In versuri calde, angelice
Prin constelatii de lumina impletite
Pe pieptul si mainile tale
Se plimba atingerea unui inger.
O glasuire divina deschide o cale
Prin poarta punctata de stele
Si, apasand pe manerul sub forma de luna
Pot zari ce se afla dincolo.
*
Seara privesc pe fereastra rotunda de pe acoperis
Unde cerul negru mi se lipeste de geam
Si incearca sa-l sparga cu mici sulite de cristal.
Eu nu le vad decat varfurile albe
Si, lipindu-ma de podea, incerc sa nu tremur
Ca sa nu deranjez nemiscarea lor
Luminoasa, desavarsita.
si chiar din coltul camerei privind, luna ma cuprinde si ce vesmant pare a fi, cerul intreg, al lumii divine...
RăspundețiȘtergerefrumos;x
Foarte frumos :x !
RăspundețiȘtergereFrumoasa poezie.
RăspundețiȘtergere