"Perdelele din mătase roșie , care coborau din tavan, se arcuiau pe jos, spre căpătâiul patului în formă de evantai; și nimic pe lume nu era mai frumos decât capul ei brun și pielea albă care se profilau pe culoarea de purpură când, cu un gest de pudoare, își apropia brațele goale, acoperindu-și fața cu mâinile.
Ce mult îndrăgeau cămăruța asta veselă, cu tot luxul ei cam ofilit! Mobilele erau întotdeauna la locul lor, uneori chiar acele de păr pe care ea le uitase joia trecută, pe soclul pendulei. Mâncau lângă foc, pe un gheridon încrustat din polisandru. Emma tăia și punea bucățile în farfurie, alintându-se în fel și chip; și hohotea într-un râs zgomotos și libertin când spuma șampaniei se revărsa peste marginile paharului fin, pe inelele de pe degete. [...] Spuneau: camera noastră, covorul nostru, fotoliile noastre, ea spunea chiar papucii mei unora dăruiți de Léon, o fantezie de-a ei. Erau niște papuci din satin roz, brodați cu puf de lebădă. Când i se așeza pe genunchi, piciorul ei, prea scurt de altfel ca să ajungă până jos, atârna în aer; și papucul grațios se ținea doar în vârful piciorului ei gol.[...] Deseori, privind-o, i se părea că sufletul lui, revărsându-se asupra ei, îi învăluia capul ca o undă și se scurgea spre albeața pieptului ei.
Se așeza pe jos, în fața ei; cu coatele pe genunchi, o admira cu un zâmbet și fruntea încordată.
Ea se apleca spre el șoptind, ca sufocată de exaltare:
-O!Nu te mișca! Nu spune un cuvânt!Privește-mă! Sorb din privirea ta ceva atât de dulce, care îmi face atât de bine!
Îi spunea "copil":
-Copile, mă iubești?"
Gustave Flaubert - Madame Bovary
perdele din matase rosie ? :-o pff...si eu am :X
RăspundețiȘtergereExtraordinar !
RăspundețiȘtergereHah chiar cartea asta o citesc in momentul de fata :))) dar nu am ajuns la fragmentul asta :D
RăspundețiȘtergeresuperb fragment :)
uhum..ai gusturi foarte bune :P :))
Suflet de c: Bravo tie.
RăspundețiȘtergereAndreea: :)
Alyn: ha, ce coincidenta! sa inteleg ca iti place cartea.
ma bucur si multumesc de compliment :)
unde gasesti fragmente atat de frumoase?;x
RăspundețiȘtergere..
ai o calitate...!!
alegi tot ce-i frumos.
le găsesc peste tot, pur și simplu.
RăspundețiȘtergeredacă viața e compusă din atât de puține lucruri frumoase, de ce nu am face o colecție din acestea și nu ne-am bucura de puținul ce ne-a rămas?
:)