joi, 15 septembrie 2011

Constelațiile

Îi urmărea ca vrăjit mătasea albastră alunecându-i de pe spate, întinsă pe pat ca o apă încă tremurândă după atingerea ei. Se așeza lângă fereastră după asfințit și urmărea la rândul ei mătasea albastră a cerului alunecând în zare. El o privea pe ea, amețit de plăcerea diafană pe care i-o provoca prezența ei în aceeași cameră cu el. Ea privea cerul, atrasă de culoarea întunecată ce curgea în depărtare.
Ea privea stelele așezate în forme albe, cu colțuri pe o boltă nemărginită. El îi desena pe spate constelațiile de alunițe, arcuite pe pielea trandafirie, pe spațiul mărginit de subsuorile moi ale trupului ei.
Îl uitase. Deja. Prezența lui se evaporase precum ceața după o dimineață de toamnă, lăsând-o în urmă doar pe ea, singură și adevărată, încă nedescoperită.

7 comentarii:

  1. frumos...matasea albastra a cerului alunecand in zare...interesante comparatii

    RăspundețiȘtergere
  2. Isi mai au rost cuvintele ? Extraordinar !

    RăspundețiȘtergere
  3. te-ai inspirat din poza sa poza ai cautat-o anume sa se potriveasca textului?

    RăspundețiȘtergere
  4. cat de frumos descrii !
    Cerul asta ascunde atatea lucruri fascinante...dar pacat ca il uitase pe el!
    Chiar asa neimportant era ?!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nymphetamine: Aveam ideea asta de ceva timp, dar nicio poza potrivita. Ieri am gasit-o si ieri am publicat-o :)
    Alyn: Era neimportant pentru ea...el, desigur, era o persoana deosebita ca toate celelalte, dar ea nu putea simti nimic pentru el.

    RăspundețiȘtergere