Plămânii mei sunt plini de cireșe
Îmi aduc aminte de rochia pe care o purtai azi
Și de culoarea părului tău
Pe care dacă l-aș infuza pe foc
Ar avea exact același gust.
Îmi doresc să te păstrez într-un loc
Unde mirosul tău nu o să îmbătrânească
Iar dâmbul de sub buză nu o să se niveleze niciodată
Pentru că deasupra lui cade o stea în fiecare noapte
Și îți taie fața în două
Acolo pe unde numai eu te pot auzi.
Am avut atâtea culori în oraș astăzi
Și în parcul de lângă casă
Dar din pieptul tău a răsărit cea mai puternică floare
Înrădăcinată bine în pământ
Cu două picioare goale
Îmbrăcate în piele și ciorap fin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu