Morse

Daca mi-am dorit intotdeauna ceva, acel ceva a fost sa ma simt pierduta intr-o imbratisare, sa simt picioare stranse in jurul meu, coborandu-ma somnoroasa in bratele cuiva la apusul soarelui. Niciodata nu am crezut ca o sa am parte de asa ceva. Nu asa curand, in orice caz. Sa ma trezesc dimineata, iar in aer sa pluteasca inca mirosul cald si umed al unui alt trup. Un trup care a stat atat de mult timp lipit de al meu incat a imprumutat o parte din semnele mele : o adancitura pe piept, acolo unde era alunita mea neagra ; o pata rosie pe abdomen, acolo unde s-au dezlipit buricele noastre cand ne-am trezit, ca la nou-nascuti ; o urma ca la creaturile marine pe gat, acolo unde s-au incrustat dintii mei cu o seara inainte.

Acum, chiar si dupa ce pleci, sunt urme de tine peste tot. Nevazute si codate in propriul limbaj al pielii noastre la comun, astfel incat nimeni in afara de noi sa nu le poata citi. De fiecare data imi lasi un mesaj secret, ascuns sub brate, acolo unde mirosurile noastre umede au capatat acelasi miros. In mesajul tau imi soptesti de fiecare data ca ma iubesti. Pe zi ce trece, gasesti noi moduri in a o face si, pe parcurs ce imi inveti corpul, uiti limbi de prisos pe care ai invatat-o aici, si incepi sa imi vorbesti pe tacute in semnele apasate ce-si gasesc drumul pana la mine chiar si sub cel mai profund somn.

Codul Morse al degetelor noastre pe pori imi transmite de fiecare data cand esti in pericol. Isi urmeaza traseul organic prin sange si ma cheama intr-ajutorul tau. Cand vocea ta uita sau se sfieste sa o mai faca, corpul tau se da de gol de fiecare data : imi da mereu de stire cand e timpul si vin imediat sa-l umplu inapoi. Uneori am impresia ca pot auzi haurile din tine gemand cand devin prea usoare si incep sa se ridice de la sol, tremurand de putinul care a mai ramas din tine. Atunci ma trezesc grabita sa le implinesc in tine, cusandu-le marginile si tragand inapoi langa mine atata durere cata pot duce din tine. Te fac s-o expiri pe la capete – pe gura, pe varfurile degetelor de la picioare sau pe varful tare al buricului din mijloc – urland in zvarcoliri puternice toti demonii inapoi. Te leg acolo unde ramai descoperit, sa nu cumva sa se intoarca inapoi si, cu toate nodurile stranse, te las sa te urci pe mine : iedera mea agatatoare care se intinde lacoma sa ma acopere si ma ingroapa toata dedesubt, permitand doar un spatiu mic doar pentru mine pe unde sa respir si o forma nedeslusita, dubla, la suprafata, acolo unde corpul nostru oglindeste o singura legatura de piele.