Sufletul, daca nu are
fizic, este necunoscut. Invizibil. Singur. Uitat. Undeva, intr-un colt de lume,
nu il mai recunoaste nimeni, nu il priveste, nu il potriveste nimeni – si ramane
o piesa curioasa de puzzle care si-a sters fata pe undeva, pe sub cartonul de
nerecunoscut, si nimeni nu-si mai aminteste acum locul lui in lucrarea cea
mare. Mai vie si mai puternica. Pentru ca este reala. Pentru ca este a ta. Si a
mea, doar cand suntem impreuna. Imi/Ne apartin. Si am putea fi aici. Daca am
avea trupuri sa ne delimitam prin fum.
Dar eu sunt departe si
numai suflet acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu