"Ma cuprindea spaima la gandul gaurilor din casa noastra..."

Cand am intrat in holul intunecat, am pasit in laturi de teama sa nu cad in forma patrata de lumina aruncata de fereastra pe covor, ce mi-a parut, pentru o secunda, sa semene cu o prapastie cu muchii ascutite in care as fi ajuns sa ma tai, chiar si evitand cazatura. Am trecut repede mai departe fara sa ma gandesc la acest lucru si am trantit mai tare decat ar fi trebuit usa de la camera. M-am linistit cand m-am asezat pe pat si ochii mi s-au inchis calm precum doua perdele groase trase peste pupilele marite de frica. Si totusi nu mi-am putut impiedica gandul cum ca era periculos sa las copiii noaptea afara din camere cu toate formele acelea ciudate pe podele. S-ar putea taia sau poate mai rau - ar aluneca si, in doar o fractiune de secunda ar ajunge... jos, sub covoare. In gaurile de sub covoare care nu mi-au trecut niciodata prin minte pana acum. Locuri ascunse in casa noastra, aflate chiar sub noi, de a caror existenta nici nu aveam habar. Locuri reci, albite de lumina, ferite de intuneric in mod nefiresc, asezate in mijloc si privindu-ne crucis prin zabrelele incrucisate. Locuri mici si stramte in care te-ai putea pierde ca pe o coala imaculata de hartie, singur pe o bucata de spatiu invizibila.

Ma cuprindea o teama nefireasca la gandul gaurilor din casa noastra. Nefireasca pentru ca eram constienta ca mi-e teama de o fantasma, nefireasca pentru ca stiam ca ma confrunt cu ceva departe de intelegerea mea. Erau locuri - gauri albe - practic inexistente pe timpul zilei, dar care se cascau noaptea pe podele inghitind in interiorul lor tot ce apucau si digerandu-le pana dimineata, la ivirea zorilor, disparand cu totul.
In acele momente ma invaluia o spaima de nedescris si tremuram in patul meu, fara sa stiu exact de ce.

Paris troian I

"I se facuse cald, insa nu doar din cauza caloriferului ce dogorea. Simtea cum ii vajaie urechile de fierbinteala. A azvarlit patura de pe el si si-a desfacut gulerul de la pijama. Vapaia continua sa-l arda pana sub piele. Simtea ca n-avea sa se potoleasca daca nu ramanea gol-pusca in lumina rece a lunii. Obosit de ganduri, s-a intors pe burta, cu fata infundata in perna si cu spatele expus lunii. Sangele fierbinte ii mai pulsa inca prin vene.
Luna ii mangaia spatele incredibil de alb. Lumina ei evidentia si mai bine liniile fermecatoare ale trupului si surprindea insinuarea impresionanta si totodata de netagaduit a unei masculinitati ferme care scotea la iveala un trup de barbat tanar, si nu corp de femeie.
Luna stralucea ametitor pe partea stanga a lui Kiyoaki, parand ca vibreaza usor, in ritmul batailor inimii lui. Avea trei alunite mici, aproape invizibile. La fel cum luna punea in umbra cele trei stele din constelatia Orion, tot asa paleau si alunitele lui in lumina ei."

("Zapada de primavara" - Yukio Mishima)

Red tea

-Iti curge sange din gura.
O vazu cum isi duse repede varful degetului la gura si cum sterse incet o picatura rosie, fara sa o priveasca, insa. Apoi zambea.
-Ah, da?
-Ti s-a mai intamplat?
-Daca mi s-a mai intamplat?...
Surase din nou, iar la intinderea brusca a buzelor ei, un firicel de sange ii aluneca dintre dinti, patand albul lor. Apoi culoarea intunecata, groasa de lichid se dilua rapid pe suprafata lor, devenind de un rosu aprins, murdar parca, patand in intregime dintele si intinzandu-se si pe cei laterali, alunecand cu indrazneala printre crapaturile dintre ei si formand santuri mici acolo, raulete de substanta vie, proaspata.
Dar ea suradea. Si nu apucase sa ii raspunda. Ochii ei erau in miscare, fara sa caute un raspuns, ci oferind mai degraba surprinderea intrebatoare a privirii - "Si ce daca?..."
-Vezi ca...
Ii facuse semn sa se stearga. Usorul dezgust se citea pe fata ei cand o vazu ridicand de data aceasta din umeri, dar ducand intr-un tarziu degetul moale la gura. Sangele ii ramase pe deget. Ca un fel de pata de sirop, dar nu era dulce, si in niciun caz placut la gust sau placut in orice fel... Ea nu parea sa creada asta. Stranse buzele si avu impresia pentru un moment ca isi trece limba peste dintii de dedesubt si ca ii linge incet, ca si cum ar savura o placere secreta, zambind usor in tot acest timp.
De unde venea tot sangele acela?
Poate era lovita. Poate se muscase in somn, mai auzise asa ceva, sau se muscase de pofta...
Dar cand isi ridica iar colturile buzelor sa ii surada linistitor, nu gasi nicio pata acolo, nicio gaura de orice fel, si sangele nu mai era, ca si cum fusese inghitit in intregime ca pe o licoare savuroasa. Poate isi imaginase. De fapt - sigur - da, isi imaginase.
Surase nelinistita la randul ei, ca sa ii raspunda intr-un fel femeii aproape deranjant de relaxate de langa ea. Dar cum isi permitea sa faca asa ceva? Sa se... expuna in acest mod, in acest mod neobisnuit si pervers in acelasi timp. Total... inadecvat!
Dar cealalta ii intrerupse sirul gandurilor ducand paharul la gura si sorbind usor lichidul dinauntru. Cu... limba. Abia observabil, cat sa nu atraga atentia, dar ea deja era foarte concentrata pe gura ei ca sa treaca cu vederea acel gest minor, dar atat de puternic. Avu o senzatie ascutita de ...ceva, nu ar fi putut spune ce. Ar fi vrut sa o poate numi dezgust, dar avea ceva si dintr-o curiozitate morbida in a-i urmari miscarile usoare, regulate ale limbii coborand si lipaind usor apa precum un animal care isi astampara rapid setea printr-o inghititura si apoi se intoarce la obisnuitul sau. Constata schimbarea abia sesizabila a culorii lichidului, pe masura ce era absorbit inauntru, diluandu-se usor intr-o nuanta de rosu, dar disparand rapid apoi, fiind cules in gura si apoi trimis incet pe gat, in jos catre stomac.
Totul inceta brusc. Ea isi ridica capul, lasa paharul jos, se linse pe buze si zambi usor fortat ca si cum ar fi fost prinsa asupra faptului, senzatie care disparu imediat, lasand loc confortului obisnuit. Atunci se sesiza si ea, inchizandu-si la randul ei gura usor intredeschisa in acest interval spre profunda ei rusine. Si simti gustul sarat, patrunzator al sangelui, invadandu-i saliva, cand isi dadu seama ce facuse cu dintii in tot acest timp, muscand si frecandu-si colturile de gingiile moi, fara sa o doara. Ba dimpotriva.
Tacu.
Amandoua.
Doar tacura in fata cestilor simple de apa.

Mi-a spus sa inchid usa la amiaza

Mi-a spus sa inchid usa sa nu intre soarele in casa.
Mi-a spus sa inchid usa la amiaza sa nu intre lumina lui si mai adanc inauntru, in hol, in camere, dincolo de usi, pe sub pridvor, in incaperi, pe sub pat, pe cearsafuri, sa le pateze de alb, de cald, de stralucire, de nesomn, caci soarele nu doarme niciodata si - daca s-ar putea - ziua ar tine o vesnicie, iar el nu ar permite nimanui sa inchida vreun ochi, alaturi de el, pentru un "mereu" si un "rasarit" care nu s-ar incheia niciodata. Si atunci am simtit. Spaima din vocea ei. Pentru ca ii e teama. Dar nu de ceea ce crede ei ca ii era teama - pentru un strop de caldura si un strop de deranj pe deasupra pleoapelor concentrate la lucrul lor. Ci de ceea ce stia mereu, inca de cand era mica. De ceea ce stia ca are s-o ucida intr-o zi, dar a ales sa uite, pentru ca i s-a parut absurd si incredibil si prea rau, prea smuls din cartile ei cu basme ca sa fie adevarat. Ca soarele va fi puternic intr-o zi. Prea puternic. Si ca luna exista numai pentru a-i domoli puterea, lumina, furia, caldura... Pentru a ne lasa sa fim. Sa fim noi. In pace, pentru cateva ore intunecate, ascunse de privirea curioasa, stridenta a soarelui.

Nu am ascultat-o si am luat un borcan de sticla cu peretii grosi sa fiu sigura ca nu o sa scape nimic printre crapaturi. Si am inceput sa adun de acolo lumina, izoland-o de caldura cu care fusese amestecata, pentru a o admira mai apoi in forma ei cea mai pura. Am strans lumina. Si incet-incet, in locurile in care ma aplecam si inclinam cu grija recipientul greu de substanta sa culeg, ramaneau colturi de umbra, iar borcanul devenea tot mai stralucitor cu cat ma apropiam de usa, sa-mi inchei lucrarea. Iar acolo, intr-adevar, se terminase, si numai negru ramasese pe covorul cu urme proaspete de fierbinteala sub talpile mele goale, lacome de curiozitate, iar eu, sprijinita de clanta de metal a usii inchise, priveam amarata la firisorul aurit ce mi se topise inauntru, ultim in borcan, murind repede in vid fara un strop de caldura sa-l sustina.

The rabbit hole

"Poate e plin cu viespi.

Temperatura ii scazu brusc. Aproape hipnotizat, privi la gaura neagra din mijlocul ciocului. Poate era plin cu viespi, viespi secrete, cu trupurile maronii imbibate cu otrava, atat de pline cu otrava incat aceasta picura din ace.

Isi dadu seama ca e inghetat de groaza; daca nu se misca acum, picioarele i se vor lipi de covor si va ramane acolo, uitandu-se la gaura neagra din centrul ciocului din alama, ca o pasare hipnotizata de un sarpe pana cand il va gasi cineva si atunci ce se va intampla? "

("Shining" - S.K.)

 

A cadea 1

"Pentru ea, a insemnat descoperirea adevarului intr-un cliseu; i s-a oprit respiratia. O clipa nu a fost in stare sa respire din nou, privelistea o lasase cu gura cascata. Stateau in apropierea unuia dintre piscuri. In fata lor, cine stie cat de departe, un munte inca si mai mare se inalta la ceruri, cu varful crestat si de-abia intrezarit, acum aureolat de soarele care incepuse sa coboare spre apus. Intreaga vale se intindea sub ei, curbele ametitor de abrupte pe care le urcasera, chinuind biata gargarita, si si-a dat seama ca daca o sa se mai uite in jos, o sa i se faca greata si pana la urma o sa verse. Imaginatia se inviora in aerul clar, neluand in seama firele ratiunii, si a privi in jos insemna a te vedea, neajutorata, cum cazi, si cazi, cerul si pantele facand schimb de locuri, tipatul scapandu-ti de pe buze ca un balon care pluteste lenes, in timp ce parul si rochia ti se ridica in vant."

("Shining" - S.K.)

Helpless like a deer

Fara vlaga, mana dreapta condusese coada de par intr-o pozitie verticala pe ultimul sau drum inainte sa cada in nemiscare alaturi de ea langa cap.
Se uita la ea cum incerca inca sa se protejeze in timpul somnului, cu pumnul stang inclestat inca langa pieptul ce se ridica in miscari regulate respirand si zambi trist. Cu parul ciufulit alunecand dintr-un elastic vechi si decolorat, aducea cu imaginea unei iepe ostenite cazute pe marginea drumului cu membrele chircite sub ea ce tradau ultimul efort de a se ridica, refuzand cedarea. Se gandea la asta privindu-i coada de cal neingrijita, se gandea oftand si se surprindea cuprins de dorinta de a dezmierda faptura nefericita de langa el si de a-i insufla un pic de viata doar pentru a-si bucura ochii privind-o din nou in miscare. Negarea incapatanata a omului sarac de a renunta, forta arzatoare a femeii condusa de imbolduri necunoscute, frumusetea ei ce-l apasa ca o greutate inconjurand trupul atat de mic si nemiscat acum in inconstienta sa incat cu greu ai fi crezut ca s-ar mai putea clinti vreodata din pozitia care fusese doborat. Linistita si neajutorata, si totusi prinsa in inclestarea surda a animalului haituit de spaime ce-si cauta eliberarea in fuga necontenita catre un mereu alt orizont.

