 |
| https://dcci.tumblr.com/ |
Totul s-a oprit înainte să vin
Și mi-e teamă să nu mă dezechlibrez în ceață
Bucata asta de asfalt stă suspendată între două palme de nimic
Dar cumva nu îmi e frică
Am ieșit să mă adun
Dar găsesc clădirea că respiră cu mine
Cred că, dacă nu aș fi atât de obosită,
Ar trebui să fie foarte frig aici
E baltă sub picioarele mele și apa s-a ridicat în atmosferă
Oamenii dorm la o oră ca asta
Și nu poți vedea la o aruncătură de băț
Îmi întind mâinile să simt temperatura
Nimic nu se schimbă
Mă întreb dacă chiar am ieșit
Sau m-am întors în mine.
Undeva în lumea asta mintea mea a explodat
Și expiră dintr-un miez ascuns
Toată frica pe care am adunat-o cu săptămâni
Și nu a mai putut să stea în mine.
Nu mi-am dat seama cât timp a trecut
De când stau aici, oamenii au uitat să mă mai cheme
Aș vrea să gust aburii și să adorm
E ca un lapte care vine peste mine
Și îmi îmbracă dinții
Dacă aș fi eu, aș putea să tremur
Dar stau aici și nimic nu mă mai doare
Mă gândesc că așa trebuie să se simtă
Un animal când moare
Nu mai conștientizează, căci el nu gândește mult
El doar aleargă
Se trântește sub cea mai frumoasă floare, o mănâncă
Și, în timp ce dispare, e fericit
Neștiind că e otrăvitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu