...nota explicativa pentru starile mele zilele astea

I’m sad right now… just leave me be. I know it’s not right… it will pass. Just leave me for now. I want to be sad for a time. I really feel like I need that. Like I couldn't go on living without knowing what's going on with me. Understand me. 

Leave me. Love me.

Disease

It's a disease.

"Now I know what loneliness is, I think. Momentary loneliness, anyway. It comes from a vague core of the self - like a disease of the blood, dispersed throughout the body so that one cannot locate the matrix, the spot of contagion."

Bolnava de singuratate sunt?... Nebuna sunt. Nu e asta.
E ceva in aer - un virus - o boala periculoasa, murdara, neidentificata, care ne innebuneste pe toti. Vad oameni chircindu-se fara aer in spasme puternice, intr-o indoire nefireasca a trupului grabit sa se elibereze de ceva. O tuse neincetata, un val de aer cald izbucnind zgomotos din piepturile noastre, sufocandu-se in plamanii infierbantati si stralucind in ochii rosii. Ne-am pierdut in drumul impiedicat catre pamant, ne-am pierdut caldura corpului ce ne strangea in noi, adanc in stomacul ce acum se frange ca un ghem de ate ud, inundat de acid, de usturime, de sarat. Ne-am pierdut vederea in pupilele curios de negre, de dilatate in ochii umezi ce parca ne musca, in deschiderea lor cu gene ca niste gheare lungi si ascutite cascandu-se pe margini, de pleoape, de pielea fleasca de pe obrajii lipsitit de viata. Ne-am pierdut o tampla, ne-am zgariat in fire de par, ne-am pierdut capul intr-un gol in care tipa surd-o voce de nebun, ne-am pierdut corpul aruncat acum pe trei dale de piatra reci.
Ne-am pierdut.

Si e frig, atat de frig. Si ceva izbucneste din gatu-mi usturator, si nu e vocea, ci un urlet, ca de animal, strain, asa cum il privesc de departe, in trupul zvarcolit de suspine neomenesti. Se zbate intr-un ultim galgait cu stropi, sa strige durerea ce-l incearca de atata vreme, si a carei cauza inca n-o cunoaste. E frig, si caut sa ma ridic, dar membrele ma trag grele-n jos si mi le-nteapa furnici albe pe sub piele, si mi le-ntind, cautand cu o ultima sfortare sa imi pun trupul la perete si sa ma ridic intr-un picior, pe varfuri, sa gust nebuna din placerea unei intinderi stranse intre coapse. Dar ma dor in incheieturi ca si cum ar vrea sa se desfaca, si ma chircesc de durerea lor si vreau sa le deznod de mine, si vreau sa ma eliberez de toate...

Elle etait si jolie, je ne peux l'oublier

"I sing to the rhythm
of your sweet breath,
It's spring,
It's because I love you"

("sara perche ti amo")

...sunt doar cateva cuvinte... apoi sunt doar cateva versuri... si apoi sunt doar cateva vorbe dintr-o poveste pe care nu ai cum sa o uiti, cum sa uiti sa o iubesti ....si totusi... sunt cuvinte care raman in tine, vibrand, care te scot din nemiscarea dureroasa a unei zile secatuite de viata, de soare, de caldura.

Zborul

“Mai întâi îţi strângi umerii,

 mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor, 

 închizi ochii refuzi auzul.

 Îţi spui în sine: acum voi zbura.

 Apoi zici: Zbor.

 Şi acesta e zborul….”

(Fotografie: Bogdan Grigore )

The miracle

The next time you look into the mirror, just look at the way the ears rest next to the head; look at the way the hairline grows; think of all the little bones in your wrist. It is a miracle. And the dance is a celebration of that miracle.

