Choses de femmes III

 "Perdelele din mătase roșie , care coborau din tavan, se arcuiau pe jos, spre căpătâiul patului în formă de evantai; și nimic pe lume nu era mai frumos decât capul ei brun și pielea albă care se profilau  pe culoarea de purpură când, cu un gest de pudoare, își apropia brațele goale, acoperindu-și fața cu mâinile.

Ce mult îndrăgeau cămăruța asta veselă, cu tot luxul ei cam ofilit! Mobilele erau întotdeauna la locul lor, uneori chiar acele de păr pe care ea le uitase joia trecută, pe soclul pendulei. Mâncau lângă foc, pe un gheridon încrustat din polisandru. Emma tăia și punea bucățile în farfurie, alintându-se în fel și chip; și hohotea într-un râs zgomotos și libertin când spuma șampaniei se revărsa peste marginile paharului fin, pe inelele de pe degete. [...] Spuneau: camera noastră, covorul nostru, fotoliile noastre, ea spunea chiar papucii mei unora dăruiți de Léon, o fantezie de-a ei. Erau niște papuci din satin roz, brodați cu puf de lebădă. Când i se așeza pe genunchi, piciorul ei, prea scurt de altfel ca să ajungă până jos, atârna în aer; și papucul grațios se ținea doar în vârful piciorului ei gol.
[...] Deseori, privind-o, i se părea că sufletul lui, revărsându-se asupra ei, îi învăluia capul ca o undă și se scurgea spre albeața pieptului ei.
Se așeza pe jos, în fața ei; cu coatele pe genunchi, o admira cu un zâmbet și fruntea încordată.
Ea se apleca spre el șoptind, ca sufocată de exaltare:
-O!Nu te mișca! Nu spune un cuvânt!Privește-mă! Sorb din privirea ta ceva atât de dulce, care îmi face atât de bine!
Îi spunea "copil":
-Copile, mă iubești?"

Gustave Flaubert - Madame Bovary

Sâmburele

Dacă te-aș căuta în asfințitul putred al vieții, aș ști că nu ai reușit încă să ieși la suprafață, că încă respiri cu greutate prin pământul întunecat ce te înăbușă, că ai murit nenăscut. Cineva spunea că dacă nu au trecut 8 zile de la nașterea ta, atunci nu ai devenit niciodată o persoană adevărată. Ai existat, dar nu ai făcut niciodată parte dintre noi. Ai rămas ca o simplă idee într-o zi caldă, în pământul jilav, așteptând să prinzi viață într-un pântec uman, să vezi lumina prin ochii de muritor, să simți atingerea unei ființe calde pe piele. Lucrurile astea nu s-au întâmplat niciodată. Nu și pentru tine. Viața te-a uitat într-un colț de pământ, neînflorit, păstrat în viață de ploi și soare, supraviețuind pur și simplu într-o manieră incredibilă, neobservat. La cât de fragil erai, poate te-ai fi frânt printr-o simplă privire pe care ți-ar fi aruncat-o cineva, printr-o simplă iradiere caldă a făpturii noastre. Dacă te-ar fi văzut...
Ai fi fost cel mai frumos om pe pământ, dar ai preferat să rămâi cea mai pură idee închipuită sub acesta, și deasupra lui, deasupra noastră a tuturor- un sâmbure blond ce nu a înflorit niciodată.
Dacă nu te-aș mai găsi măcar în închipuire, aș uita ce înseamnă să trăiesc, căci când nu mai rămâne nimic altceva, speranța e singura care hrănește cu viață sufletele muritoare, incapabile să ducă greul pământului negru ce le-ngroapă pentru veșnicie.

Constelațiile

Îi urmărea ca vrăjit mătasea albastră alunecându-i de pe spate, întinsă pe pat ca o apă încă tremurândă după atingerea ei. Se așeza lângă fereastră după asfințit și urmărea la rândul ei mătasea albastră a cerului alunecând în zare. El o privea pe ea, amețit de plăcerea diafană pe care i-o provoca prezența ei în aceeași cameră cu el. Ea privea cerul, atrasă de culoarea întunecată ce curgea în depărtare.
Ea privea stelele așezate în forme albe, cu colțuri pe o boltă nemărginită. El îi desena pe spate constelațiile de alunițe, arcuite pe pielea trandafirie, pe spațiul mărginit de subsuorile moi ale trupului ei.
Îl uitase. Deja. Prezența lui se evaporase precum ceața după o dimineață de toamnă, lăsând-o în urmă doar pe ea, singură și adevărată, încă nedescoperită.

Choses des femmes II

"Ridurile nu sunt decat urme în locurile în care au înflorit zâmbetele noastre."

Spiritul toamnei

“Ei, e toamnă, spunea el, și ne simțim cu toții ca niște duhuri rătăcitoare.”

Prizonieră

Te vad undeva, întinsă în întunericul nopții, hrănindu-te din lumina albă a lunii. Ai oprit numărătoarea, nu mai simți nevoia să ții evidența zilelor ce-au mai rămas, nu mai te uiți cu o obsesie avidă la secundarul lipit de încheietura slabă, ai uitat ce înseamnă să te agăți de viață.
Acum încheietura ta e vineție, de o fragilitate cadaverică așa cum o lași să atârne legată de brațul drept prin fire verzi, înnodate strâns odată, dar care acum stau să se desfacă. Sunt tocite de vreme, roase de timp, de timpul pe care, nemiloasă, l-ai implantat adânc în ele, lăsând pulsul să bată la unison cu secundele ceasului, să se întreacă într-o luptă zadarnică, depășindu-l neregulat într-o obsesie a sângelui ce-ți curge prin venele închise. Ai uitat că nu poți să te întreci cu timpul? Ai uitat că nu poți să te lupți cu tine însăți? Ai uitat că, indiferent de ce faci, ești mereu cea care pierde, care rămâne uitată, frântă pe o lespede rece de piatră, răsuflând cu aviditate timpul rămas?
Acum ai ajuns la capăt. Poate tu ai luptat prea mult, poate tu ai fost cea care s-a abandonat cu totul timpului, devenind sclava lui, agățată de clipele pierdute, incapabilă să privești în viitor. Sărmană ființă, abia atunci ai fi putut trece înaintea lui, sfidându-i valurile repezi care pe tine te-au furat și te-au înghițit în fuga lor.
Îți văd ochii goi, lipsiți de strălucire, și mă întreb dacă ai fost vreodată conștientă de albastrul lor luminos care te ridica atât de aproape de visele pe care nu  te credeai capabilă să le atingi. Știu că mâna ta stă să se rupă de corp, de tine, la fel cum și inima se zbate neputincioasă către o ieșire din trupul încătușat de oase ca într-o cușcă cu zăbrele. Ești prizoniera propriului trup. Tot ce-ți mai dorești este un sfârșit, dar de data asta unul adevărat, unul cât mai aproape de stelele albe la care-ți înalți privirea în noapte, departe de corp, de pământ...Departe de tot.

Oldies

Un mic top 3 al celor mai frumoase melodii vechi, vesele si optimiste. Ma fac mereu sa ma simt mai bine.

Pieptenele

Pe măsuța ei de toaletă găsi un pieptene, cu trei dinți negri de care rămăsese prins un fir lung și subțire din părul ei. În lipsa celor trei mărgele roșii ce-i punctau marginea decolorată, era deosebit de banal, așa cum stătea acolo liniștit printre sticluțele de parfum scump, printre cutii colorate de cosmetice și cele câteva bijuterii de argint alunecate leneș din sertar. Totuși, lui i se părea că pieptenele respiră pe suprafața mobilei prăfuite, că parfumul părului ei rămăsese prins acolo, pe dinții tociți ce-i mușcaseră de atâtea ori coama grea de pe creștet, amețiți în beția izului ei dulce, puternic ca un pahar de tărie în nopțile sale de nesomn. Rătăcit printre buclele ce se învârteau pe ceafa fierbinte, zvâcnind în inele întunecate deasupra urechii mici, acolo unde pulsul ei creștea neregulat, pieptenele o putea simți cel mai bine, mirosind-o neîncetat, apucând-o strâns de părul colorat și ținându-l în frâu. Se îmbrăca în el în zilele reci de iarnă, încleștat sub căldura lui; se răcorea vara abia atingându-l cu vârful ,ud de sudoarea ei rece și mângâiat de firele mătăsoase ce-i îmbrățișau degetele ca o iarbă deasă . Se bucura de sărutul razelor de soare și de al privirilor curioase ale frunzelor, ridicându-se pe vârfuri în creștetul ei să simtă lumea de la înălțime. Mereu cu ea, de atâta timp. Seara cobora istovit în degetele ei blânde și se odihnea pe măsuță, adormind odată cu ea. Pe suprafața sa neagră, tocită de vreme, erau zgârieturi oblice întinse de la un capăt la altul al mărgelelor, dar lui J. îi plăcea să creadă că era o urmă de zâmbet pe fața vechiului pieptene, îndrăgostit ca și el, iremediabil de-un parfum de femeie.

Tears from the moon

A fi o parte din ceva

“Scrisul a ramas la fel, n-a palit. Nimic legat de tine n-a palit. Esti inca culoarea sangelui meu. Esti sangele meu. Cand ma uit in oglinda, nu chipul meu e cel pe care-l vad. Trupul tau de doua ori. O data tu,  o data eu. De unde pot sti care esti tu si care sunt eu?”

       “Trupul meu are imprimat peste tot desenul mainii tale. Pielea ta e si a mea. M-ai descifrat si acum sunt usor de citit. Mesajul este unul foarte simplu: dragostea mea pentru tine. Vreau sa traiesti. Iarta-mi greselile. Iarta-ma.”