Capriciu

Ești un cântec întrerupt de suspine, ești picătura roșie de lichior stropită pe un colț de buze, ești o rămășiță din soare topită pe o petală de floare. Ești o frază rămasă neterminată, ești punctul de suspensie din coada fiecărui poem de amor.
Corpul tău are curbura fină a obrazului de lună când te întinzi somnoroasă în serile târzii, degetele tale au praf de stele pe sub unghii după nopțile în care te visezi urcând până la cer.Ai gradate pe mâini hărțile locurilor din care vii și pleci, impregnate violent în carne și împinse sub oasele transparente din porțelan. Ai tatuat pe obraz primul sărut, ai lipite de palme desenele mâinilor noastre. Ai cules sub piele picături de lumină, ai strâns sub pleoape privirile noastre și nu le-ai mai deschis de teamă să nu le pierzi, să nu ne uiți... Nu ți-e teamă de moarte, ți-e teamă de singurătate; nu iubești trupurile, le iubești ființele și te îndrăgostești mai des decât oricine. La fel de repede le dai și drumul, căci ție îți place să posezi, nu să aparții.
Ești un capriciu al tinereții, o scăpare nefirească a timpului, o zvâcnire în pulsul vieții...