Sufletul umed al orasului

     

        Cand deschidea fereastra in diminetile acelei veri intregul oras parea sa miroasa a ploaie. Cu fiecare mijire a zorilor, pe frunze luceau picaturi calde de apa, iar pe strazi se formau mici baltoace ce pareau portale rasturnate catre alte lumi. Isi arunca palmele in aer si simtea ploaia lipindu-i-se de piele ca si cum ar fi curentat-o.
         Cimentul umed de pe strazi avea o culoare intunecata, mult mai neagra ca de obicei, diluata parca in praful orasului.In fiecare loc se gasea cate o farama de apa, cate o oglinda asezata pe pamant, tremurand nesigura in bataia vantului. Daca statea sa le priveasca, asezata in genunchi pe pamantul zgrunturos, vedea o lume lichida, distorsionata de umbre si culori, dar stralucind atat de puternic incat o asemena frumusete nu parea aievea. Obisnuia sa-si afunde degetele lungi in apa, cat mai putin si cat mai incet, avand impresia ca se poate scufunda in acea lume de cate ori voia si ca putea sa-si incarce trupul cu energia ei.


         Se plimba prin oras cu picioare desculte, simtind sub piele raceala relaxanta a strazilor ude, apasand cu degetele mici, simtind ca pluteste pe nisipuri miscatoare, ca face parte dintr-o lume cu totul necunoscuta, ca poate simti sub ele sufletul orasului. Ii putea simti respiratia calda, mirosind a benzina, iarba, a parfumurile trecatorilor si a pamant umed de vara. Prin crapaturile ce crestau unele strazi, suflul orasului fusese prea puternic pentru a ramane captiv sub pamant si se razvratise, iesind nervos la suprafata, prin dungi si linii serpuite in toate directiile, intr-o nebunie fericita a libertatii. Aceasta forta facea parte din ea acum, asa cum si ea facea parte din oras, din tot ceea ce lua nastere in zori si apunea seara printre blocurile innegrite din departari. Era multa culoare in acele zari, dar ea nu o mai putea vedea. Nu mai simtea culoarea, ci doar  un negru, un negru profund, prafuit de oras si diluat in picaturi de ploaie. Era ca si cum toate culorile, toata viata acestui peisaj se coborasera sub ape, ramanand inchisa undeva, intr-un loc pe care ea nu-l mai putea vedea decat oglindit uneori in baltile de pe strazi sau in roua de pe frunze. Ploaia acoperise totul. Chiar si pe ea.