Piersicuță

source photo: http://michalinawozniak.tumblr.com/post/113289554133

Ajungi acasă și trântești ușa peste tine. Bagi degetul în rană ca și cum ai adânci cuțitul în piersici. Oricum același sânge țâșnește peste tot. Același sânge portocaliu, de culoarea piersicii coapte, se stinge și se prelinge-n scoarță pe degetele tale. Într-adevăr ești o putreziciune de om lăsată la uscat. Numai că mereu se mai găsește un colțișor din care să curgă seva, mereu același colțișor în care numele n-a murit.

Numele nu moare niciodată, oricât încerci să-l ștergi. Nici tricoul tău alb în ultima zi cu soare nu se schimbă de la toate rănile petale. Am numai trandafiri cu spini încolțiți pe toate marginile care credeam că nu au colțuri. Locuri în care eram rotundă – le-ai preschimbat pe toate, și m-am tocit în spini mai ceva ca o groapă cu mărăcini. De fiecare dată când treci , te freci de mine de parcă aș fi un copac scolțuros – dar uiți că tu m-ai ascuțit așa frumos.