Îi urmărea ca vrăjit mătasea albastră alunecându-i de pe spate, întinsă pe pat ca o apă încă tremurândă după atingerea ei. Se așeza lângă fereastră după asfințit și urmărea la rândul ei mătasea albastră a cerului alunecând în zare. El o privea pe ea, amețit de plăcerea diafană pe care i-o provoca prezența ei în aceeași cameră cu el. Ea privea cerul, atrasă de culoarea întunecată ce curgea în depărtare.
Ea privea stelele așezate în forme albe, cu colțuri pe o boltă nemărginită. El îi desena pe spate constelațiile de alunițe, arcuite pe pielea trandafirie, pe spațiul mărginit de subsuorile moi ale trupului ei.
Îl uitase. Deja. Prezența lui se evaporase precum ceața după o dimineață de toamnă, lăsând-o în urmă doar pe ea, singură și adevărată, încă nedescoperită.
frumos...matasea albastra a cerului alunecand in zare...interesante comparatii
RăspundețiȘtergereIsi mai au rost cuvintele ? Extraordinar !
RăspundețiȘtergerete-ai inspirat din poza sa poza ai cautat-o anume sa se potriveasca textului?
RăspundețiȘtergerecat de frumos descrii !
RăspundețiȘtergereCerul asta ascunde atatea lucruri fascinante...dar pacat ca il uitase pe el!
Chiar asa neimportant era ?!
Nymphetamine: Aveam ideea asta de ceva timp, dar nicio poza potrivita. Ieri am gasit-o si ieri am publicat-o :)
RăspundețiȘtergereAlyn: Era neimportant pentru ea...el, desigur, era o persoana deosebita ca toate celelalte, dar ea nu putea simti nimic pentru el.
trist .. :-(
RăspundețiȘtergereCe frumos..
RăspundețiȘtergere