nu a mai ramas in mine nici un strop de viata sa se bucure, mai ales de un lucru ca acesta.
As putea oare sa sper ca aceasta trecere dintre ani, aceasta noua granita peste care vom pasi cu totii la miezul noptii, cu paharele de sampanie in maini, capetele ridicate radiind a fericire, a optimism, a placere si a sete de viata ar putea intr-adevar sa atraga atentia zeilor ce ne zugravesc destinele pe sub valul de-ntuneric? As putea sa sper intr-o mai redusa lipsa de imaginatie in ce priveste imaginea viitorului ce se lasa asteptat? Poate. Cifrele ce alcatuiesc noul an se anunta a fi magice, asezate sub pecetea unui destin deosebit, mai tragic poate, dar deosebit. Sa speram ca astrele s-au inselat totusi inca o data, iar cand gongul va batea la ora decisiva, inca vom mai fi aici, cu picioarele pe pamantul indragit si alaturi de oamenii pe care ii iubim.
Caci nimic nu poate fi mai placut si mai linistitor in ajunul unui astfel de moment decat o mana draga stransa de a noastra, promitand sa mai fie acolo pentru mult timp. Macar pentru asta, in numele unei iubiri pur umane, sa inchinam paharele si sa o spunem din suflet: " La multi ani!"
