Halloween fericit!

Anul acesta m-am gandit. M-am gandit la o sarbatoare, la mai multe. Cumva, fiecare are magia ei. Cumva, ziua asta este speciala. Si, ca orice lucru special, vreau sa il impartasesc si cu voi. Asa ca, va doresc o noapte cat mai lunga, impodobita cu mirosul placintei roscovane de dovleac in cuptor, cu povestile de groaza care-ti ridica parul de frica si, bineinteles, o noapte plina de imaginatie si spirit, caci voi faceti pana la urma sarbatoarea aceasta atat de speciala, prin faptul ca, mai mult sau mai putin, credeti in ea si o simtiti in adancul vostru, un adanc mai infricosat si mai zbarlit de teama, ce-i drept:D

Crimă

Mi-as fi lasat durerea pe varful unei cladiri, urland, pe o sina de metrou, moarta, un cadavru inca bolnav zvarcolit intr-un ultim spasm, intr-o ultima tuse inecacioasa, scuipand sange sarat pe caldaramul fierbinte, in vazul tuturor. As fi vrut sa o las si sa nu o mai vad vreodata, sa ma despart de ea pentru totdeauna, sa o dezlipesc de mine caci mi s-a lipit de chip ca o masca de cauciuc, elastica, densa, sufocanta. As fi vrut sa o tai cu o lama de cutit si sa o desprind ca pe unt de pe mine, lasand-o la soare sa se topeasca, sa fiarba, sa se transforme in aburi si sa dispara.

Era o vreme...

Era o vreme cand eram copii...era o vreme cand visul nu se termina niciodata, cand jocul de-a baba oarba cu viata ne iesea intotdeauna, cand ne zbenguiam aiurea printre flori, case si oameni fara sa ne preocupam de nimic.
Era o vreme cand cantam linistiti cu palmele sub cap, asezati pe pamantul umed, mestecand un firicel de iarba absenti, doar cu o patura sub noi care ne despartea de sufletul zbuciumat al planetei. Sub trupurile noastre scurte, mirandu-se intr-o prelungire nefireasca a membrelor catre alte dimensiuni, incercand sa prindem o stea pe cerul nemarginit, rasufla puternic pamantul cald. Ne lipeam cu urechile mici de el si-l ascultam concentrati, fara-un rid taiat pe fruntea stransa, copilareasca, unde se ingramadeau lipite suvite asudate dupa ore intregi de joaca. Curios, atunci paream ca intelegem totul si, cu un zambet triumfator pe chipul tanar, saream fericiti de pe jos, intr-o zvacnire. Pentru o clipa, atunci, in aer, puteam zbura si credeam ca imaginatia noastra poate prinde viata imediat, chiar si pentru o secunda, cu picioarele dezlipite de pe pamant si cu pletele ciufulite atingand inca o bucatica de cer mai inalta.
Era o vreme cand eram copii. Era o vreme cand eram mult mai mult prin simplul fapt ca eram mult mai mici. Dar nu puteam sti.

Sânge de struguri

Ai amortit in aerul rece - de-a lungul picioarelor lungi intepenite
Ai furnicaturi rotunde, desenate-n bucle spumoase pe sub piele
Si vanatai albastre impunse agresiv sub pleoapele fine
Decupate spre a lasa ochii rosii sa respire, doua boabe dulci
Din strugurii de toamna.

Te ghemuiesti timida sub soarele amagitor
Si-ti lasi cojile tinere sa se coaca,
Pentru ca apoi violete sa cada, invinse.
Dezgolita, te jenezi de privirea iscoditoare
A poamelor aprinse, cazute din copaci
Pe covorul aspru de crengi.
Marginile uscate de frunze, de vise, de soare
Ti-au trasat zgarieturi prelungi, ascutite
Lasand sa curga din tine siropul dulce
Al mustului sangeriu.

Jeux d'enfants

 Cap? Cap ou pas cap?

Jeux d'enfants - link

Ruptura

Esti de o tristete compatimitoare
Asa, cum te intinzi goala langa fereastra,
Cu parul fluturandu-ti fantomatic
Ca un far blond peste marea involburata
Cu o configuratie a oaselor distincta
Strans lipita de pielea umeda
Subtire, argintie ca o folie de staniol.

In trupul tau mic se-nvarte un gol rece
Unde se zbate ecoul noptilor nedormite.
Ai privirile bolnave fixate pe un ceas de perete
Asteptand chinuite in ochii rosii
Trecerea unei secunde,
Urmarita de un firisor de sange.

Acolo, sub lumina alba a lunii,
Iti cosi grabita gaurile
In corpul teapan, chircit de durere
Cu degetele lungi pe post de ace
Si cu genele cazute in loc de ata
Alunecate in lacrimi sarate
Din pieptul alb udat de caldura
Ce, pe sub pielea alba, iti plange.

