luni, 30 octombrie 2017

4:08 AM

Îmi doresc pur și simplu să nu mai respir. Vreau să cad jos și să nu mai respir.
Îmi doresc să nu mai gândesc. Nimic, absolut nimic, vreau să mă lovesc cu capul de ceva și să nu mai pot să procesez. Nicio informație, de orice fel, vreau să fiu debilă, vreau să fiu proastă, retardată, o handicapată, vreau să nu fiu capabilă să mai diferențiez un lemn de o bucată de cuțit și să cad pe el când intru în bucătărie. Vreau să urlu, vreau să mă zbat ca un animal. Vreau să îmi curgă mâncarea din gură ca la copii, să privesc în gol ca pescărușii tâmpi, vreau să stau ca o frunză și să aștept să mă plesnească vântul și să nu sper să trăiesc până la primăvară, vreau să fiu un organism mic departe. Vreau să mă calce cineva și să nu mă măture, vreau să mă lase acolo, nu vreau să fiu îngropată, vreau să fiu lăsată, vreau să fiu zdrobită, vreau să calce lumea peste mine pe o potecă. La infinit. Vreau să fie întuneric. Vreau să fie zgomot. Dar nu vreau să fiu singură. Și vreau să fiu mică. Să nu ajung la oameni. Ca în desenele animate. Vreau să uit cum le arată fețele. Vreau să stau într-o cușcă în frig și să latre câinele la mine. Vreau să-mi înghețe oasele. Vreau să le tocească apoi și să le facă var pentru case. Vreau să nu am nimic de zis. Vreau să mor. Și nu am nimic de zis.

2 comentarii: