asemeni unei scanduri groase,
ca radacinile arborilor il strabat
atarnand de ele-n gol, cranii si oase,
ca soarele nu rasare mereu in acelasi loc
si nici nu rasare acelasi soare,
ci tot altul dupa noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred ca atunci cand sunt nori
nu rasare nimic, si ma tem
ca s-a sfarsit definitiv cu sirul de sorilunecand dinspre iad spre Eden.
Atunci trimit pasari dresate
cu ochiul bun si cercetatoare
care sa-mi spuna-ncotro trebuiesc indreptate
campiile, sa-ntalneasca alt soare."
(Nichita Stanescu)
îi frumoasă poezia, şi mie îmi place cum scrie Nichita Stănescu
RăspundețiȘtergereeu am deja Soarele meu..
RăspundețiȘtergeree ciudat Nichita Stanescu...
RăspundețiȘtergerefoarte frumoasa poezia :x
RăspundețiȘtergereiubesc cum scrie nichita stanescu. are un mod al lui plin de melancolie, care in acelasi timp este intr-un oarecare fel vesel.
RăspundețiȘtergeremereu imi place sa il citesc.
iubesc poezia asta! mai ales partea cu "ca radacinile arborilor il strabat/atarnand de ele-n gol, cranii si oase"
x
mai bine ne-am crea un soare al nostru, sa fie atat de mare cat trebuie.
RăspundețiȘtergereLeo Taxil
RăspundețiȘtergerePoezia se numeste "Címp"
Stiu :-)
Ștergere