Nu as sti ce sa spun despre zilele astea de vara timpurie, caci imi pare ca florile au crescut prea repede din pamant, iar cerul parca a coborat mult in jos aducand soarele inabusitor si norii mai aproape. Ii vad si acum desprinsi in firisoare albe, dese, zburand prin aerul inchis intre cer si pamant aproape mai mult ca niciodata. Lucrurile s-au strans unele intr-altele, si le simt peste tot, grele de substanta, de culori si parfum, ametite si ele de puterea capatata atat de neasteptat. Zilele trec incet, iar eu traiesc la fel de repede ca norii astia care trec, o secunda, si apoi nu mai sunt. Sunt aici, dar imi pare ca lumea a capatat aura de vise, iar eu dorm neincetat, asteptand sa fiu trezita dintr-un somn greu, unde toate amintirile si ideile mele despre cunoscut s-au instrainat prea mult de mine, abandonandu-ma tot mai adanc intr-un cosmar bizar al primaverii.
frumos:)
RăspundețiȘtergereChiar azi ma gandeam ca vara a ajuns cam brusc, iar magnoliile au crescut si au murit la fel de brusc. Atmosfera din timpul zilei se amesteca cu sunetele pietelor din Rio si nu-mi doresc decat sa zac si sa-mi mai deschid privirea din cand in cand la trecatorii de sub balcon.
RăspundețiȘtergere