joi, 17 noiembrie 2011

Sufocare



O vreme nu am sa mai zic, nu am sa mai fac nimic. Caci daca m-as mai misca o data, intr-o singura clintire, mi-as pierde controlul iar trupul mi s-ar prabusi, fara vlaga, intr-un ultim scancet gatuit pe jos. Simt ca daca ochii mi s-ar ridica pe un petic de cer, ar orbi de atata stralucire, iar daca, intr-o clipa de ratacire, mi-ar aluneca pe podeaua imbacsita de praf ar orbi din nou, intepati pana la sange de privelistea murdara, țipând în pupilele dilatate o negare disperată. În fine, simt că și dacă pieptul mi s-ar ridica să respire, într-un moment de liniște, m-aș sufoca pe loc, atât de slăbit îl simt.

5 comentarii:

  1. Suna de parca ai ajuns la capatul puterilor. Melodia de fundal se pliaza extraordinar peste randurile de mai sus:).

    RăspundețiȘtergere
  2. Sufletul nostru poate mult mai mult decat il credem noi in stare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iulia: poate chiar am ajuns, cine stie?
    ciocolatika: uneori am impresia ca il supraestimez, caci ii pun in carca prea multe sentiment si il sufoc...asta daca nu l-am omorat deja de mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Amazing photos, love the vintage feel of them!
    www.styleisalwaysfashionable.blogspot.com
    (Enter my giveaway!)

    RăspundețiȘtergere
  5. vine o vreme cand..
    si sufocarea-i sufocanta..

    RăspundețiȘtergere