sâmbătă, 11 mai 2019

Descleștare


De fiecare dată când te văd îmi pierd glasul
Vrei să știi de ce sunt așa distantă
Și îmi spui că între noi nimic nu o să iasă
Când tu pe pat, eu pe fotoliu,
Ore întregi, nu ne apropiem din orgoliu
De ce aș face mereu primul pas, "tu o molâie
Eu un închis, nu avem nicio șansă"
Te apropii de mine și îmi scoți sufletul cu ochii
În timp ce mă privești fix minute-ntregi în față
Te rog să te îndepărtezi, dar tu rămâi acolo
Nu mă vrei nici pe mine, dar nici să mă lași în pace
Mă săruți ca să îmi demonstrezi că nici mie nu-mi place
Dar te împing și îți arăt ce fraier ești
Nu știi ce gândesc, cum să te disprețuiesc
Când te arunc pe jos
Ne atingem de parcă am fi fulgerați
Nu e suficientă carne de înghițit
Suficientă piele de înfășurat
Am vrea să dureze o veșnicie,
Dar curând s-a epuizat
Și după ce m-ai dat la o parte mi-ai spus
Că asta s-a terminat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu