Mi-ai strigat:
Am sa pictez cerul
Si am sa-l pun pe sarma
La uscat, pe linia orizontului
Printre mii de foi
Colorate de soare.
Mi-ai spus:
Am sa decupez norii
Si am sa las gauri pe cer
Gauri in foaia mea de acuarela
Rupta pe sarma dupa ploaie.
Mi-ai soptit:
Am sa cos cerul
Cu ata alba
Pe urmele lasate de nori
Si am sa le strang
Sa nu se mai rupa
Cu constelatii
Din alunitele
De pe pielea ta.
Îmi place foarte mult modul tău de a contura secvenţe din sufletul tău şi faptul că nu ţii neapărat ca poezia să rimeze ci , în primul rând , să transmită un mesaj cititorului .
RăspundețiȘtergerePictura este tăcerea minţii, muzica ochiului.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos :x
Ce frumos! Imi place foarte mult aceasta poezie ,fiecare lucru pe care zici ca-l faci in aceasta poezie mi-l imaginez si parca ma face sa traiesc intr-o lume unica ,diferita de cea reala,dar foarte fantastica.
RăspundețiȘtergeredeci, wow. ultima imi place la nebunie...
RăspundețiȘtergere@aliz3: ma bucur ca imi intelegi asa de bine poezia :)
RăspundețiȘtergere@Stefix: Nu pot decat sa zambesc...
@Azucena, Suflet de c. : Va multumesc amandoura pentru aprecieri...:)
mi-a strigat frumos la ureche si in gand poezia asta;x
RăspundețiȘtergereMirific,cel puţin pe mine mă înfăşoară într-o altă lume poezia asta,şi felicitări pentru că se vede că trăieşti fiecare poezie de a ta :*
RăspundețiȘtergeremultumesc, Giuli, pentru toate cuvintele frumoase :)
RăspundețiȘtergere