Am o umbrela pe spate
In locul coloanei vertebrale
Ce-mi leaga oasele subtiri in spite.
Mi le innoada-n fire albe
Ce-mi curg in cercuri
Pe sub palmele umerilor moi.
O simt cum se deschide
In fiecare noapte
Pazindu-mi trupul de martipan
Din care gusta ingerii de luna.
Desfacandu-se pe sub piele
In raze lungi si luminoase
O simt cum ma acopera
Calda si protectoare.
O simt cum aduna
Lacrimile mari si negre
Ca de cerneala
Ale ingerilor
Si cum le indeparteaza durereaDe mine si de trupul meu
Limpede si luminos.
In timpul zilei se inchide
Culegand prin tesaturile usoare
Ale rochiei de vara
Razele de soare.
Le ia pe cele mai luminoase
Pregatindu-se sa ma imbrace seara
In aripi albe de inger.
frumos .... o umbrela poate sa aiba grija de sufletul unui om
RăspundețiȘtergereprofund
RăspundețiȘtergereFoarte frumos :)
RăspundețiȘtergerenimic pe ziua asta nu am citit mai frumos !
RăspundețiȘtergerem-a impresionat poezia si modul tau de a scrie!
RăspundețiȘtergere@Iris: Cu siguranta! O umbrela poate face atat de multe, mai importante decat rolul ei initial, atat de banal.
RăspundețiȘtergere@Tibi: :)
@Andreea: ma bucur ca ti-a placut.
@29decembrie: ma simt flatata :)
@Anushka: multumesc! te mai astept cu placere!