(Fotografie : Bogdan Grigore) 

Fluxul unei constiinte ratacitoare

Nu pot sa-mi adun gandurile laolalta si sa le pun pe hartie, ca sentimente disparate ce-mi alcatuiesc fiinta in zile ca acestea. Pur si simplu nu pot, e ca si cum as fi uitat cum sa o fac, ca si cum as fi pierdut orice amintire a lucrurilor intamplate pana acum in mintea mea si in ceea ce am cunoscut. Acum... plutesc. E ca o stare de fapt, ca o visare prelungita, ca o hipnoza a picaturilor  ce-mi cad ca cioburi de oglinzi prin fata ochilor, in ploaie, fiecare o faptura vie, magica, ce-mi dicteaza ce sa fac, pentru ca mai apoi sa uit. Sa fiu ceva ce nu am mai fost, dar poate am cunoscut vreodata si am admirat in oameni pe care i-am vazut o clipa si-apoi au disparut. Am amintirea unor clipe fugitive, vii inca in mintea mea pentru ca nu au avut nici inceput, nici finalitate, dar nu vad si clipele moarte in trecut, si toata realitatea unei vieti traite. E o stare a vremii, sunt eu ... si sunt ploile astea ce ma naucesc.
E ca si cum tot ce m-ar atinge este moale, si tot ce ar cadea peste mine ar fi usor, ca o pala de vant, si tot ce ar trece prin mine ar fi recomfortant si proaspat ca o plasa de apa, incarcata in imagini si in sentimente si in bogatie cereasca. Nici tesaturile ce ma imbraca nu le simt lipite de mine, ci inconjurandu-ma, plutind pe langa bratele si mainile si gleznele mele mici. Sunt aici, o simt, si totusi... nu sunt. Privesc si gust si plec si ma-ntorc... de fiecare data in alta parte. In locuri, spre oameni, spre vise pe care am vrut sa le cunosc... E o viata de om ce-mi trece prin fata ochilor, ca si cum n-as mai fi si mi-as aminti, ca si cum mi-as privi viata printr-un plan paralel. Este ceea ce imi doresc, dar nu am avut niciodata. O ploaie. Si un sentiment... de fericire... in fata acestei frumuseti.
Nu as putea spune ca traiesc, nu as putea spune... Asa cum n-o faceam nici inainte. Pot spune doar ca e o stare de bine cand ma trezesc dimineata fara intepaturi, fara roseata de zori, de soare... si e tot intuneric, ca atunci cand am adormit, ca acum o ora... sau doua... sau cat o noapte, cu frunze incarcate de apa la geam, cu somn cald respirand printre perne si senzatia ca urmeaza sa ma ridic, ca ma asteapta un tren intr-o gara, ce ma va duce undeva... catre mare.

E primavara si e frig

"E primavara si e frig.
O pasare cade pe ape
si nu e nimenea pe-aproape
ca sa ma vaiet si sa strig"
D.I.

Lasa-ma sa fiu o pasare in ploaia asta rece, lasa-ma sa ma duc... repede, cat mai pot sa ti-o cer, curaj, curaj in scuturarea aripilor, nervoase in stangacia lor, albe peste ape, peste munti si vai, cat m-o mai tine noaptea asta, inainte sa vina zorile si sa ma doboare cu picaturile lor din soare.

Lasa-ma sa cad, atunci cand nu o sa mai pot zbura, daca ti-o cer, daca tac, daca uita sa mai iasa tipat din gatlejul incordat, acoperit cu pene, lasa-ma sa ma duc ingreunata de ele jos, dar nu-mi da drumul pe pamant, ci pe ape, caci acolo nu este incremenirea ultimelor clipe tremurand pe pamant deschis.

Liniste si ploaie

Miroase teiul ud si imi cad flori blonde pe masini, pe sub poteci, pe sub pamant, pe brate, pe ochi, inmugurind pe pielea-mi incretita, inmugurind in ochii-mi uzi.

Miroase a primavara, a viata, iar dulceata ei vine mai placut ca niciodata, discret sub narile-ti flamande, diluata in ploaia cu picuri verzi, condusa de vant prin pori, prin buze, catre gura.
Miroase asfaltul ud, si acum poti sa te simti usurat. In sfarsit sa taci, sa uiti sa vorbesti, sa vezi, doar mirosul - un miros pur de tei si o cadere...Izbirea cu asfaltul,  cand piciorul ti se va intinde gol mangaind dale de piatra dezvelite, fara urme de pasi, de ziua - e doar noaptea intinsa pe poteca, e doar urma unui iz de vara blonda turtita sub genunchi, e doar intunericul, esti doar tu si cu tine, liniste si ploaie.

Doi colti din fata

Te-am vazut printr-o gaura de cheie, chircita pe jos, pe sub clanta, pe dupa forma din metal, doar pentru o clipa, atunci cand negreata desavarsita mi-a reacoperit vederea, iar prin strungareata usii ceva ascutit m-a muscat, acolo, rapid, trecand prin mine ca un suierat.
Acolo unde, ca o falfaire, o imagine mi-a zburat din fata ochilor, iar o miscare ca a aripilor de fluture, usoara, m-a izgonit si m-a tinut la departare. Caci acolo, la o bataie de usa, erai tu, iar eu nu te mai puteam vedea. O dorinta crunta, ce-mi innebunea simtirea, se transformase in leganarea slaba a aripilor unei zburatoare care, desi persista cu coltii si antenele stranse de gaura cheii, cautandu-si intr-o  zadarnicie muta inca prada, uitase imboldul ce o lipise cu gandul de acea idee in primul rand.

I feel love in my stomach

“Leon, I think I’m kinda falling in love with you. It’s the first time for me, you know…
-How do you know it’s love if you’ve never been in love before?
Because I feel it.
-Where?
In my stomach. It’s all warm. I always had a nod there …and now, it’s gone.”

(replica din filmul "Leon")

Doar atat

Pot...

As putea sa uit ca s-a intamplat.

Pot sa ma duc acasa. Sau pot sa imi dau jos fusta si sa imi scot ciorapii rupti de la prea multe julituri, pot sa ii fac ghemotoc si sa ii arunc la cosul de gunoi intr-o gara, sa imi inchid fusta la loc si sa ies ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nepasatoare, printr-o usa murdara cu picioarele goale. Pot sa o iau de la capat a doua zi. Pot sa continui pana innebunesc, pana simt ca ma descompun de durere, pot sa port o pereche de pantofi care sa ma bata si sa tot vin sa te intalnesc, cu julituri in spatele talpilor, cu sange inchegat pe sub ciorapii noi, cu durere ascutita urcandu-mi-se spre genunchi, pe spatele picioarelor, usor pana la piept si inapoi. Pot sa cred ca a fost o gluma, asa cum ai intentionat sa spui, dar nu te-am mai lasat. Pot sa imi spun ca am crezut, pot sa-mi spun ca nu am simtit cand m-ai lovit nici macar un pic. Pot sa zic ca tii la mine asa cum tin si eu, ca suntem inca prieteni, ca totul poate continua. Pot sa te las sa faci ce vrei cu mine a doua zi, inca.  Si as putea sa nu mai plec, sa ma agat de tine doar ca sa te vad cum ma lovesti. Pentru ca iti place. Pentru ca e o gluma, iar eu pot sa o gust, pot sa o cred. Poti sa ma ierti, sa imi mai dau o sansa si sa mai vin o data.

Pot sa ma duc acasa. Pot sa inchid ochii si sa ma gandesc la vrei tu. Poti sa ma lovesti. Poti sa ma impingi daca vrei, daca nu mai ai nevoie de mine. Poti sa-mi spui sa tac, daca nu vrei sa-mi mai auzi vocea. Poate sa nu ma doara, daca tu imi spui sa nu ma doara. Si promit ca o sa ma tin de cuvant. Pot sa nu iti amintesc niciodata ce ai vrut sa nu iti mai amintesc.

Pot sa ma duc acasa. Pot sa fiu inca cine vrei, cine ti-am spus ca sunt cand te-am intalnit, cine as vrea si eu sa fiu daca as putea. Pot sa mai incerc. Pot sa ma amagesc, sa urc scarile desi mi s-a taiat rasuflarea de la atata durere, desi picioarele mi s-au lipit de pamant si nu mai vor sa se miste. Pot sa vin atunci cand ma chemi, poti sa nu vii atunci cand te chem. Putem sa ne iertam reciproc si sa continuam asa. Pot sa uit. Pot... dar nu stiu daca mai vreau.

Dizolvare

"De-atatea nopti aud plouand
 Aud materia plangand..."

Imi pare ca intreaga lume se dizolva in jurul meu, si eu o data cu ea.
Cerul a inceput sa se apropie, umed si negru ca o mare imensa, adanca, deasupra capetelor noastre, cazand de sus, rasturnata intr-un moment de incertitudine cu fata la pamant, curgand nervoasa peste el, nestiutoare, in dorinta ei de a se intoarce la origini...
Copacii au inceput sa se inmoaie, iar eu, ascunsa, intr-o scorbura in miezul lor, stiu ca or sa se prabuseasca peste mine in mal moale, precum nisipul de langa mare. Dar degetele-mi nu vor mai putea face castele din ei, caci moi vor fi si ele, si incretite, faramitate, incet despartindu-se de pielea ingrosata de apa, lasandu-ma dezgolita si expusa ploii ce ma-nteapa. Si ma-nteapa si-i sarata, si aud plangand in juru-mi alte suflete cazute, caci acum este sfarsitul... acum este, iar eu nu mai pot, pur si simplu, nu ma mai pot ridica de sub toate lacrimile acestea ceresti ce ma doboara.

Just half of the moon

"She was like the moon—part of her was always hidden away."

Spui ca ma cunosti. Da, cunosti ceva din mine, ceva ce este acolo, pocnind usor la suprafata precum bauturile efervescente sau ciocolata aerata. Dar nu cunosti ceea ce este mai important din mine, ceea ce mocneste greu in interior precum o forta vulcanica ascunsa adanc sub crusta pamanteana.

Esti dragul meu, desi nu ne-am tutuit vreodata

Este posibil sa iti fie dor de cineva pe care nu l-ai cunoscut niciodata?
Nu cred. Cred ca nu se numeste iubire daca nu ai apucat sa iubesti...
Si totusi, eu asta simt.
Iti simt zambetul mai viu ca niciodata, iti am chipul clar in minte si as vrea sa nu mai inchid niciodata ochii, sa te tin acolo.
Iti aud vocea si imi place cum rasuna silabele scurse de pe buzele tale in miscare desi nu le-am simtit niciodata.
Iti vad mersul si te simt tinandu-ma de mana, privindu-ma cald si degajat, si simt deja ca ma topesc. Esti prietenul meu, desi nu ne-am dat mana niciodata.

Esti dragul meu, desi nu ne-am alintat vreodata, desi nu ne-am tutuit vreodata, desi nu ne-am vorbit vreodata...

Transa

Nu as sti ce sa spun despre zilele astea de vara timpurie, caci imi pare ca florile au crescut prea repede din pamant, iar cerul parca a coborat mult in jos aducand soarele inabusitor si norii mai aproape. Ii vad si acum desprinsi in firisoare albe, dese, zburand prin aerul inchis intre cer si pamant aproape mai mult ca niciodata. Lucrurile s-au strans unele intr-altele, si le simt peste tot, grele de substanta, de culori si parfum, ametite si ele de puterea capatata atat de neasteptat. Zilele trec incet, iar eu traiesc la fel de repede ca norii astia care trec, o secunda, si apoi nu mai sunt. Sunt aici, dar imi pare ca lumea a capatat aura de vise, iar eu dorm neincetat, asteptand sa fiu trezita dintr-un somn greu, unde toate amintirile si ideile mele despre cunoscut s-au instrainat prea mult de mine, abandonandu-ma tot mai adanc intr-un cosmar bizar al primaverii.