Necopt

Primul lucru care mi-a venit in minte - piele alba, laptoasa, prea cruda in felul ei ca sa fie frumoasa. Doar doua pete negre, ingrosate de praf pe calcaiele batatorite de mers puteam gasi distincte-n faptura alba ce-mi sedea alaturi, doar doua si si de acelea se rusina, ascunzand insemnele slabiciunii sale sub genunchi, sub pulpele inghetate de alb. Mai avea doi ochi imensi, caprui, ce se cascau din pleoapele tot albe si ele si subtiri de le puteam rupe doar zgariindu-le cu un varf de unghie, si se uitau la tine fix si mult si fara de expresie. Era un gol in ochii aceia, asa cum era un gol si in trupul ei moale de papusa care se mai misca doar printr-o minune, refuzand insa sa se dezvolte mai mult de atat in lumea soarelui. Ea nu era o floare! Era un om, sau, ma rog, o incercare de a fi unul. Avea totusi doua pete de roseata deasupra barbiei, ramase acolo ca urmele unei sarutari sau ale unei apasari insistente a unei flori de mac pe pielea nemiscata de dedesubt.

Strada din guma calda

Numai elastice - elastice peste tot.
Si senzatia ca avem baloane mari, colorate, astupandu-ne capetele in timp ce mergem in canicula fara sa ne observe nimeni, pocnindu-ne ametiti unii de altii si sarind automat inapoi ca niste mingii de yoyo aruncate prea departe in strada arhipopulata de omuleti verzi. Si atunci simtim ca ne sufocam, ori poate nu chiar atunci, ci poate cand ne asezam pe o bordura plina de praf si incercam sa bem niste apa, dar ne dam seama ca nu mai avem gura care sa-si lipeasca buzele de ea sau gauri ca de peste sub nas sa traga niste aer pe plamanii gumati. Si atunci, capatand constiinta de sine, capatul balonului pe care am suflat prea multa durere, se strange brusc la baza si se roteste ca sa se-nchida, inecandu-ne in propria substanta.

Moartea sorilor I

"Eu cred ca pamantul e plat
asemeni unei scanduri groase,
ca radacinile arborilor il strabat
atarnand de ele-n gol, cranii si oase,

ca soarele nu rasare mereu in acelasi loc

si nici nu rasare acelasi soare,

ci tot altul dupa noroc

mai mic sau mai mare.

Eu cred ca atunci cand sunt nori

nu rasare nimic, si ma tem

ca s-a sfarsit definitiv cu sirul de sori
lunecand dinspre iad spre Eden.
Atunci trimit pasari dresate
cu ochiul bun si cercetatoare
care sa-mi spuna-ncotro trebuiesc indreptate
campiile, sa-ntalneasca alt soare."

(Nichita Stanescu)

Pentru ca e duminica seara...

"Pentru prima oara
Lumea e a mea.
Ce sa fac cu ea?"

Sunt ceea ce sunt

Eu... ce sunt eu? Eu sunt un punct in palma ta. Poti sa ma stergi daca vrei si am sa plec, poti sa ma apesi cu degetul acolo si am sa ma adancesc in tine, am sa intru pe nevazute ca o lovitura ascutita si nu am sa mai ies de acolo. E o decizie pe care trebuie s-o faci la inceput, dupa cum vezi. Grea decizie? Mie-mi pare foarte simplu. Tu alegi daca vrei sa lasi un punct sa-ti distruga viata, asta daca nu ti s-ar putea intampla sa-ti si placa in acelasi timp.