Nervi de toamnă

"E toamna, e fosnet, e somn...
Copacii, pe strada, ofteaza;
E tuse, e planset, e gol...
Şi-i frig, si plouă mărunt.
Amantii, mai bolnavi, mai tristi,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de vesnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, si ma duc, si ma-ntorc,
Şi-amantii profund ma-ntristeaza
Imi vine sa rad fara sens,
Şi-i frig, si burează."

Statuie din gheață

       O privea cum stătea nemișcată pe un scaun lângă fereastră, cu privirile încremenite pe un copac cu ramuri înalte. Îi privea firele blonde ondulându-i-se încet pe spate, îi privea pielea decolorându-i-se sub lumină, translucidă sub praful din cameră, lăsând plutind în jurul ei firișioare aurii de bronz. Trupul nu îi mai tremura demult de frig, deși era dezgolit în aerul rece, cu brațele și picioarele chircite sub spatele firav, scoțând ace ascuțite prin pielea albă. Nu îndrăznea să o atingă, de teamă să nu dispară chiar în fața lui, spărgându-se în cioburi transparente de sticlă. Era mică și rece în camera plină de praf, departe de el, închisă în sloiul auriu de gheață, întărindu-și carapacea interioară tot mai mult. Uneori se puteau auzi mici pocnete în jurul ei, lăsând dâre lungi, ramificate, seisme negre adâncindu-se pe spate, acolo unde se întindea încet coloana vertebrată.
        I se părea că o vedea născându-se în fața sa, luând ființă din frigul paralizant și aducând în corpul mic desenat de razele de soare, oase albe de gheață, să-i susțină trupul firav. Se trezea înfrigurată sub cerul de toamnă, respirând nesigură aerul greu, cu dinții mici pocnindu-se tremurători unii de alții. Își întorcea capul blond către el, iar pe fața rece se desena un zâmbet lung ca o tăietură roșie în gheață.

A guy and a girl

Erau zilele de toamnă...

      Bâzâitul inconfundabil al unuia dintre ultimii țânțari din anul acesta, bâzâitul confundabil al ploii de afară. Îi luase ceva timp să-l distingă, iar apoi să-l asocieze acestei recomfortante căderi de apă, pe care nu-l mai auzise de mult timp. Deja se simțea mai bine, așa cum se întâmpla în fiecare an după trecerea tărăgănată a unei veri leneșe, moleșită parcă printre cearșafuri umede cu parfum de piele caldă. Era momentul în care putea să respire în sfârșit aerul rece, ud. Îi lăsa dimineața pe buze boabe dulci ca niște sărutări timde ale toamnei în drumul spre metrou, cu umbrela răsucită deasupra cotului învelit tacticos sub șalul moale.

      
           Erau zilele pe care le petrecea hoinărind, făcând planuri de viitor, îndrăgostindu-se de alte vise, de alți oameni, de alte culori, de acest aer plăcut cu gustul inconfundabil al unei lacrimi reci, demult uitate pe o ramură de copac. Erau zilele în care simțea nevoia să asculte balade, să simtă o ceașcă fierbinte de ceai în palme, să meargă până o dureau picioarele, să-și treacă degetele prin părul desfăcut și să uite din nou că este o ființă muritoare.

Capriciu

Ești un cântec întrerupt de suspine, ești picătura roșie de lichior stropită pe un colț de buze, ești o rămășiță din soare topită pe o petală de floare. Ești o frază rămasă neterminată, ești punctul de suspensie din coada fiecărui poem de amor.
Corpul tău are curbura fină a obrazului de lună când te întinzi somnoroasă în serile târzii, degetele tale au praf de stele pe sub unghii după nopțile în care te visezi urcând până la cer.Ai gradate pe mâini hărțile locurilor din care vii și pleci, impregnate violent în carne și împinse sub oasele transparente din porțelan. Ai tatuat pe obraz primul sărut, ai lipite de palme desenele mâinilor noastre. Ai cules sub piele picături de lumină, ai strâns sub pleoape privirile noastre și nu le-ai mai deschis de teamă să nu le pierzi, să nu ne uiți... Nu ți-e teamă de moarte, ți-e teamă de singurătate; nu iubești trupurile, le iubești ființele și te îndrăgostești mai des decât oricine. La fel de repede le dai și drumul, căci ție îți place să posezi, nu să aparții.
Ești un capriciu al tinereții, o scăpare nefirească a timpului, o zvâcnire în pulsul vieții...

Impudice fructe

 

„Impudice fructe crăpate

Arătându-și sâmburul gol

Înalță-n văzduhul pierdut

Aburi mirați de alcool;

Miros vegetal de iubire

Sub soarele picotitor

În care plantele de aur

Răsar, dorm o vară și mor."