Imi place ce fac
mainile noastre pe sub masa cand nimeni nu se uita le ele. Nici tu nu te uiti
la ele, asa ca poate nu e corpul meu caruia ii faci asta, ci al tau – dar am
uitat care e al fiecaruia de la o vreme. Care dintre maini se coboara pe picior
– care deget, gros sau subtire, patat sau nu cu lac de unghii se coboara sub
tesatura. Dar nu mai are importanta acum – tot rosu este, patat de o taietura
inca proaspata dintre picioare care supura si supura in lacrimi sangerii de la
atata efort, iar tu nu o lasi deloc sa se-nchida. Am uitat care dintre noi imi
face rau – care se coboara cel mai des acolo si impinge cusaturile iesite,
refuzand sa lege nodul la loc dupa ce a reusit sa le desfaca. Am uitat care e
durerea mea si care e durerea ta. Ne vorbim in litere de sange, pipaindu-ne pe sub
carne ca orbii, de teama sa nu rostim cuvinte gresite, caci glasul e prea
murdar de gura lumii. Noi ne vorbim de la barbie in jos. Ne privim de la urechi
in jos, iar, mai sus, numai varful limbii atinge un colt pierdut de dupa par,
sa atinga punctul de caldura prizonier inauntru.Ma auzi, dar tot timpul te
feresti si ma trimiti mai jos : poate ca vocea mea a devenit un lucru de
prisos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu