luni, 17 octombrie 2011

Ruptura

Esti de o tristete compatimitoare
Asa, cum te intinzi goala langa fereastra,
Cu parul fluturandu-ti fantomatic
Ca un far blond peste marea involburata
Cu o configuratie a oaselor distincta
Strans lipita de pielea umeda
Subtire, argintie ca o folie de staniol.

In trupul tau mic se-nvarte un gol rece
Unde se zbate ecoul noptilor nedormite.
Ai privirile bolnave fixate pe un ceas de perete
Asteptand chinuite in ochii rosii
Trecerea unei secunde,
Urmarita de un firisor de sange.

Acolo, sub lumina alba a lunii,
Iti cosi grabita gaurile
In corpul teapan, chircit de durere
Cu degetele lungi pe post de ace
Si cu genele cazute in loc de ata
Alunecate in lacrimi sarate
Din pieptul alb udat de caldura
Ce, pe sub pielea alba, iti plange.

4 comentarii: