Necopt

Primul lucru care mi-a venit in minte - piele alba, laptoasa, prea cruda in felul ei ca sa fie frumoasa. Doar doua pete negre, ingrosate de praf pe calcaiele batatorite de mers puteam gasi distincte-n faptura alba ce-mi sedea alaturi, doar doua si si de acelea se rusina, ascunzand insemnele slabiciunii sale sub genunchi, sub pulpele inghetate de alb. Mai avea doi ochi imensi, caprui, ce se cascau din pleoapele tot albe si ele si subtiri de le puteam rupe doar zgariindu-le cu un varf de unghie, si se uitau la tine fix si mult si fara de expresie. Era un gol in ochii aceia, asa cum era un gol si in trupul ei moale de papusa care se mai misca doar printr-o minune, refuzand insa sa se dezvolte mai mult de atat in lumea soarelui. Ea nu era o floare! Era un om, sau, ma rog, o incercare de a fi unul. Avea totusi doua pete de roseata deasupra barbiei, ramase acolo ca urmele unei sarutari sau ale unei apasari insistente a unei flori de mac pe pielea nemiscata de dedesubt.